joi, iunie 24

Cine... noi?


                După cum prea bine bănuiești este vorba de o scuză… din nou penibilă.
                Eu şi colegii mei, ne-am bucurat de compania a cinci – şase fete extrem de frumoase în liceu. Erau colege cu noi, eram foarte mândri de faptul că împărțeam aceeași clasă cu ele. Unii au dezvoltat şi pasiuni ascunse pentru ele, alții au avut relații lungi cu ele… şi tot aşa. Dar am avut şi vreo opt – nouă colege care ar fi fost şi ele frumoase, dacă nu se spoiau în halul ăla. Erau momente în care efectiv aveau faţa zidită cu cosmetice, iar când veneau la şcoală se pupau de la distanţa, fără să se atingă – noi eram destul de prietenoși, în fiecare zi ne pupam când ne întâlneam la școală, probabil nu am fost singurii.
                Într-o bună zi, aveam chimie. Ora se ținea în laboratorul de chimie al liceului. Jhon întârzia, iar asta însemnă că s-a întâmplat într-adevar o calamitate undeva, pentru că era a dracului de punctuală. Era aşa de punctuală încât am vrut să îi cumpăram un ceas de plastic, de jucărie, pentru copii, ca să mai întârzie şi ea la ore. Ne-a trecut repede pentru că Jhon era o scorpie.
                Noi eram împărțiți ca de obicei pe catedrale, fiecare catedrală avea bisericuţa ei. Fiecare bisericuţă stătea pe undeva, câteva stăteau chiar în bănci, alea erau bisericuțele naşpa. La un anumit moment dat „T”, fetili spoite ies în grup din laborator îndreptându-se spre baie unde urmau să își refacă zideala de pe faţă.
                Bisericuța noastră era situată confortabil pe culoar. Le-am văzut când au ieșit în cârd, imediat Gavroche a venit cu ideea, care a fost dezbătută într-o ședință extraordinară a „Comitetului Nobilesc” şi a fost adoptată în unanimitate. Ne-am dus după ele în grup organizat şi noi, la fel că ele, unul după altul. Laboratorul de chimie era în corpul vechi al liceului, iar acolo sălile erau foarte înalte şi nu știu din ce motive la baie peretele despărțitor nu era complet, sus rămăsese un spațiu cam de 15 cm liber. Bine, sala era destul de înaltă, deci nu ne puteam urca pe multe lucruri ca să spionam ce se întâmplă dincolo, dar se auzeau perfect bârfele. Gavroche avea însă altă idee.
                A intrat în baie, a pus mâna pe furtunul pe care îl foloseau femeile de serviciu să spele sala, l-a decuplat de la robinet, noi am umplut repede cele două găleți ce erau prin preajmă, una a luat-o Masu’ iar cealaltă a încăput pe mâna lui Dodo, adică ăia doi care erau ei mai forțoși. După ce am umplut gălețile, Gavroche a cuplat iar furtunul, eu am trecut la comanda robinetului în vreme ce el s-a urcat pe una din cele trei chiuvete. Nu a avut de ales, doar una mai rămăsese liberă, celelalte două erau ocupate de Dodo şi Masu’, ce se urcaseră şi ei acolo ca să fie mai siguri de reușită.
                Cred că ţi-ai dat deja seama care era planul nostru super-secret… vroiam să aruncam cât mai multă apă peste perete ca să le stricam „spoiala” colegelor noastre. Ei, după cum ţi-am spus trei dintre colegii mei ceva mai vânjoși erau urcați pe chiuvete, doi cu câte o găleată de 5 L pline în mâini în vreme ce Gavroche era pregătit precum pompierul – cu furtunul în mână. Eu eram la comanda robinetului şi pe umerii mei a căzut cea mai grea sarcină: trebuia să execut numărătoarea inversă, iar imediat după să dau semnalul de atac prin deschiderea la maximum a robinetului de apă.
                Nimic mai simplu… mi-am început numărătoarea de la 5. Nici azi nu îmi pot da seama de ce… când faci o numărătoare inversă o faci de la 3, nu de la 5… cine dracu numără de la 5?!? Numai eu! Şi am început: 5… 4… 3… 2… ZDRAAANG!!!! Până m-am dezmeticit eu – şi în desmeticeala mea am şi deschis robinetul – ăștia trei erau toți căzuți pe jos, apa țâșnea din trei țevi rupte şi la scurt timp după şi din furtunul pe care în ținea Gavroche. Mă rog, acum nu îl mai ținea, îl scăpase, pentru că ăsta își pierduse un pic concentrarea şi acum furtunul era precum un șarpe besmetic şi stropea în toate părțile…
                După cum ţi-am spus, laboratorul era în corpul vechi… iar corpul ăsta vechi… era vechi… avea vreo 60 de ani, deci chiuvetele din baie or fi fost ele ancorate bine în perete, dar odată cu anii… şi cum trei găligani se urcaseră pe ele, au cedat… toate trei în același timp. Cei trei au căzut toți pe jos, țevile s-au rupt şi colac peste pupăzoii de noi mai dădusem drumul şi la cel de-al patrulea robinet.
                Am ieșit de acolo uzi până la piele, în același timp au ieșit din baie şi grupul spoitelor, fiecare membru al celor două bisericuțe s-a uitat strâmb la ceilalți, am intrat în clasă şi ne-am așteptat liniștiți sorocul.

Wellcome to Looser-ville. Population 1... me!
                Directoarea nu a făcut altceva decât să urmărească urmele de pași de la baie până în laborator. A intrat, ne-a acuzat, noi, uzi până la piele, am negat acuzele… eterna poveste:
-Aţi spart chiuvetele!!!
-Nu noi!!! Alții… altă încercare penibilă… a câta o fi fost oare?
Am fost scoși din clasă, duși la muștruluit şi lăsați înapoi la ora. Nu ne-am prezentat decât în finalul orei, motiv pentru care am mai primit câteva palme de la Jhon. La sfârșitul lunii am ajuns și în consiliul profesoral, dar am fost salvați de bunul nostru profesor Gomez, pentru că chiar și dirigintele ne vroia pielea în băț.
                Atunci am început să cred şi eu zicala aia care vorbește de groapa săpată pentru altcineva.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori