joi, iunie 17

Ultima pagină


                În liceu, timp de patru ani de zile, am dus un război împotriva profesoarei de matematică. Personal o urăsc şi acum. De-a lungul celor patru ani am încercat toate opțiunile pentru a o schimba sau a o determina să plece. Nu am reușit, deși doar trei profesori au reușit să reziste din primul până în ultimul an la clasa noastră, nu am reușit să scăpam de tanti RodiCA CAnă… aşa o chema… pe cuvânt. Mă rog, diriga a încercat să ascundă asta, ne-a spus întâi numele de familie, apoi numele mic… ne-a luat vreo 2 secunde să realizam cum stă treaba cu căcatul.
                Îmi aduc aminte că reușisem să ajungem până în biroul directoarei şi i-am cerut să vină în inspecție la o ora de matematică ca să realizeze proporțiile dezastrului. Când a venit, a venit însoţită de una din adjuncte, la rându-i profesoară de matematică. Noi eram extrem de fericiți că am reușit să facem ceva ca să scăpam de Ca-Cană. Doar micuțul şi grăsuțul Roger nu era aşa de fericit, era chiar terifiat de această perspectivă, nu pentru că ar fi vrut-o în continuare la clasă pe madam, dar pentru că cele doua directoare se așezaseră fix în spatele lui, iar pe fruntea lui se vedeau cu ochiul liber broboanele de transpirație. De ce? pentru că Roger prefera să scrie câteva exerciții, apoi mai desena ceva pe ultimele pagini ale caietului, mai scria ceva, mai desena sau scria niște versuri pe ultima pagină. Iar la o inspecție de genul ăsta, în mod normal se verifică şi câteva caiete, iar al lui era cel mai la îndemână.
                S-a rugat el Roger la toate divinitățile posibile şi imposibile… s-ar fi rugat şi la o furnică dacă se întâmpla să găsească vreuna, dar nu a scăpat. I s-a cerut caietul la control. Prima pagină vizualizată… ultima pagină. Ce trona scris mare, apăsat şi cu modele frumoase şi sugestive prin jur?? I don’t like the drugs but the drugs like me!

                Eu am auzit doar o lovitură puternică în bancă, ceva de genul „cap lăsat să cadă liber până întâlnește în cale banca” apoi o scurtă pauza… un scurt şi înăbușit „au!” iar apoi replica uneia din directoare în timp ce îi întindea caietul înapoi lui Roger:
-Măi băiatule tu ai nevoie de ajutor profesionist!
                Un eventual „aaa nuu, sunt doar versuri” nu şi-ar mai fi găsit rostul, plus că probabil ar fi agravat lucrurile.
                Cu toții am avut câte un schelet în dulapul ultimii pagini din caiet, dar probabil ceea ce a avut Roger depășește multe chestii… din punctul meu de vedere.

3 comentarii:

doaroDIANA spunea...

hai ,mai...ce aveti cu Roger? eu am vazut sfarsituri de caiete mai infioratoare decat asta...cu mesaje de te credeai in iad,nu alta....se deconecta si omul facand ceva ce ii place ,intre atatea cifre...lool

armin spunea...

eu cred ca exista si chestii mult mai nasoale ca aia... dar pe el l-au prins cu caietul...

anelise spunea...

imi amintesc de liceu, mi-a placut mult. aveam o diriga super de treaba, era gemeni, ziua ei de nastere era aceasi cu a mea asa ca eram putin favorizata.stiu ca de craciun i-am facut cadou o ratusca de plus si s-a bucurat tare mult iar cand am luat premiu pe cartea primita mi-a scris ceva frumos.ne-a parasit in ultimul an, si in locul ei a venit o scorpie de femeie,profa de engleza, ora pe care ea si-a declarat-o ora de baut cafea sau orice altceva numa de pradat sa nu fie.si ne mai spunea la toti " sunteti niste carnati", urasc expresia asta din cauza ei

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori