vineri, mai 7

Jenică jenibilul


                  Don’şoara Petronela a postat o „provocare” pe care eu am acceptat-o dat fiind faptul că este destul de interesantă. Astfel, te rog să te pregătești pentru că am să îți povestesc două întâmplări… mă rog, eu le-am considerat foarte jenante la vremea respectivă, dar acum mi se par foarte amuzante… tu… nu știu cum ai să le percepi, dar aștept să îmi spui părerea ta… sinceră…

Mărul lui Chituță

                Parcă ţi-am mai povestit eu de Chituţă, a fost cel mai bun prieten al meu din copilărie. Nu am mai vorbit de mult cu el, eu sunt la broscari şi el e pe undeva pe la irlandezi… Titi chiar că lucrează pe căi nebănuite. Ei bine, Chituţă avea o mulțime de pomi fructiferi în curte, dar dintre toți se distingea mărul din faţa casei. Eu fiind un copil foarte pofticios băleam foarte des după acele mere, astfel îl vizitam foarte des. Nu aş putea să fiu chiar aşa de rău încât să spun că de la pomul ăla a pornit prietenia noastră, dar cu siguranță a avut un rol care a cântărit destul de mult la final.
                Ei bine, într-o zi cu destul de mult soare m-am dus eu în vizită la Chituţă. Nu am stat prea mult la discuții şi m-am urcat direct în pom, pentru că eu sunt mai fițos şi nu prea îmi convenea să mănânc merele ce cădeau pe jos. Ei şi mă aprovizionam eu direct de la sursă cu mere extraordinar de bune când Corina – sora lui Chituţă – a ieșit din casă şi l-a chemat la masă. Eu nici nu mi-am dat seama că este ora prânzului… pentru că deja mâncam. Chituţă a fugit imediat în casă fără să mă mai aștepte pe mine să cobor din pom, deci eu rămăsesem în pom… şi la propriu şi la figurat. Cum pe vremea aia nu eram un copil nesimțit (nu îți face griji, am devenit pe parcurs) mi-am zis că trebuie să cobor şi să mă duc liniștit la casa mea. Ceea ce am şi încercat să fac… doar că în încercarea mea am alunecat şi am căzut. Acum, problema nu era aşa de mare, pentru că nu a fost aia nici prima nici ultima oară în care am căzut de la înălțime, problema era că în cădere mi-am prins un picior într-o creangă ceva mai solidă care se împărțea în două crenguțe ceva mai mici... deci eram cu capul în jos. Am încercat eu să mă îndoi ca să ajung la creangă şi eventual să mă pot elibera singur din capcană, dar nu am reușit. Am rămas atârnat invers… captiv în copacul care făcea niște mere extraordinar de dulci. Situația era foarte strâmtorată, pentru că eram sigur că sora lui Chituţă nu m-a văzut în copac şi nici nu îmi imaginam că ăsta i-ar fi spus că eu încă nu coborâsem din copac când a intrat el în casă. Deci ce puteam să fac… am început să îl strig pe Chituţă, evident după ce am așteptat câteva minute, ca să nu îl deranjez exact de la masă. Strigam eu acolo fără întrerupere când… ghici cine iese??? Corina… care mă vede suspendat în mar… vine fără nici un fel de grabă şi mă eliberează din capcană. Cu toate că eram destul de mic, mi-am dat seama cam cu ce semănă faza respectivă, drept pentru care i-am mulțumit, m-am întors şi am pornit-o spre casă. Doar că… stătusem ceva cu capul în jos iar când am revenit în picioare, eram un pic cam amețit… motiv pentru care am căzut de vreo doua ori până la poartă… şi de încă câteva ori până am ajuns acasă.

Huston? Avem o problemă! Mare!!!

                Eram în vizită pe la ceva rude de ale părinților mei în provincie. Stăteam liniștit în sufragerie şi mă uitam la televizor, pentru că mă cam plictiseam. Așteptam să plecam acasă.
                Deodată… din senin… am simțit un mic junghi şi o puternică dorință de a face o treabă… mare. Am analizat eu rapid situația în care mă aflam: eram departe de casă, nu știam exact ora la care urma să plecăm, știam că drumul de întoarcere durează cam doua ore, deci decizia era practic luată, nu aveam cum să aștept până să ajung acasă. Trebuia să folosesc facilitatea sanitară a gazdelor noastre. Cum aveam de făcut o depunere ce se anunța a fi destul de serioasă dacă ar fi fost să judec după felul în care îmi ghorţăiau intestinele, a trebuit să anunț baza: „Huston, avem o problemă!” Am anunțat baza doar mintal – pentru că eu am aceasta putere - apoi m-am uitat discret în stânga… nu era nimeni… m-am uitat apoi la fel de discret în dreapta… nu era nimeni. Eram singur în toată camera. Coasta era liberă! Am comunicat bazei intențiile mele, am primit aprobarea şi am pornit-o cu pași repezi către baie. Nu era prima oara când eram acolo în vizită, deci știam cam pe unde erau situate cele două băi, nu îmi pot explica exact de ce am ales-o pe cea mică. Dar asta nu mai contează acum. Am intrat şi am început să depun… băi şi am avut de făcut o depunere destul de consistentă îmi aduc eu aminte. Cred că banca s-a îmbogățit, devenind putred de bogată după ce am efectuat eu depunerea.
                Ei şi precum în cântecul lui Nelly Furtado, toate lucrurile frumoase se şi sfârșesc: Cioc-cioc în ușă! Eu, copil educat ce eram, știam ce trebuie să spun:
-Ocupat!
-Dragoş, ești aici?? a sunat de după ușă vocea mamei mele…
-Da, sunt înăuntru! am răspuns eu
-Şi ce faci acolo??
-Păăăi….
-Păi vezi ce faci că toaleta nu funcționează…
… Fuck! Fuck! Bitch! Madărfacăr!! Băgami-aş picioarele! Fir-ar a dracului de treabă!! Morții ei!!
-Da da, lasă că știu!! i-am răspuns eu după o pauză… medie…
                Ei, prea multe nu mai erau de făcut… hârciogul era deja în bârlog… nu puteam să îl scot şi să îl pun la loc. Eu eram totuși un inginer în devenire… am găsit în baie un lighean de care m-am folosit şi am turnat apă până am înecat hârciogul… dar toata lumea şi-a dat seama foarte ușor ce se întâmplase de fapt acolo.
                Ei da… cam astea ar fi! Mai departe… provocarea merge la toți cei ce o citesc până la capăt, evident!




P.S. aproximativ 5 luni. 100 de articole!!!

4 comentarii:

anelise spunea...

og man, weak, 143 articole in 3 luni.
si nu am citit articolul desi mor de ras :)))

semafor spunea...

:))) faza cu atarnatul in copac am patir-o si eu. numai ca am ramas atarnata intr-un brad in care ma ascunsesem in timpul unei runde de v-ati-ascunselea.
Ma dau invinsa!

armin spunea...

alis... cum mori de ras daca nu ai citit articolul?!?

petronela... iti multumesc ca imi recunosti superioritatea la capitolul "jenibilitati"!!!

anelise spunea...

este o noua tehica :P ei si tu acum...incerc si eu sa ma sustrag usor de la provocarea asta. daca imi vin idei geniale o sa scriu

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori