duminică, mai 2

Lăcrămioara


                      Care atrage priviri… judecătoare.
                Tata mi-a spus acum mulți ani o vorbă: „tu nu îți face griji, că de întâmplat are să se intample exact atunci când nu trebuie”. Băi câtă dreptate a avut… şi încă mai are. Hai să îți zic povestea lăcrămioarei.
                Se făcea că era sfânta zi de vineri… superba zi de vineri când toată lumea e cu ochii pe ceas şi așteaptă ora 17. Eu eram ceva mai relaxat de cât restul lumii şi mi-am zis că această zi specială trebuie sărbătorită adecvat. Acum… fiecare înțelege ce vrea din asta, eu am înțeles că trebuie să merg la magazinul „intersecția” şi să îmi procur un mic şi delicios desert. De obicei merg la magazinul „intersecția” şi îmi cumpăr câteva sticle cu apă minerală, deși cineva mi-a sugerat să nu mai consum apă pentru că medicii din toată lumea tot găsesc apă în diverse încheieturi, în vreme ce wiskey nu au găsit niciodată. Pentru că merg destul de des acolo mi-am făcut şi un card de fidelitate şi astfel îmi fac ăia o reducere de câteva centime de fiecare dată. Ei şi m-am dus eu frumușel la magazin, fără să iau cu mine şi rucsacul. Ăsta îl car după mine doar când iau apă, dar atunci vroiam să iau ceva mic, deci nu ar fi fost nevoie, puteam să îmi car desertul şi în mână. Știu că e relativ ciudat să te plimbi cu un pachet de biscuiți în mână, dar eu nu mă întâlnesc niciodată cu cunoscuți pe stradă. Drept urmare, am plecat liniștit fără rucsac.
                Am ajuns la „intersecție”, am cumpărat… un singur pachet de biscuiți şi din instinct, la casă mi-am prezentat şi cardul de client fidel. După ce am plătit, împreună cu chitanța am primit şi un fir de lăcrămioara, cred că acel fir de floare era oferit tuturor clienților fideli. Nu știu cât de frumos ar fi fost să îl refuz, aşa că l-am luat şi am plecat înapoi spre birou. Pe drum m-am confruntat cu cea mai mare dilemă a mea până în prezent: în ce mână să țin floarea? Oare dacă o țin în dreapta înseamnă că am primit-o? Dacă o țin în stânga înseamnă că am cumpărat-o şi vreau să o ofer?!? Ce o să creadă lumea când mă vede pe stradă?? Imediat după asta mi-am dat seama că nu am să mă întâlnesc cu nimeni, drept urmare am mutat şi floarea şi biscuiți în mână stângă şi mi-am văzut de drum.
                Ei şi pe drumul ăla de întoarcere cred că m-am întâlnit cu toți cei pe care i-am cunoscut pe plaiuri broscăresti… nu cred că am ratat vreunul. Fiecare avea privirea lui, toate diferite… şi îi vedeam de la distanţă, aveau timp să mă recunoască şi să mă judece: „ia uite-l şi pe ăsta, ce dracului face cu floarea aia în mână… şi de ce o tine aşa ciudat??”. Iar asta a fost doar începutul, pe scurtul drum de la „intersecție” până la birou m-am tot întâlnit cu diferite persoane pe care le cunoșteam, lucru ce nu se întâmpla de obicei. Deci absolut toți aveau aceeași mimă pe faţă: la început căscau un pic ochii şi schițau un scurt zâmbet, în semn de: „aaaa, uite-l pe ăla… salut, ce mai faci?” şi imediat vedeau monstrul răspânditor de miros din mână mea şi mima li se schimba în: „dar de ce are aia în mână? Mai bine fug de el, cred că e nebun…”
                Şi în felul ăsta m-am întâlnit cu extrem de multe persoane… care pe lângă faptul că am judecau când mă vedeau cu lăcrămioara în mână, mă mai şi ocoleau, deși eu aş fi vrut să se oprească să schimbe o vorbă cu mine că să le pot explica că de fapt e un cadou primit de la cei din „intersecție”. Dar nu, lumea mă judeca, mă ocolea şi apoi… apoi nu știu, că nu mă uitam după ei, presupun că își vedeau de treabă.
                La un moment dat m-am întâlnit cu un tip cu care fusesem coleg la un curs făcut aici la broscari. Ăla pleca frumos la masă însoţit de câteva colege – e mai frumușel el aşa… aproape la fel de frumușel ca mine. Ei bine, ăla m-a şi oprit să mă întrebe nu știu ce prostii despre justificativele ce trebuia să le primim de la ăia… Eu i-am explicat frumos că nu știu ce şi cum, deși m-am abținut cu greu să nu răbufnesc şi să îi tip în ureche:
-Lasa-mă în durerea mea omule, nu vezi că am un fir de lăcrămioara şi un pachet de biscuiți în mână?!? Nu vezi cum se uita lumea la mine?!? Nu vezi că sunt bătut de soartă?!?
                La plecare ne-am salutat broscăreşte şi el mi-a urat „pofta bună”. Am râs în sinea mea gândindu-mă că acel nebun crede că eu am să mănânc lăcrămioara… apoi mi-am adus aminte că țin în mână şi biscuiții. Doamne cât de penibil am pozat în faţa fetelor ălora… cine site, poate una din ele se îndrăgostea pe loc de mine şi am fi trăit ferici hmmm… în broscaria? În broscaria sigur nu am fi trăit fericiți. Mă rog… deci abia după ce am plecat mi-am dat seama că am şi biscuiții şi mai ales că puteam să ofer floricica uneia dintre fete… La dracu! Mi-am zis eu în sinea mea. Trebuia să fac ceva… la cât de ciudat mă privea lumea, deja începeam să cred că arat că un adevărat idiot.
                Mă hotărâsem să nu intru cu floricica în birou… trebuia să scap de ea… cu orice preț. Astfel am demarat operațiunea super-secretă „Scapă de lăcrămioară cu orice preț”. Primul gând a fost să o ofer unei fete frumoase ce îmi va ieși în cale până să ajung la birou. Era vineri, era soare, era pauza de masă, eu eram prin campusul universitar… deci era practic imposibil să nu găsesc vreo fată frumoasă. Un pic stresat am început să îmi învârt capul precum antena radar în căutarea unei fete frumoase. În scurt timp mi-am adus aminte că sunt în broscaria, iar pe tărâmul asta foarte ciudat e imposibil să găsești o fată frumoasă… poți găsi fete urâțele şi urâțele foc, dar nu frumoase.

                Văzând cât de puțin succes am în a găsi o fată frumoasă, am schimbat planul de atac, mi-am zis că aş putea să ofer floare oricărei fete… doar-doar oi scăpa de ea şi de privirile ciudate ce se abăteau asupra mea. Dar şi acest plan a eșuat, pentru că după cum ţi-am spus broscaria e plină de fete urâte, iar eu nu puteam să risc aşa de mult cu floarea aia. Știi cum e, oferi o floare unei fete urâte şi se tine după tine… nu mai scapi de ea… niciodată. Pe când dacă oferi aceeași floare unei fete frumoase, o ia şi merge mai departe… te ignoră… până vede că tu de fapt nu insiști pe lângă ea, abia atunci vine ea după tine. Şi eu nu puteam să risc să schimb floarea din mână pe o fată urâtă. Sunt foarte mofturos… nu îmi plac persoanele urâte… toți prietenii mei, toți cei cu care îmi face plăcere să ies undeva trebuie să îi pot eu cataloga drept „frumoși”, altfel nu mă simt bine cu ei.
                În final am ajuns cu lăcrămioara la birou. Am lăsat-o lângă cealaltă floare pe care o am eu în birou… care se numește Viorica – pentru că face flori violet. Dacă o găsesc în viață mâine am să o plantez în Vioricăi.

2 comentarii:

doaroDIANA spunea...

valeleeeeuuuuuuuu(ca sa sune cat mai trasnit romaneste!)
iaca si superficialitatea crasa : "nu îmi plac persoanele urâte… toți prietenii mei, toți cei cu care îmi face plăcere să ies undeva trebuie să îi pot eu cataloga drept „frumoși”, altfel nu mă simt bine cu ei."....mai omuleeee...de la broaste ti se trage sau de la biscuiti?loool

armin spunea...

am sa fac un studiu de caz si o sa postez rezultatele... cred ca de la biscuiti, dar nu e nimic sigur... insa pe ei ii banuiesc... prea aveau crema aia colorata...

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori