duminică, mai 23

Cum să faci impresie bună – Ghid practic


                 Este a patra oara când văd aşa ceva, la întâmplare, pe stradă, deci nu mai am nici un dubiu, chestia asta este o caracteristică generală a broscarelor! Sticky-note 2 me: niciodată să nu încerci să marchezi cu vreo broscară… sub nici un fel de circumstanțe, dacă rămâi doar tu cu ea pe planetă, asta e… am trăit frumos până acum, vorbim la următorul „big bang”.
                Era o după-amiaza foarte frumoasă de vineri – după-amiaza preferată a fiecărui om al muncii care nu lucrează şi sâmbăta – eu plecasem de la laborator cu zâmbetul pe buze, era soare afară, trecusem pe la spălătorie unde mi-am spălat bicicleta, imediat apoi am constatat că merge un pic mai bine când e spălata, am să încerc să repet procedeul. Toate fiind bune şi frumoase mi-am zis că ar fi cazul să trec prin magazinul alimentar pentru că mi-as dori totuși ceva fructe. Deși am tot timpul frigiderul plin de fructe, mereu îmi cumpăr mai multe înainte să le termin pe cele ce le am. Asta e una din calităţile mele alea proaste, dar, chiar şi aşa nu mi s-au stricat niciodată fructele în frigider – deci încă e bine.
                Intru în magazin pregătit sufletește pentru un 5,60€ pentru un kilogram… dar când ajung la raft… surpriză-surpriză – dar fără Andreea, de data asta – prețul era acum 4,95€. Mi-am zis în gând: woohoo!!! Şi am umplut o pungă, le-am cântărit şi m-am dus cu ele la casă. Era multă lume în magazin, multa lume şi la casele de marcat, coada mare. Nu mi-am făcut prea mari probleme, deși nu îmi place să aștept la coadă, pentru că nu îmi place să aștept, nu am răbdare… absolut de loc, ei nu m-am impacientat pentru că aici la broscari este o regulă generală, nu știu dacă aşa o fi şi prin alte locuri, dar aici aşa e: lumea intră în magazin printr-o parte, face o tură, iar la final se îndreaptă spre cea mai apropiata casă de marcat, drept urmare casele de marcat de lângă intrare sunt mereu goale. Deci eu m-am dus direct acolo.
                În faţa mea la coadă era o tânără domnișoara. Blonduță, absolut de loc grăsuță, posesoarea unor ochi foarte frumoși, la care se adăugă un fund foarte rotund şi ferm care parcă vroia să spună: „Hei!! Fii atent la mine!! Unde dracu te uiți??!?” Drept urmare m-am așezat la coada în spatele ei… nu? cine mă poate acuza?? NIMENI!!! În câteva secunde aveam să regret!
                Stau liniștit şi îmi aștept rândul, deși foarte des mi se întâmplă să fiu lăsat să trec în faţă, pentru că nu prea umplu coșul când merg la cumpărături, îmi iau doar câteva chestii, drept pentru care lumea mă lasă să trec în faţa lor. Ei de data asta nu s-a întâmplat. Dar nu e asta o supărare prea mare.
                Cu puțin timp înainte ca tipa de la casa de marcat să ia produsele domnișoarei şi să le treacă la bipuit, fătuca asta şi-a amintit ea că a uitat un produs de pe lista ei, pe care nu o avea în mână, deci trebuie că era o listă mintală. Sigur era o lista mintală, pentru că a simțit nevoia să treacă sumar prin ea, deci şi-a dus frumos arătătorul la tâmplă şi a început să citească de pe lista: „pâine, carne, lapte... bla-bla”
                Deci ea era în faţa mea, se uita la produsele de pe bandă cu mâna dreaptă la tâmplă. Când ai mâna dreaptă la tâmplă ai brațul ridicat îndeajuns de mult cât să se vadă anumite zone. După cum ţi-am spus deja, afară era cald, deci fiecare a mai renunțat la o hăinuţă, o bluziță mai groasă şi a luat un tricou, fetele au încercat un tricou cu mâneci foarte scurte… la fel alesese să se îmbrace şi domnișoara asta. Şi cum stătea ea şi își citea lista de cumpărături… cu mână la tâmplă… ce se vede?!? Părul de la subraț… Pe cuvântul meu… pe cuvânt de cercetaș. Avea cam 2mm în lungime, culoare neagră şi purta câteva urme de deodorant.

                Imediat ce grimasele anti-vomit au apărut pe faţa mea, tipa şi-a adus aminte că totuși a uitat ceva, şi a fugit la raft. Ăla a fost un semn divin! Mi-am luat pungulița cu fructe şi am trecut în faţă… nici nu m-am mai obosit să scot cardul de fidelitate din portmoneu, nici măcar cardul nu l-am mai scos, am plătit cu o bancnotă şi câteva monede ce le mai aveam prin buzunar – deși pentru alea aveam altă întrebuințare, am preferat să renunț la sanvișul arăbesc şi să fac foamea până acasă, doar ca să nu mă prindă aia din urmă.
                Este totuși ceva ce nu înțeleg: bărbații nu prea se spală… şi put groaznic, femeile nu se îngrijesc… absolut de loc; dar totuși li se nasc copii în fiecare an… care o fi explicația? S-or fi obișnuit să trăiască în mizerie??

6 comentarii:

anelise spunea...

odm!! toma' ce am avut o experienta nasoala in parc si vin eu frumos si citesc minunatia asta cu tipa din broscaria, si mai si mancam! oh god!

armin spunea...

pofta buna?!?

Twinkle spunea...

Am patit`o si eu acum 2 zile in taxi. Alesesem taxiul ala, pentru ca taximetristul, un respectabil tanar de vreo 22-23 de ani arata chiar foarte bine, si am zis ca schimb 2-3 vb cu el pana acasa. Normal ca din fata taxiului nu ii simteam "parfumul". Am urcat, si am fost nevoita sa.. sa zic ca "Mi`am pierdut portofelul". Putea ingrozitor. O Doamne, exista antiperspirant, deodorant, sapun, gel de dus.. si SERVETELE UMEDE. Dar exista si lenea.
Sau era racit si avea nasul infundat? Oricum, oribila experienta. Bleaaah..

armin spunea...

ei... e taximetrist... nu e intocmai crema societatii... mie mi-a indoit nasul un profesor universitar

Twinkle spunea...

cu totii sunt oameni, si au suficienti bani pt un sapun. Nu trebuie sa fii crema societatii pentru a nu mirosi a nimic.
Si totusi.. profesor universitar? :))

armin spunea...

daa... pe cuvant de cercetas... si nu era batran ca sa poti spune ca la cate carti publicate are o sa il cheme lumea peste tot indiferent cat de certat e cu apa, era tinerel... 35 de ani... pe acolo... incredibil...

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori