luni, mai 31

Lecția de Istorie: 19


Episodul 19: 31 mai

·         1859: turnul ceas ce face parte din clădirea Parlamentului de la Londra a este inaugurat. Big Ben a începe să ticăie.
·         1911: nava RMS Titanic este lansată la apă. Construcția imensului vas durase doi ani şi două luni. A mai fost nevoie de încă un an pentru a finisa luxosul vas, care s-a scufundat după doar cinci zile de voiaj.
·         1916: Sir John Jellicoe şi Sir David Beatty, comandanții flotei engleze se angajează în luptă împotriva flotei germane condusă de Reinhard Scheer şi Franz von Hipper. Înfruntarea a purtat numele de „Batalia Jutlandei” dar în ciuda faptului că a devenit cea mai mare confruntare navală, s-a terminat cu o remiză.
·         1962: Adolf Eichmann este executat în Israel. Istoria îl considera a fi arhitectul „solutiei finale” adoptata de naziști. După război, Eichmann a reușit să se refugieze în Argentina folosind acte false, dar a fost capturat de Mossad în 1960.
·         1930: se năștea Clint Eastwood.
·         2009: moare Millvina Dean, ultima supraviețuitoare a naufragiului vasului Titanic.

duminică, mai 30

Atunci când zice cineva „Da”


                    E sărbătoare mare şi dacă te cheamă ești obligat să mergi. Pentru că aşa e obiceiul maică… aşa se face… aşa e frumos.
                La dracu cu obiceiul, la dracu cu adunatul de obligațiuni. La dracu cu obiceiurile bătrânești. Fix de aia le zice „bătrânești”, pentru că sunt învechite, nu mai tine nimeni cont de ele, de aia s-au şi învechit, pentru că nu le mai face nimeni.
                E greu să renunți la diferite chestii care îți intră în obișnuință, dar crede-mă, dacă eu am reușit să renunț la „pizza oficială de marți şi sâmbătă” ai să reușești şi tu să renunți la obiceiurile alea foarte stupide.
                Acum ceva timp, dacă nu vara trecută, atunci acum doi ani, ai mei se plângeau cu fiecare ocazie de lipsa banilor. Acum, asta e ceva normal, nu? Da, dar ai mei se plângeau pentru că au fost obligați să își cheltuie banii pe la nunţi. Totuși, nici asta nu mi s-a părut  ciudat, dar foarte ciudat mi s-a părut motivul lor. I-am întrebat, dacă tot se plâng că nu au bani, de ce mai acceptă invitații la nuntă?!? Răspunsul… a fost un simplu trăsnet care după ce sparge orice zid, mai şi cauzează un incendiu devastator:
-Păi ce? Vrei că la nunta ta să nu vină nimeni?!?
                Woooooow… deci… woooow! Un moment, în primul rând, nu o fi aşa de greu să ajung şi eu acolo, s-o găsi una să mă ia şi pe mine… e greu de găsit una pe care să o iau eu… în primul rând aia e problema. În al doilea rând, la cum curg lucrurile, e greu de crezut că nunta mea o să fie finanțată din fonduri străine, o să fie acolo doar banii mei şi ai ei, nicidecum ai altcuiva. Şi nu în ultimul rând, vorbim de nuntă aici, o să vreau să îmi aduc aminte la un anumit moment dat de evenimentul ăsta şi nu vreau ca atunci când o să mă întreb: „aşa, de ce am spus „da” oare??” să mă mai întreb şi: „bă dar nenea ăla gras din colţ… cine e?? aaaa precis e rudă cu ea…”. Eu vreau că atunci când mă uit pe poze să știu cine, ce şi cum, nicidecum să îmi întreb părinţii despre personajele din poze. Deci, de unde şi până unde ideea cu: „mă duc la nunta lui, ca atunci când o fi să faci tu nuntă, să vină şi el la noi” Căcat-de-taur… mare… cu moţ… e o idee stupidă! E nunta mea, chem pe cine vreau eu, nu pe cine vreți voi. Nu vreau să ciocnesc șampanie cu necunoscuți.
                Vremurile s-au schimbat, nu mai e că pe vremea aia… vremea lor, când mergeai la horă în sat, o dansai pe una apoi o aruncai în fân şi te aștepta aia chiar şi zece ani, doar ca să nu se facă de rușine în sat. Acum nu îți mai iese scamatoria asta nici dacă fata e virgină… nu știu exact de ce ai vrea să îți iasă… dar mă rog…
                Iar asta e un simplu exemplu, s-au schimbat mult mai multe, nu doar asta.

                La nunta mea, am să chem pe cine vreau eu şi probabil am să o las şi pe cea în faţa căreia am să spun „da” să cheme şi ea pe cine dorește… dar am un sentiment puternic care îmi spune că şi ea o să îmi împărtășească ideea despre oaspeți. Păi cum pot eu să răspund întrebării „bucuroși de oaspeți” dacă nici nu îi cunosc?!? Vrei să mint? În seara nunţii mele? Păi dacă şi atunci mint… restul vieții ce o să mai fac?!?
                Scriind aceste rânduri mi-am amintit că am o invitație la o nuntă, invitație căreia încă nu i-am răspuns… Eu m-aş duce, dar problema este că nunta aia e poziționată fix de ziua mea. A dracului aliniere a planetelor care s-au găsit ele să pună două evenimente aşa de importante în aceeași zi… Şi nu mă duc doar ca să pot să o strâng cu ușa pe viitoarea șotie cu zicala: „eu am fost la tine, trebuie să vii şi tu la mine”. Mă duc pentru că vreau să fac ceva diferit de ziua mea… Ar fi o chestie să dansez după muzica altuia, nu? Merită încercat… să vad dacă mă mai primește Nico la nuntă…

sâmbătă, mai 29

Lecția de Istorie: 18


t Episodul 18: 29 mai

·         1868: prințul Serbiei, Mihailo Obrenovici al III-lea este asasinat la Belgrad.
·         1903: regele Serbiei, Alexandru Obrenovici şi șotia sa, regina Draga sunt asasinați tot la Belgrad de către gruparea armata „Mana Neagra”. Sârbii se pregăteau să declanșeze Primul Război Mondial.
·         1985: 39 de fani își pierd viața pe stadionul Heysel din Bruxelles după ce o parte a tribunei în care aceștia se aflau se prăbușește. Nefericiții fani asistau la finala Ligii Campionilor. În urma acestui dezastru cluburilor de fotbal din Anglia le-a fost interzis accesul în competițiile fotbalistice europene pentru 5 ani.
·         1917: se năștea Jhon F. Kennedy
·         1814: moare Josephine de Beauharnais, prima șotie a lui Napoleon.

vineri, mai 28

Cea mai bună glumă proastă


                 Pe care am făcut-o eu de când mă știu, trebuie că a fost gluma pe care i-am făcut-o la început de liceu lui Buze. Ghici de ce i se zice Buze… hai încearcă să ghicești. Avea niște buze aşa de mari încât cea mai frecventă glumă pe seama lui era: „de ce nu se sărută Buze cu nimeni niciodată? pentru că dacă ar face-o nu şi-ar mai putea dezlipi gura de fată respectivă, ar fi precum o ventuză!” Cam aşa sunau răutățile pe care ni le împărțeam mereu. Bineînțeles că existau glume şi despre mine.
                Buze era un prădător. El se combina cu toate, avea câte o replică scârboasă, dar care mai apoi devenea intrigantă, pentru fiecare fată nouă pe care o cunoștea… şi tot aşa. Şi pentru că nu era el mulțumit de imaginea ce şi-o făcuse în faţa noastră a decis să mai pună ceva în plus. Ce era cel mai la îndemână?? Cum îți creste reputația băiat fiind?!? Hai că asta e cea mai simplă din lume… spui tuturor că o ai pe anaconda în chiloți. Asta mereu dă rezultate.
                Aşa a făcut şi Buze, ne-a spus tuturor că o are aşa de lunga încât poate să i-o tragă unei chinezoaice lejer, aia în China iar el în România - evident… deși cea mai mare realizare a lui a fost când i-a tras-o unei australience care mai şi călărea un cangur. Mă rog, ai inţeles tu ideea, nu îi ajungea chiar până în China, dar până la Budapesta tot ajungea.
                Eram pe la începutul anilor de liceu, iar acei ani, clasa a 9-a şi a 10-a, sunt anii în care începi să îți definești caracterul, scapi de copilărisme şi treci la adolescentisme. Cam aşa eram toți, fetele încă nu se epilau complet, încă mai țineau jurnal iar unele mai aveau celebrul „oracol”.
                Vin eu într-o zi la școală, intru în clasă şi îi vad pe Ana şi Mr. President (adică Mr. and Mrs. President, peste puțin timp, după ce o să ajungă President cunoscut în industria muzicală, am să scriu şi de el, ca să râzi în hohote în timp ce îi asculți hiturile) împreunați într-un mod ciudat în bancă. Asta nu era ieșit din comun, pentru că ăştia doi formau un cuplu. Curios din fire, m-am apropiat să vad care e treaba… ce se întâmpla pe acolo. Ei, am aflat că Ana găsise o legătura între lungimea anacondei şi a palmei. Nu știu cât de adevărată este treaba asta, habar nu am, dar în acele momente tocmai îl „măsura” pe President. Ghici de ce!!!

                După puțin timp îl vad pe Buze că intra în școală, era foarte mândru de el pentru că a ajuns la școală cu freza intactă – deci poate agăţa. În acel moment mi-a venit în minte cea mai bună glumă proastă… EVER!!! Am intrat în clasă, m-am dus glonț la Ana, l-am dezlipit pe Prezident de pe ea… şi i-am zis:
-Vezi că vine Buze! Știi cum se laudă ăsta că o are aşa de lungă că se scarpină cu ea pe spate… fă-i şi lui testul ăsta, dar când vezi rezultatul ai grija să izbucnești în râs şi nu uita să îl arăți cu degetul!!!
                Ana a acceptat imediat, pentru că era într-adevar o glumă foarte bună… şi foarte proastă. Ei bine, ies pe hol, îl găsesc pe Buze în faţa clasei şi îl abordez:
-Buzatule, ai grijă, nu intra în clasă pentru că fetele au descoperit o legătura intre penis şi palmă! Dacă intri or să te măsoare!!!
                Se uita Buzatu’ lung la mine… pune o mimă miloasă pe el… şi zice:
-Băi eu te înțeleg pe tine… e normal să fii complexat când o ai mică… dar a mea nu e…
                Imediat după ce mi-a zis asta, a intrat în clasă… cu palmele înainte. Ei bine… îți dai seama ce s-a întâmplat… Ana l-a chemat imediat la „maturatoarea oficială”, după a izbucnit în râs, a început să îl arate cu degetul după care încă vreo două fete aflate prin preajmă s-au alăturat Anei.
                Buzatu’ a ieșit negru de supărare pe culoar. A zis că își bagă pula şi că pleacă acasă. Înainte să iasă pe poartă i-am spus că trebuie să aibă mare grija unde își bagă puţulica, că oricum e mică, dacă îi mai taie cineva ceva din ea... A revenit la cursuri a doua zi… şi nu mai părea așa de mândru de anaconda lui.
                Deci eu cred că asta e cea mai bună glumă proastă pe care am făcut-o eu vreodată… adică pe care am inventat-o eu, nu vreo chestie copiată de la Jackass sau din vreo altă parte. Care e cea mai bună glumă proastă pe care ai făcut-o tu??

joi, mai 27

Cum să faci impresie bună – Ghid practic. A doua parte


                 Pentru început te-am învățat aici cum să faci o impresie foarte bună, dacă ești fată.  Dar, mi-am neglijat frații… trebuie să îi ajut şi pe ei cumva, nu? Bineînțeles că da! Deci, cum faci impresie bună, băiat fiind? Foarte simplu, fii atent:
                În primul rând trebuie să stai într-un apartament închiriat sau cămin. De preferat ar fi un cămin, deși îți intră proprietarul în cameră fără să te anunțe şi într-una şi în cealaltă. Eu stau în cămin, deci recomand tot un cămin, asta bineînțeles dacă vrei să faci o impresie foarte bună, dacă nu vrei… poți să stai unde îți dorește inima… dar impresia artistică… va fi aproape nulă… riști pe pielea ta!
                După ce rezolvi problema „cuibului” ești aproape sigur de reușită. Pasul următor este să începi să îți aranjezi cămăruța… rearanjezi mobila, mai pui un covoraș, o lumânărică plus ceva cosmetice scumpe în baie şi… cam atât ai putea să faci, pentru că nu ai voie să lipești oițe roz pe pereți… Codul de Onoare al Bărbatului interzice asta, doar știi… l-ai citit. Eu îl am acasă, pe cel oficial… cu parafă… şi semnătură în original.
                Acum vine partea mai dificilă… dificilă pentru că ar trebui să faci exact ce am făcut eu că să iasă cum trebuie… hai să îți povestesc:
                Trăiam o săptămână groaznică, în care erau programate vreo trei zile de microscopie… ceea ce e cam mult. Trei zile la microscop înseamnă că celelalte două zile care rămân din săptămână vor fi petrecute pregătind probele. Fix asta s-a şi întâmplat. Negreșit. Deci plecam dimineața la ora 7 şi veneam seara la ora 20. Cam aşa arata o zi din acea săptămână.
                Vin eu într-o zi acasă, intru în cămin, trec în liniște şi pace pe lângă cutia poștală zicându-mi: „nu mă mai obosesc să scormonesc după cheie, să deschid cutia ca să o găsesc goală… nu are rost, oricum nu îmi scrie nimeni scrisori de dragoste – pentru că cineva a inventat internetul – iar altceva înafară de factura lunară de la card nu primesc… iar până la factură mai e mult, deci nu mă uit în cutie”. Prea greu nu mi-a fost să trec nepăsător pe lângă cutia poștală, trebuie să recunosc. Am intrat în cămăruța mea şi rupt fiind am eșuat în pat. De acolo nu m-am mișcat vreo 30-45 de minute, timp în care cu mișcări de lebădoi plin de graţie (Graţiel mă numeam atunci) mi-am aruncat hainele prin cameră. În mod normal nu fac aşa ceva, mă schimb că un om civilizat şi îmi așez hainele pe raftul denumit sugestiv „haine murdare”, dar atunci eram aşa de obosit… Deci au rămas toate aruncate prin cameră şi nu oricum, ci foarte la vedere… şi nu blugii sau tricoul… nuu… chiloții şi șosetele.
                A doua zi trebuia să fiu la laborator fix la ora 7, adică trebuia să mă trezesc cu o oră mai devreme, ceea ce am şi făcut. Ei bine, imaginează-ți cât timp am petrecut aranjându-mi hainele aruncate cu o seară înainte… M-am echipat, mi-am luat bicicleta şi am decolat spre laborator, ce rost avea să îmi strâng hainele?!? Din punctul meu de vedere nu aveam să agăţ pe nimeni pe drum, că să îmi pot pune problema: „dacă îmi vede șosetele murdare şi fuge??” deci hainele alea aruncate prin cameră puteau să aștepte.
                Termin treaba cu blestematul ăla de microscop, încalec pe bicicletă şi vin acasă. Când intru în cămin îmi zic, hai să deschid şi cutia poștală… să vedem… poate-poate. În cutie… ce crezi?!?
                Stimabile domn Mirea, administratorul rezidenţei vă informează că în data de 22 va intra în camera dumneavoastră însoțit de un posibil viitor locatar, având în vedere preavizul dumneavoastră. Aceasta vizita va avea loc la ora 11.30 cu sau în lipsa prezenţei dumneavoastră!
                Fuck! Mii de trăsnete! Mii de fulgere!
                Ajung la ușă… înfig cheia în broască cu puţină teamă, deschid… intru… oooooo daaaa!! Câteva pietricele căzute din cauciucurile bicicletei la intrare, o pereche de adidași care pe vremuri avea culoarea albă, coșul de gunoi plin, câteva sticle de apă goale puse „pentru întâmpinare” pe chiuveta… şi piesele de rezistenţă… chiloții şi șosetele expuse ultra-central pe scaun. Este aproape imposibil să le fi ratată alea două. Pentru că administratorul e de fapt o domniţă, iar viitorul locatar e o ea. Deci, femei fiind imposibil să nu fi remarcată… comorile.
                Aaaahh… în sfârșit… am dus renumele ţării mai departe… De fapt, asta nu s-a întâmplat, pentru că pe frigider am un magnet cu steagul Moldovei primit cadou. Ha! Sper să fi crezut că sunt moldovean… sper…
                Te las cu Tiziano şi una din piesele lui, Antonio mi-a zis că „Imbranato” înseamnă neîndemânatic sau neghiob. Mânușă pe mâna mea…

Lecţia de istorie: 17


Episodul 17: 27 mai

·         1600: Mihai Viteazul înfăptuieşte pentru prima oară în istorie unirea tuturor principatelor Româneşti. Din cauza faptului că armata sa era compusă în mare parte din mercenari nu reuşeşte să menţină controlul principatelor foarte mult timp. Este asasinat la 9 august 1601.
·         1867: Franz Joseph I, împărat al Austriei, se încoronează ca rege al Ungariei. Imediat ce se vede cu coroana ungirească pe cap ordonă alipirea Transilvaniei. Astfel ia fiinţă Imperiul Austro-Ungar.
·         1940: după ce semănase groază printre marinarii Aliaţilor, vasul Bismarck este scufundat în partea de nord a Oceanului Atlantic. Şase nave aliate s-au chinuit timp de 3 zile să scoată din luptă puternicul vas german, care, înainte de a fi încercuită, reuşise să îşi piardă urmăritorii deşi propulsia şi direţia erau serios avariate.
·         1984: este inaugurat Canalul Dunăre-Marea Neagră, considerat al treilea canal navigabil ca importanţă dupa Suez şi Panama. Lucrăile fuseseră începute în 1973. Numărul exact al muncitorilor ce au decedat din cauza condiţiilor de muncă rămâne încă un mister.
·         1967: se năştea Paul Gascoigne.
·         1821: moare Tudor Vladimirescu.

marți, mai 25

Eu, cel malefic


                    Pentru început trebuie să îți spun că am avut întotdeauna dureri de cot şi fund atunci când venea vorba de modă, stil vestimentar şi tot felul de prostii de genul asta. Eu încă sper să am în casă un singur costum în care să fiu îmbrăcat când oi muri. Să vedem cât de mult are să îmi reușească. Momentan am două costume… şi le-am şi purtat… de mai multe ori… se împute treaba.
                Având în vedere cele de mai sus, cred că e nevoie să îmi motivez subțirimea garderobei „oficiale”: mi se rupe în sute de mii de bucăți despre moda... cred că am mai spus-o o dată, dar nu sunt sigur. Pur şi simplu nu pot să înțeleg conceptul. Din punctul meu de vedere un creator de modă este un ciudat, pe același principiu le înțeleg pe femeile din aceasta industrie. Atunci când eram mic, obișnuiam să trag fetițele de codiţe, iar când reușeam să le dau capul pe spate, observam că până să le întrerup eu, ele desenau rochițe… deci, o femeie creator de modă, nu mi se pare ciudat… dar un bărbat?!? Dar mă rog, am văzut multe ciudățenii, deci nu m-aş uita chiar strâmb dacă l-aş vedea pe stradă pe Cătă cel Botezat (alt designer nu știu, pe cuvânt).
                Ei şi pornind de la această industrie pe care eu nu pot să o înțeleg, mi-am dezvoltat eu un plan de stăpânire a lumii. Pentru că om de știință… mă rog… hai să zicem că sunt… deși nu ajung nici la degetul mic al celui mai neînsemnat om de știință, dar dacă eu pot face o excepție, ai să poți şi tu… deci om de știință sunt, trebuie să fiu şi malefic… obligat-forțat. Şi cum cred că îmi era scris să ajung în postura de savant, mi-am făcut din timp planul de stăpânire a lumii.
                Acum, planul este în desfășurare şi nu cred că mă mai poate opri nimeni, motiv pentru care am să îl dezvălui… am să îmi fac public planul tocmai ca toată lumea să poată vedea cât de capabil sunt eu. Mu-ha-ha-ha-ha-haaaaa…
1.       Trebuie să devin creator de modă. În felul asta am să fac chestii banale, o să arunc cu vopsea, o să trag dungi, o să pun punctulețe şi oamenii vor începe să mă placă şi în final mă vor diviniza.
2.       Trebuie să devin un savant. CHECK!

3.       Trebuie să țin cât mai multe întruniri cu supușii mei. La fiecare întrunire le voi prezenta noile mele colecții vestimentare, prin acele colecţii ei mă vor diviniza şi mai mult.
4.       Pentru început va trebui să strâng bani, drept pentru care îmi voi ruga supușii să mă finanțeze. Îi voi păcăli punând niște preturi ridicol de mari pentru hainele pe care le creez.
5.       După ce voi strânge destui bani (îmi voi cumpăra un Maybach şi îl voi modifica ca să funcționeze cu gaz petrolier lichefiat) voi cumpăra arme pentru supușii mei.
6.       În final am să apar în mijlocul scenei, după ultima prezentare de modă care îi va hipnotiza pe supușii mei, şi le voi cere… pentru început să meargă pe străzi, să caute o anume persoană pe care eu o urăsc la infinit, să îl bata rău pe ăla şi apoi să se întoarcă la mine.
7.       Dacă pasul 6 reușește va urma ultimul pas, anume să iasă pe străzi şi să transforme liniștea în anarhie… în felul asta eu îi voi controla, iar ei vor reduce la tăcere pe oricine sau orice va încerca să mă oprească.
Haaaa-ha-ha-haaa… pardon: Mu-ha-ha-ha-haaaaaa… nimic nu îmi mai poate sta în cale… am să conduc lumea.

Lecţia de istorie: 16


Episodul 16: 25 mai

·         1085: regele Alfonso al VI-lea îi îvinge pe arabi şi cucereşte oraşul Toledo.
·         1920: Opera Naţională din Cluj-Napoca este inaugurată. Prima operă interpretată este Aida, de Verdi, tradusă în limba română.
·         1925: începe procesul lui Jhon T.Scopes, acuzat pentru că a ţinut cursuri despre Teoria lui Darwin. Do you not belive in God, mr. Scopes? Than you shall burn first here, and than in Hell. So let be!!
·         1940: începe bătălia de la Dunkirk. Un foarte ciudat ordin al lui Hitler prin care a ordonat oprirea acţiunilor pentru 3 zile a permis englezilor să reacţioneze. Au fortificat poziţiile de pe care broscarii cu pantalonii plini de caca îi implorau să intervină. Englezii au salvat rămăşiţele armatelor belgiene şi broscare, aproximativ 330.000 de soldaţi. După fuga armatei broscare peste Canalul Mânecii, soarta Broscariei era pecetuită, au capitulat la scurt timp după.
·         2000: Israelul îşi retrage trupele din teritoriile ocupate ale statului Liban. Prin acest gest Tel-Avivul îşi recunoştea greşeala şi îşi turna cenuşă în cap. Conflictul dintre cele două state nu s-a încheiat nici azi şi nici nu dă semne.
·         1846: se năştea Prinţesa Elena a Regatului Unit.
·         1935: murea Sir Frank Watson Dyson.

luni, mai 24

De ce e bine să copiezi


                Pentru că oricine rămâne în pană de idei. Iar când ești nevoit să scornești chestii noi în fiecare zi vei rămâne la un moment dat fără inspirație. Atunci, vei încerca să supraviețuiești, deci ai să începi să îți cauți inspirația… bătând la ușa altor surse. Citești o chestie aici, vezi o chestie dincolo după care propui teoria ta asupra unui lucru. Bineînțeles că imediat după ce îți publici ideile, autorul lor va ieși în faţă să facă scandal pentru incalificabilul tău gest. Asta nu ar fi mare lucru, dar va veni însoţit de alte persoane, iar împreună vor striga şi scanda împotriva ta, cam cum fac peluzele cu spurcatul (are să te prindă un nebun şi are să te omoare, partea nasoală pentru tine e că acel nebun va deveni erou național, iar tu vei fi uitat înainte să ţi se stingă lumânarea). Şi uite aşa, căutându-ți tu inspirația şi crezând că ai găsit-o, dai de belea.
                Da, dar cel care se simte extrem de lezat pentru că ai copiat tu conceptul de „manelist” – care, hai să recunoaștem… e unic, nu l-a mai spus nimeni, fix din gura ta a ieșit şi oricine bate un apropo la conceptul ăsta ar trebui să îți plătească bani – se află şi el în pană de idei… deci trebuie să își mulțumească şi el cu ceva fanii… păi îi pică fix la ţanc, poate să arunce cu căcat în tine şi în felul ăsta mai trage de timp până îi vine şi lui idea magnifică.
                Şi uite aşa trăim de pe o zi pe alta.

                Mi s-a părut foarte ciudat când m-a acuzat pe mine prima persoana de furt. Adică… cum aia mea, eu am trăit chestia aia, eram acolo când s-a întâmplat… am luat parte la aşa ceva, cum dracului vii tu să îmi spui că am copiat-o de la tine?!? Te-ai ţicnit?!? Ești nuci?!? Dar mă rog… mi-am petrecut aproximativ două secunde certându-mă pe tema aia… îmi pare rău de alea două secunde şi acum…
                Mai de mult… tare de mult… când nu existau blogurile, atunci când exista doar zoso, el scria şi își lăsa comentarii singur, pe vremea când foloseam la maximum prescurtările cuvintelor ca să încapă într-un sms, pe vremea aia ne strângeam noi în bucătăria Rogerească şi petreceam în voie. Între prieteni fiind am scos extrem de multe „zicale” pe care le-am auzit apoi la radio sau în televiziune. Începusem la un moment dat să credem că cineva a pus microfoane în locul nostru de întâlnire, ne urmăreau atent, iar apoi se foloseau de inspirația noastră. Dar ne-a trecut repede, cam la 4 secunde după ce ne auzeam glumele la radio… 4 secunde… pentru că în general eram 4… câte o secundă pentru fiecare. Exemplu scurt: „How gay is that?” transformat în „hau ghiei iz deat”. Scos de noi fără absolut nici un fel de inspirație externă şi auzit în autobuz la câteva săptămâni după. Ne-au copiat până şi ăia care se certau în autobuz, nu? Cu siguranță! Şi cu rezistenţă! Şi cu un voltmetru! Şi un întrerupător… şi bineînțeles cu o sursă, că altfel nu e circuit! Să nu uit de consumator… gata, acum avem un circuit.
                Ce s-a întâmplat de fapt? Păi s-a pornit de la „How cool is that?” care răsuna în orice film de peste ocean. Dar cum expresia se refera la ceva semi-extraordinar… sau chiar extraordinar, nu putea fi folosita decât pentru a sublinia ceva ieșit din comun… pe parte pozitivă. Da, dar pentru fiecare din noi lucrurile nu mergeau chiar bine, mai o situație de corigenţă aici, mai o problemă cu iubita din liceu, mai un scandal cu părinții acasă… şi tot aşa… deci aveam nevoie de o expresie care să semnifice partea extraordinar de proastă a lucrurilor. Păi asta nu era foarte greu, pur şi simplu trebuia să îl înlocuim pe „cool” din expresie. Bine… dar cu ce? Shit?! How shit is that?!? NOT! Fucked up?! How fucked up is that? NOT! Deci ne trebuia ceva comun, ceva ce e privit rău, ceva care să semnifice ceva rău. „Gay” a venit oarecum de la sine… pentru că societatea în care ne învârteam la momentul respectiv îi privea pe homosexuali cu multă reținere şi chiar cu scârbă. Deci ei reprezentau exemplul „aşa nu” pentru societatea respectivă, care acum s-a adaptat. Deci l-am luat imediat, fără ezitări. Pentru noi era pur şi simplu evadarea din normal, transformasem ceva iar acum expresia purta semnătura noastră.

                Eu nu am ieșit din bucătăria Rogerească strigând „how gay ist hat!” şi nici ceilalți. Am folosit expresia doar între noi, deci e greu de crezut că cineva a auzit-o şi a preluat-o. Dar totuși… cum de am auzit-o în autobuz la câteva săptămâni după?!? Păi… poate… zic poate… poate nu eram noi singurii care mergeam odată cu valul societăţii… poate nu am fost noi singurii care consideram că a fii „gay” e ceva rău… poate au mai fost şi alții…
                Deci, dacă societatea de azi îi arată cu degetul pe cocalari, piţipoance şi manelişti… să nu te miri dacă ai să îți spui în gând: „ce cocalar e ăla cu mașina decapotabila care se filmează cu telefonul în trafic” iar când ajungi acasă ai să constați cu stupoare că altul i-a înfierat deja genul. Pentru că… şi știu că e greu de acceptat, şi mie mi-a luat mult să mă obișnuiesc cu asta… dar nu ești tu singurul geniu luminat care gândește. Cu toții mergem cu același val, pe toți ne deranjează aceleași lucruri… e foarte posibil ca tu să spui un lucru, iar altul să găsească aceeași concluzie, dar în alt colţ al valului… iar asta nu înseamnă că te-a copiat. Înseamnă că a mers cu același val cu care ai mers şi tu.
                Pentru că la început ai ascultat muzică de la turci, pentru că te-ai îmbrăcat cu blugi tot de la ei, pentru că primul tău lanț era tot din bazarul turcesc, pentru că tu cu gura ta ai cerut pentru „băieții tăi” doar hip-hop şi manea, iar după ani şi ani l-ai scuipat pe manelistul-şef direct între ochi, pentru că deh, toată lumea o face. Nu ai fost tu primul care… multe. Pentru că ai mers cu același val cu care am mers şi noi.
                Drept urmare greșești când îl acuzi pe unul că ţi-a copiat gluma cu „De ce nu votează parlamentarii legea învățământului? Pentru că e mai interesant să te uiți la pornache!”, pentru că aia nu a fost gluma ta… s-a gândit şi altul la ea, nu doar tu. Doar pentru că ai spus-o primul nu înseamnă că îți aparține.
                Din acest motiv nu știm exact cine i-a inventat pe Păcală şi Bulă… iar dacă am ști, i-am ridica statuie. Şi tocmai de asta cel ce i-a născocit doarme fericit acum, dacă am ști… s-ar răsuci în mormânt.

De aia e bine să copiezi!


P.S. Acum nu o să mă supăr dacă mă copiezi, pentru că sunt mic… şi nu am fani, dar după or să mă urmărească paparazzi să vezi cu cat căcat am să arunc după tine… Marchează-mi cuvintele! (apropo, asta cu tradusul frazelor din engleză a fost scoasă de Pruteanu, nu de tine)

duminică, mai 23

Cum să faci impresie bună – Ghid practic


                 Este a patra oara când văd aşa ceva, la întâmplare, pe stradă, deci nu mai am nici un dubiu, chestia asta este o caracteristică generală a broscarelor! Sticky-note 2 me: niciodată să nu încerci să marchezi cu vreo broscară… sub nici un fel de circumstanțe, dacă rămâi doar tu cu ea pe planetă, asta e… am trăit frumos până acum, vorbim la următorul „big bang”.
                Era o după-amiaza foarte frumoasă de vineri – după-amiaza preferată a fiecărui om al muncii care nu lucrează şi sâmbăta – eu plecasem de la laborator cu zâmbetul pe buze, era soare afară, trecusem pe la spălătorie unde mi-am spălat bicicleta, imediat apoi am constatat că merge un pic mai bine când e spălata, am să încerc să repet procedeul. Toate fiind bune şi frumoase mi-am zis că ar fi cazul să trec prin magazinul alimentar pentru că mi-as dori totuși ceva fructe. Deși am tot timpul frigiderul plin de fructe, mereu îmi cumpăr mai multe înainte să le termin pe cele ce le am. Asta e una din calităţile mele alea proaste, dar, chiar şi aşa nu mi s-au stricat niciodată fructele în frigider – deci încă e bine.
                Intru în magazin pregătit sufletește pentru un 5,60€ pentru un kilogram… dar când ajung la raft… surpriză-surpriză – dar fără Andreea, de data asta – prețul era acum 4,95€. Mi-am zis în gând: woohoo!!! Şi am umplut o pungă, le-am cântărit şi m-am dus cu ele la casă. Era multă lume în magazin, multa lume şi la casele de marcat, coada mare. Nu mi-am făcut prea mari probleme, deși nu îmi place să aștept la coadă, pentru că nu îmi place să aștept, nu am răbdare… absolut de loc, ei nu m-am impacientat pentru că aici la broscari este o regulă generală, nu știu dacă aşa o fi şi prin alte locuri, dar aici aşa e: lumea intră în magazin printr-o parte, face o tură, iar la final se îndreaptă spre cea mai apropiata casă de marcat, drept urmare casele de marcat de lângă intrare sunt mereu goale. Deci eu m-am dus direct acolo.
                În faţa mea la coadă era o tânără domnișoara. Blonduță, absolut de loc grăsuță, posesoarea unor ochi foarte frumoși, la care se adăugă un fund foarte rotund şi ferm care parcă vroia să spună: „Hei!! Fii atent la mine!! Unde dracu te uiți??!?” Drept urmare m-am așezat la coada în spatele ei… nu? cine mă poate acuza?? NIMENI!!! În câteva secunde aveam să regret!
                Stau liniștit şi îmi aștept rândul, deși foarte des mi se întâmplă să fiu lăsat să trec în faţă, pentru că nu prea umplu coșul când merg la cumpărături, îmi iau doar câteva chestii, drept pentru care lumea mă lasă să trec în faţa lor. Ei de data asta nu s-a întâmplat. Dar nu e asta o supărare prea mare.
                Cu puțin timp înainte ca tipa de la casa de marcat să ia produsele domnișoarei şi să le treacă la bipuit, fătuca asta şi-a amintit ea că a uitat un produs de pe lista ei, pe care nu o avea în mână, deci trebuie că era o listă mintală. Sigur era o lista mintală, pentru că a simțit nevoia să treacă sumar prin ea, deci şi-a dus frumos arătătorul la tâmplă şi a început să citească de pe lista: „pâine, carne, lapte... bla-bla”
                Deci ea era în faţa mea, se uita la produsele de pe bandă cu mâna dreaptă la tâmplă. Când ai mâna dreaptă la tâmplă ai brațul ridicat îndeajuns de mult cât să se vadă anumite zone. După cum ţi-am spus deja, afară era cald, deci fiecare a mai renunțat la o hăinuţă, o bluziță mai groasă şi a luat un tricou, fetele au încercat un tricou cu mâneci foarte scurte… la fel alesese să se îmbrace şi domnișoara asta. Şi cum stătea ea şi își citea lista de cumpărături… cu mână la tâmplă… ce se vede?!? Părul de la subraț… Pe cuvântul meu… pe cuvânt de cercetaș. Avea cam 2mm în lungime, culoare neagră şi purta câteva urme de deodorant.

                Imediat ce grimasele anti-vomit au apărut pe faţa mea, tipa şi-a adus aminte că totuși a uitat ceva, şi a fugit la raft. Ăla a fost un semn divin! Mi-am luat pungulița cu fructe şi am trecut în faţă… nici nu m-am mai obosit să scot cardul de fidelitate din portmoneu, nici măcar cardul nu l-am mai scos, am plătit cu o bancnotă şi câteva monede ce le mai aveam prin buzunar – deși pentru alea aveam altă întrebuințare, am preferat să renunț la sanvișul arăbesc şi să fac foamea până acasă, doar ca să nu mă prindă aia din urmă.
                Este totuși ceva ce nu înțeleg: bărbații nu prea se spală… şi put groaznic, femeile nu se îngrijesc… absolut de loc; dar totuși li se nasc copii în fiecare an… care o fi explicația? S-or fi obișnuit să trăiască în mizerie??