sâmbătă, iunie 26

Pentru că altfel viața ar fi plictisitoare


                 După ce am luat în considerare mai multe argumente pro şi contra, am decis că este necesar să îmi trimit bicicleta acasă. Dintre sutele de oferte existente pe piață eu i-am ales pe românii de la Atlassib, mai primisem ceva recomandări bune de la alți clienți… plus că sunt români. Mi-a plăcut foarte mult faptul că deși am sunat pe numărul de telefon al agenției din Franța, domnișoara ce mi-a răspuns la telefon nici nu s-a obosit să se asigure că nu sunt francez, mi-a vorbit în română de la bun început. Cred că nici nu știe franceză, sau poate că știe, dar nici pe mine nu m-a interesat să știu dacă știe sau nu.
                Băi şi nu-ţi spun că mi-am luat eu bicicleta şi am spălat-o, am aranjat-o… am făcut-o frumoasă, de parcă nu mi-ar fi primit-o dacă nu era curată şi frumoasă… cam aşa am îngrijit-o. în ziua cu pricina, adică cu o zi înainte să plece autocarul spre România, m-am urcat pe ea şi am pornit-o înspre biroul celor de la Atlassib. Cum biroul este la distanţă destul de mare, adică practic în partea cealaltă a orașului raportat la reședința mea, am avut grijă să îmi iau două ore libere în dimineață respectivă. Eu am zis că lipsesc până la ora 10, șefa mea mi-a zis că nu e o problemă prea mare, având în vedere că ea oricum nu vine înainte de orele 12, deci totul a fost în regulă.
                Ultimul drum pe tărâm franțuzesc împreună cu bicicleta mea a fost... de poveste. Am pornit-o lejer, pentru că aveam mult de mers, iar dacă aş fi tras tare aş fi ajuns la birou transpirat din cap până în picioare, ceea ce nu era chiar în planurile mele pentru ziua respectivă. După ce am mers eu liniștit până aproape de universitate, unde de obicei mă opream, dar acum am trecut pe lângă ea de parcă nici nu aş fi cunoscut-o, am făcut imprudenta de a mă uita la ceas. Ora m-a speriat destul de mult, pentru că imediat am început să pedalez că nebunul, fără să mai țin cont de faptul că efortul depus o să se transforme în transpirație şi am să las urme invizibile peste tot prin laborator.
                Ei şi cum alergam eu de zor prin oraș, nu-ţi spun că exact atunci când îmi era lumea mai dragă, am simțit cum mi-a căzut fundul cam câțiva centimetri, m-am balansat puțin dintr-o parte în cealaltă după care am simțit cum îmi este din ce în ce mai greu să pedalez. Am oprit neregulamentar în mijlocul pistei pentru bicicliști – care era liberă la ora aia matinală, deci nu am jenat pe nimeni – şi când am pipăit roata… suprize-surprize… din nou cu Andreea a lu’ Marin… roata era spartă. Zeii şi Semi-Zeii mamilor lor de bețivi… exact pentru asta este interzisă consumarea băuturilor alcoolice în public la noi, exact pentru evitarea chestiilor de genul ăsta.
                M-am uitat mai atent la cauciuc şi am reușit să găsesc o tăietura, recentă iar în ea se mai vedea o bucățică de sticlă… verde, precum sticlele de bere… marea majoritate. Exact pentru asta e la noi interzis să bei pe stradă, la francezi nu este, motiv pentru care ăștia se strâng prin locuri publice, consumă şi apoi sparg câteva sticle, iar cioburile ajung şi pe pistele amenajate pentru bicicliști, ca să nu mai zic că ajung şi prin picioarele copiilor, mă rog… nu am văzut cu ochii mei, dar presupun că s-a întâmplat cel puțin o dată.

                Ei bine, de acolo am fost forțat să iau bicicleta în spinare şi să o car eu pe ea până la autogară, ironic, nu? În ultimul drum ce aveam să îl fac cu ea în Franța, s-a întâmplat să nu mă mai care ea pe mine ci să o car eu pe ea…
                Cât așteptam să mi-o lege cu banda domnișoara de la birou calculam mintal centimetrii cubi ai portbagajului lui Silver, încercam să îmi aduc aminte dacă şi de unde se rabatează bancheta din spate, oare încape cu totul? Oare trebuie să o demontez?? Mă rog, ăsta ar cam fi momentul ca tu să te lauzi cu o chestie de genul: „ce bine îmi pare că am un Logan Van, sau Pick-up” sau „ce bine îmi pare că am o dubă şi nu o mașină cu fundul tăiat ca a ta” pentru că mai apoi eu să încep să mă rog de tine să mă ajuți cu căratul bicicletei mele de la autogara din București până la Decatlon. Acum să vad eu cât de prieteni îmi sunt cititorii… acu-i acu…

2 comentarii:

doaroDIANA spunea...

maaaaiii,da' ce porbimbagaj am iooooooo..numa' bun de biitzoacle...loooolllll

armin spunea...

ei... am sa incerc, daca nu merge... o duc pe jos... de la autogara la magazin, cred ca ajung intr-o jumatate de zi... sper...

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori