marți, iunie 1

Ping-pong


                  Azi, de ziua copilului, nu m-am jucat absolut deloc. Ziua asta a trecut fără ca acel copil din mine să iasă la lumină, iar pentru asta singurul vinovat sunt eu. Cum nu pot ieși iar să mă joc în nisip – bine, aş putea, dar nu am lopățică şi găletușă – am să îmi amintesc de jocurile copilăriei târzii. Mi-am adus aminte de câteva jocuri, dar a trebuit să aleg doar unul ca să nu scriu iar un roman, iar acest joc este ping-pong-ul.
                În liceu, eu şi ceilalți colegi obișnuiam să învăţăm aşa de mult încât profesorii ne trimiteau mereu la olimpiadele școlare, faza din toamnă. Eu personal nu am apucat să ascult „Simfonia frunzelor uscate” deși am fost foarte aproape de două ori… dar am scăpat, pentru că sunt al dracului de bun… şi norocos.
                Elevi eminenți ce eram, trebuia să petrecem cumva timpul dedicat studiului, nu? Şi care era cea mai la îndemână acțiune?? Un mic joc, ping-pong-ul. Ei bine, nu mai țin minte exact cum s-a desfășurat primul meci nici cum ne-a venit ideea. Cert este că am transformat banalele meciuri din pauză în campionate în toată regula, cu tablou desenat pe tablă şi premii. Îți imaginezi ce oră mai ținea profesorul când intra în clasă şi găsea pe tablă „Tabloul Principal al Turneului Nobilesc de Ping-Pong”.
                Pe lângă latura extrem de neregulamentară a acestui joc, a existat şi o latură amuzantă. Ţi-am mai spus eu pe aici, probabil îți aduci aminte, clasa mea era împărțită în vreo 3 catedrale, fiecare cu bisericuțele ei. Eu făceam parte din catedrala „Nobililor” – deși sunt sigur că dacă pică pe aici fratele Roger o să conteste apartenenţa mea la acea catedrală, dar el e „tovarăș” şi tovarășii asta fac… te sapă… chiar şi pe blog. Catedrala Nobilească era de departe cea mai amuzantă, drept pentru care ea este responsabilă pentru implementarea acestui sport în timpul orelor din liceu. După primele meciuri, am schimbat catedra cu niște bănci întoarse şi sucite pe toate părțile ca să arate a masă de ping-pong, am prins chiar între ele câteva cărţi pe post de fileu, ca să nu îți mai spun de faptul că înlocuiam paletele cu aproximativ orice. Şi uite aşa petreceam unele ore de curs… şi era tare plăcut.
                De-a lungul campionatelor desfășurate sub patronatul Casei Nobileşti s-au întâmplat multe chestii amuzante, dar cea mai amuzantă s-a desfășurat în una din ultimele partide, dacă nu chiar în ultima, pentru că direcțiunea liceului încerca să ne dezvețe de acest obicei „drăcesc”. Astfel ne trezeam cu controale şi vizite neașteptate. Multe palete şi mingi am pierdut aşa… eroi căzuți la datorie.
                Eram noi în mijlocul jocului, când ne trezim cu President că se prezintă la masă ținând mândru o paletă şi o minge în mâini… dornic să intre în joc. Eu eram prieten bun cu el, de fapt era colegul meu de bancă, eu l-aş fi lăsat să joace, însă restul nobililor nu erau de aceeași părere. Astfel President a fost alungat de la masă, iar noi ne-am continuat meciul. În mod normal, aveam om de pază la ușă, nu știu cine era cel desemnat la acea partidă, probabil că eu eram, pentru că îmi stă în fire să nu îmi îndeplinesc atribuțiunile contractuale – am scris asta şi în CV. Mă rog, nu contează cine nu şi-a îndeplinit sarcinile, important este că ne trezim cu una din directoarele adjuncte peste noi în clasă. Măsuri evazive de urgenţă: toată lumea a ascuns paletele pe unde a putut, în bănci, în pantaloni la spate… care pe unde a putut. Știu sigur că Gavroche a prins mingea exact înainte să intre adjuncta, a avut el o presimțire. A început circul clasic cu: „ce faceți aici? voi jucați ping-pong!!” la care răspunsul oficial era dat de pe o faţă plină de mirare şi extrem de nevinovată: „noi?!? nuuuuuu!”. Mă rog, ne-am certat un pic acolo, doamna directoare a încercat să își verifice capetele de acuzare arătându-ne băncile puse la un loc cu două cărţi prinse între ele pe post de fileu… cam în același moment Dodo a tras discret cu piciorul una din bănci şi cărțile au căzut… Roger a replicat imediat: „frate, vezi că ţi-au căzut cărțile pe jos” şi tot felul de chestii de genul ăsta, adică o lăsam pe madam să își expună capul de acuzare şi dovada, după care cu mult calm făceam dovada să dispară.

                Nu era prima oară când ni se întâmpla chestia asta şi știam deja cum se va termina incidentul, madam trebuia să găsească într-un mod cât mai „accidental” o minge sau o paletă pe care avea să o confişte pe post de „pradă de război” după care avea să plece şi să ne lase în pace. Era un fel de „mită” de care noi ne foloseam ca să scăpăm din belea. Şi funcționa… mereu… ne confisca ceva şi scăpam. Ei, acum treaba stătea un pic mai nasol, pentru că Dodo își băgase aşa de adânc paleta în pantaloni încât nu mai putea să o scoată – de fapt după ce a plecat madam a trebuit să își dea jos pantalonii ca să o recupereze – cealaltă paletă era în siguranță într-o bancă, ca să o scoți de acolo şi să o arunci pe jos în semn de „ia uite ce am uitat eu să ascund” era prea grosolan şi în plus ne-am fi pus în pericol rezerva de palete şi bile. Trebuia să renunțăm la minge… problema era că Gavroche s-a chinuit el să ascundă bila şi nu a găsit nici un loc mai potrivit, drept pentru care a băgat-o în gură. Şi o băgase bine, pentru că nu mai putea să o scoată… mă uitam la el şi arăta fix ca un clovn, nu putea să închidă gura, încerca să mascheze asta cu palma şi evita să privească în sus… se uita doar la parchet.
                Deci în situația aia eram fix „fucked”, dacă nu găsea aia ceva de confiscat rapid, urma să ne controleze prin bănci… dracu știe ce găsea pe acolo. Deci eram pe marginea prăpastiei… atârnam de un fir de aţă. Atunci când nu mai vedeam nicio cale de salvare… atunci s-a produs… a fost cred o intervenție Divină. President a intrat în clasă, vesel, fredonând o melodie şi jucându-se singur cu paleta şi mingea ce le adusese cu el în acea zi. Madam i le-a confiscat imediat, după care a țipat la noi plină de satisfacția capturii făcute:
-Aaaaa, deci jucați ping-pong, nu? Cu astea jucați voi ping-pong, nu?
-DAAAAAAAA!!! Am exclamat toți în cor, răsuflând ușurați.
                Madam a plecat mulțumită, President s-a supărat şi a început să ne înjure ofticat de faptul că şi-a pierdut şi instrumentele şi nici nu a apucat să se joace. Gavroche, realizând că nu poate scoate bila din gură intactă, a decis să îl consoleze… s-a dus în faţa lui… l-a bătut prietenește pe umăr, President a ridicat capul spre Gavroche, iar atunci ăsta a spart bila în dinți, astfel a reușit să o scoată din gură şi i-a oferit-o lui President:
-Ia frate bila noastră… ca să vezi ce prieteni buni suntem, îți dăm bila noastră drept răsplată pentru sacrificiul tău!
-Multumim President!!! A răsunat corul nobilesc…

2 comentarii:

Twinkle spunea...

Frumos:)) noi jucam tenis la perete. asa ca..f des, o data la 2 zile ne cumparam minge. tot din cauza confiscarilor.
si ai dreptate. se pare ca ii multumeste sa confiste ceva

armin spunea...

pai, asa se nasc eroii...

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori