marți, aprilie 13

Despre socoteala de acasă şi cea din aeroport


               A fost bine în vacanţă, am făcut de toate, am condus (ieeeeei), am păscut, m-am îmbătat, m-am întâlnit cu o groază din foștii colegi, m-am uitat la meciuri, am mâncat mâncare gătită de mama şi în final am învăţat cum să îmi dresez dragonul. Foarte frumos… Dar într-un final a trebuit să plec înapoi în Broscaria. Cum-necum s-a nimerit ca ai mei să fie pe la treburile lor, astfel nu mai avea cine să mă ducă la aeroport… dar toate astea s-au rezolvat rapid, am dat un telefon şi la avion m-au condus două fete foarte frumoase. Una mi-a fost șofer şi m-a dus acolo fără să rămână blocată în trafic – dacă eram eu la volan… eram şi acum în trafic. Iar cea de-a doua fată mi-a dat recomandări prețioase despre cum îmi pot petrece zborul – drincuind, adică.
                Băi şi mă așez eu pe bancă în sala de așteptare… fix faţă în faţă cu monitorul ce arată cursa mea. Şi stau… eu mă uitam la monitor... el la mine. Şi ca prin gând mi-a dat cea mai mare prostie din lume:

A plecat acum 3 minute

                Ce prostie crezi că mi-a trecut prin cap? M-am gândit aşa: „Băi monitorule, dacă ai fi fost om… tare urât ai fi arătat… pe cuvântul meu”
Deci cred că mi-a citit gândurile, pentru că în secunda următoare s-a strâmbat la mine într-un mod foarte urât, adică şi-a schimbat faţa exact în locul unde era notata ora plecării, a schimbat-o din 14.25 în 15.10. Trebuia să fii fost acolo să mă fi văzut cu ce viteză am început să răscolesc prin rucsac ca să îmi găsesc biletul. După ce l-am găsit am cercetat cu atenție orele, am făcut calcule… şi la sfârșit am exclamat:
-La dracu… ăla mic şi negru… din infern… aterizează doar cu 10 minute înainte să plece legătura!!
                Bineînțeles că nu a fost aşa, a întârziat plecarea mai mult de 15.10. Diferența între zboruri era de 50 de minute, iar primul zbor avea deja o întârziere de o oră şi jumătate când a decolat. Mă rog, cum-necum, a reușit să zboare mai repede şi a aterizat la Frankfurt cu vreo 15 minute înainte să plece legătura la Lyon. Chiar şi aşa, eu eram calm, mă gândeam că dacă a fost nebunie aşa mare pe aeroport, poate a întârziat şi cel de Lyon şi astfel îl pot prinde. Şi am avut dreptate, aşa s-a întâmplat, când am coborât din avion am mers direct la panou… pleca cu 30 de minute mai târziu decât era prevăzut.
                Am plecat liniștit să îmi caut poarta de unde urma să plec. Lucrurile s-au desfășurat în avantajul meu, pentru că a trebuit să trec pe la două ghișee ce verificau pașapoartele şi printr-un filtru de securitate (apropo de asta, am constatat că îmi pot scoate cureaua de la pantaloni cu o singură mână). Şi astfel am ajuns la poarta de îmbarcare cu 5 minute înainte de ora la care scria că pleacă legătura mea.
                Mă uit prin prejur… nimic… mă uit la poartă… închisă… mă uit pe pistă… canci avion. Mă duc la ghișeu şi îl întreb pe un nene:
-Nu vă supărați, cursa de Lyon? Nu trebuia să plece de aici? Ce s-a întâmplat?
-Lyon?? It’s a gonner… A plecat acum 3 minute, aţi ratat-o, îmi pare rău!
                Să vezi ce rău îmi părea mie… Mă rog, tipul a fost amabil şi mi-a dat bilet pentru următorul zbor… care era în 4 ore. Perfect! În plus, cadou, mi-a dat un bon de 10 euro cu care puteam să îmi iau mâncare, nu a uitat să îmi spună că cea mai bună alegere este un McDonald’s. Nu am uitat să râd de el – în gând, că fusese drăguț cu mine. I-am mulțumit şi am plecat să caut un restaurant decent.

Nein… banana

                Am trecut pe lângă o susherie, dar nu mi-a plăcut cum mirosea. Am trecut şi pe lângă McDonald’s… fără să mă uit. Într-un final am decis să îmi iau un sanviș cald de la un chioșc inscripționat cu logo-ul celor de la Lufthansa – oricum au mâncare bună în avion – şi astfel bonul ăla l-am transformat într-un sanviș cald, un covrig şi o sticlă cu apă minerală. Tipa care vindea la acel chioșc a făcut calculul şi mi-a spus că mă costa 9 euro. I-am întins bonul de 10 euro. S-a uitat la el şi mi-a spus (în germană) că trebuie să mai iau ceva de 1 euro că să acopere toată valoare, altfel trebuie să plătesc cu banii mei. Eu înțeleg germana, dar nu prea pot să vorbesc, tocmai de aia îi şi spusesem în engleză ce vreau să mănânc. Dar ea nu… germană şi iar germană. Am încercat eu să o dau la pace cu ea, întrebând-o ce poate să îmi dea de 1 euro. Mi-a arătat bananele… eu i-am refuzat oferta şi i-am spus că vreau un măr… răspunsul ei aproape că m-a făcut să mă trântesc la podea cu mâinile la ceafă ca să nu fiu împușcat, aproape a strigat la mine:
-Nein!!!! Banana!!!
                După ce mi-am revenit din şoc, am încercat să caut o cale să îi explic… şi ce crezi? I-am văzut plăcuţa cu numele, şi intru pe facebook, o caut după nume, îi recunosc poza, îi umblu pe profil şi ghici ce găsesc că îi place să facă?? Să se certe cu clienții… în germană! Şi mă scormonesc după 3 cuvinte în germană:
-Ich… hmmm, cum dracu’ se zice „vreau”?  möchte… apfel…
                Aparent am nimerit-o, pentru că mi-a făcut semn din mână să iau mărul şi să plec… sau să plec dracului de acolo, nu știu sigur, pentru că semnul e la fel pentru amândouă.
                Am mâncat, am luat avionul şi am ajuns acasă la miezul nopții… precum Cenușăreasa… ceea ce mă face pe mine… Cenuşăres??

1 comentarii:

aiacuparu spunea...

Sa iti fie de bine! Banana :))

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori