miercuri, mai 19

Când Mulder a întâlnit-o pe Scully


               A luat-o de mână şi i-a zis:
-Vino repede, ceva incredibil s-a întâmplat!
-Unde? l-a întrebat ea…
-În broscaria…
                Şi au plecat amândoi spre locul fenomenului extrem de ciudat. Pe drum cei doi super-agenți ai super-biroului de super-investigații super-federale s-au super-documentat citindu-mi blogul, astfel au super-aflat super-informații referitoare la brățara mea de aur sau pipeta care sângerează. Dar totuși nu pentru asta i-am chemat pe la mine, ci pentru rahatul care m-a adus într-o stare de rușine extremă – pe cuvântul meu de onoare îți zic, dacă aveam la îndemână o lopată îmi săpam singur o groapă şi intram în pământ de rușine. Ai două link-uri mai sus către niște articole unde m-am lăudat eu că vezi-Titi cât de șmecher sunt eu, cum mă joc eu cu jucării ce valorează cam cât conturile blocate ale măgarului orânduitor de ovine, măgar care va fi prima victima a fanilor turbați! Ei să-l lăsam la stâna lui! Deci, „specialitatea” mea este microscopia în forță atomică, iar chestiile pe care le folosesc ca să măsor niște amărâte şi pricăjite de forţe sunt extrem de sensibile… imaginează-ți un dreptunghi lat de 1 mm şi lung de 1,5, pe fiecare latură are câte un set de leviere iar chestiile alea le folosesc eu în măsurători. Levierele alea sunt aşa de sensibile încât dacă o furnică calcă pe ele, le rupe… iar eu o să omor furnica, pentru că mă chinui câte 3 zile ca să le prepar.
                Ei şi mă duc eu cu caţel şi cu purcel (fără furnică, că aia îmi rupe levierele, remember?) la microscop şi încep să mă chinui să pun chestiile la punct fără să le stric. Cu ceva ajutor reușesc să o pornesc la drum şi după ce fac câteva determinări primesc raport de eroare… clik pe OK după care tot programul se închide. Sigur nu vrei să știi ce a fost la gura mea, plus te sfătuiesc să gugalesti ca să vezi cine e inventatorul AFM-ului, așa ca să știi cine are multă carne în frigider, în plus, dacă respectivul locuiește cu maica-să ai baftă, ai şi unde să îți parchezi mașina, pentru că am făcut-o parcare de tiruri turcești.
                După acea scurtă repriză de practici neortodoxe dobândite în capitală, mi-am pus în valoare calmul ardelenesc şi am repornit programul. Am trecut prin toate formalitățile necesare la demararea experimentului, dar după ce am deschis spațiul de lucru în care colectam eu date în programul ăla afurisit… surpriză… cu Andreea Marin – care mi-a şi tras pamperşii extensibili pe mine înainte să fluture cu bagheta ca să facă o surpriză – nu mai exista opțiunea pentru înregistrarea curbelor de forță. Imaginează-ți drăcia dracului… imaginează-ți că faci un tabel în excel şi brusc îți dispare funcția „sumă” sau îți dispar butoanele care îți aranjează textul în pagină din word. Deci cum morții lui să dispară un buton?!? Cum?!?
                Am început eu să îl caut prin opțiuni… îl strigam… îl rugam să iasă la lumina lcd-ului cu care e dotat calculatorul şi într-un final fericit – orchestrat tot de Andreea, care chiar e zâna stupizelor – fac eu butonul să apăra. Fericit nevoie mare mă apuc de lucru… când deschid fereastra pentru curbe de forță… stupiză-stupiză… scara mea era acum în volți, iar mie îmi trebuie în nm. Am reumplut rapid frigiderul lui Gerd Binning (am gugalit eu pentru tine), am reamenajat parcarea de TIR din mămicuţa lui, după care am început să caut butonul care schimbă scara în nm. Nu îl găseam pe nicăieri, nicicum nu dădeam de el. Am apelat la toate trucurile pe care le știu, dat restart la calculator, pumni+picioare în unitate, rugat frumos, rugat frumos în genunchi… nimic nu mergea.
                M-am ofticat, mi-am băgat picioarele şi în timp ce trânteam ușa în urma mea îl amenințam:
-Ei stai băgami-aş tot în frigiderul lui Gerd că vin cu Anies, fraiere… să vezi ce te bate ea… te învăț eu minte să faci figuri cu mine…
                Mă duc hoinar prin laborator să o caut pe Anies… nici urmă de piciorul ei ăla negru… nimic… Am început să bat în toate ușile de la birouri din laborator: „nu aţi văzut-o pe Anies?” nimic nu putea să mă oprească, nu mai aveam nici un pic de rușine, intram peste oameni indiferent ce făceau, pe mine nu mă interesa, eu vroiam să o găsesc pe Anies ca să vină să îl bată pe nenorocitul ăla de program… care e malefic… la fel e şi microscopul.
 instrumentrul de tortură
                Băi deci mai aveam un pic şi o căutam şi la baie, până acolo am ajuns… nu era de găsit. Mă întorc la microscop şi încep iar „meniul zilei”:
1.       Restart
2.       Încă un restart
3.       Te rog frumos transformă-te în nm
4.       Hai te rog eu frumos transformă-te în nm
5.       Dacă ești bulangiu şi nu te transformi, măcar spune-mi de unde să te transform eu
Nimic nu funcționa. Iar atunci când nimic nu funcționează, ai o singura soluție: Google it! Ceea ce am şi făcut, doar că până şi gugal mi-a râs în nas, spunându-mi: „coaie, știi, eu mă ocup cu chestii mai simple”, pai sfinte-căcat, dacă tu nu știi, atunci eu ce mă fac?? răspunsul lui?? Simplu: „gerd binninguieşte-o”!! Da bă, bine că ești tu motor de căutare… evident că m-am certat şi cu gugal, dar despre asta altă dată…
                Exact când epuizasem eu variantele de salvare… intră Anies. Odată cu ea a intrat şi spotul de lumină albă, revărsat asupra mea, plus corul celor 100 de fecioare ce cântau: „aaaaaaaaaaaaaaaa”. Îi explic care e problema, iar ca orice tehnician ce se respectă îmi spune că vrea să vadă ce şi cum, deschid programul, intru în spațiul pentru captarea curbelor de forță…. Când mă uit la scara… ghici ce? Trecuse în nm!!!
                Pai cum frate?!? Cum?!? Explica-mi tu mie… cum?!?
                Aproape mă transformasem în pătlăgică şi nu mai știam pe unde să scot cămașa… plus că vroiam să se crape pământul ca să pot intra în gaură iar apoi gaura să se închidă peste mine.

2 comentarii:

anelise spunea...

cum? pai e simplu, raspunsul e:Anies. O stie de frica probabil, pe tine inca nu

armin spunea...

da si cand ii aplic o "roundhause kick" to the piezo (adica fata lui) sa vezi cum o sa se incline in fata mea...

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori