joi, aprilie 15

Cum se fac banii


                Nu mai știu exact pe unde am citit eu articole pe aceeași temă, cert este că tocmai ce m-a lovit ideea… dar dacă ar fi să îți spun unde le-am citit, i-aş arăta cu degetul pe Dono şi Makavelis. Deci, mulțumesc Dono şi Andrei – aşa îl cheamă pe el, mi-a spus mie… suntem prieteni pe facebook.

Punctul meu de vedere

                Hai să îți spun cum fac eu banii, ca să poți face tu mai apoi diferența, să decizi tu cine e cel mai dibace. Când eram eu mic, tata avea un sistem foarte eficient de educație, când nu mă altoia îmi promitea cadouri pentru note mari la școală. Drept urmare după ce am luat prima coroniță, am primit cadou un ceas. Şi de acolo am tot ținut-o din cadou în cadou până a ajuns la bani. Deci mi-a spus aşa: „Pentru fiecare notă de 10 pe care o iei la școală, primești o sumă de bani” Nu mai știu să îți zic exact despre ce sume era vorba, dar tind să cred că îmi dădea 100.000 lei. Suma destul de mare, dacă ne gândim că un pachet de gume era vreo 500-1000 de lei. Deci, practic copii „DBG” (de bani gata – am auzit-o eu adineauri la radio, e noul trend) au fost inventați de taică-meu, noroc că nu îmi plăcea mie cafeaua în Dorobanți pe vremea aia, pentru că altfel numai acolo aş fi stat. Râdem-glumim, dar un gen de fițos tot am ajuns. Deci, luam note mari şi primeam bani în schimb, da? Asta a fost prima modalitate prin care produceam eu bani.
                După ceva vreme, au început să se mai rărească notele mari… deh, aveam şi eu probleme… descoperisem viața. Am început ușor, cu ceva light, precum toți… nu mă pot acuza, aveam prea mulți bani în buzunar, nu aveam ce să fac cu ei… dulciurile erau prea ieftine, iar fetele şi mașinile nu mă interesau pe vremea aia. Deci am început cu ceva ușor, după care am mărit doza… apoi am trecut la chestii din ce în ce mai grele. Ce pot să zic, am luat-o pe drumul clasic. Când atinsesem apogeul, aveam ochii roșii aproape toata ziua. Ai mei au încercat să mă oprească, să mă împiedice să mai consum atât de multe şi într-un mod aşa de… necontrolat, dar nu au reușit. Eu pot să zic că nu a fost vina mea, tocmai începuseră anii ’90, luaseră ai mei un video, casete cu filme pentru ei, casete cu desene animate pentru mine… şi știi şi tu cum e, cedasem tentației… căzusem în patima desenelor animate.
                Şi cum din cauza desenelor animate, notele o luaseră la vale, nu mai primeam premii în bani. Deci am trecut la next best thing: am început să cer… Chestia mergea destul de bine, aveam mai puţini bani, dar îndeajuns cât să îmi cumpăr ce vroia inimioara mea. Apoi am primit controlul şi asupra cecului de alocații şi în final, la facultate am avut bursă… din al doilea semestru al anului 1 până la sfârșitul facultăţii. Deci m-am descurcat, acceptabil. Bine, am trecut şi prin vremuri grele, când eram cu casa în renovare, aveam în bucătărie ușa de la cămară pe care tata vroia să o vopsească, a vopsit-o pe o parte, iar pe cealaltă mi-a lăsat mie un mesaj: „Banii se pot obține şi prin muncă, nu doar de la tata” după care l-a semnat sugestiv: Dragoș, Opere complete. Volumul 0.
Punctul de vedere al soră-mii

                Eu am invidiat-o un pic, pentru că ea s-a născut un pic mai după mine şi le-a avut pe toate de-a gata, spre deosebire de mine. Ei şi pe lângă asta, ea are şi un stil aparte de a produce resurse financiare. Ea are un stil aşa… mai melodios de a cere bani… şi nu se sfiește frate… adică cere de la oricine. Uite, la întâmplare o situație, să zicem că merge cu mama pe stradă, mama se întâlnește cu o colegă mai veche, i-o prezintă pe sor-mea, colega mamei se minunează cât de mult a crescut, după care Miruna bagă replica producătoare de venit:
-N-ai să-mi dai şi mie niște bani? plus un zâmbet larg… cu toți dinții… replică adresată maică-mii, să nu existe confuzii
                Am încercat şi eu, din păcate am fost refuzat, aparent e o chestie pe care doar ea o poate face. Şi o face destul de bine, pentru că are bani mereu, uneori are mai mulți bani până şi de cât mine.
                Era o vreme în care ne întâlneam când plecam eu la școală, ea atunci venea. Ne întâlneam pe drum… se uita lung la mine, îmi zâmbea şi apoi îmi cerea bani ca să își cumpere „ceva”. Deci nu știa exact ce să își cumpere, dar știa sigur că vrea să își cumpere „ceva”. Şi eu îi dădeam, când aveam… dar aveam mai tot timpul. Mai târziu am aflat că îmi știa programul şi își modifica special drumul spre casă pe străduțele pe care mergeam eu la stația de autobuz… cum mi-am dat seama de asta? Pai m-a luat la întrebări într-o joi:
-Ce ai făcut azi? Ai plecat mai devreme la școală? Că nu ne-am mai întâlnit pe drum…
-Am plecat mai devreme, de când mă verifici tu pe mine?? am încercat eu să îmi mențin poziția de superioritate
-Păi cum adică ai plecat mai devreme? Tu nu știai că eu vreau să îmi cumpăr ceva… şi nu am avut bani, că tu îmi dai de obicei…
-… uimire totală din partea mea…
                După ce ni s-a schimbat programul, a trebuit să schimbe tactica. Ce crezi că a ales? Extrem de simplu şi foarte eficient: s-a făcut dealer Avon, bine, a făcut-o pe mama, că ea nu avea 18 ani. După care mergea cu catalogul la școală, își punea colegele să îi facă vânzare, încasa banii… îi cheltuia după care factura o pasa cu multa eleganţă ori mamei ori tatălui nostru. Bai şi scăpa… deci nu îmi venea să cred… scăpa. Mie mi-au făcut capul calendar când mi-a lovit unu Oul din spate – deci nu a fost vina mea – dar tot mi-am luat omorul, în vreme ce ea aducea acasă facturi de câteva milioane, nici un ban din încasări… şi scăpa.
                Acum, în ultima vreme am observat că a trecut la alte acțiuni generatoare de profit. Dar aici nu mai are aşa mare succes – cred. Deși sunt sigur că are să găsească ea o modalitate să își transforme afacerea în ceva profitabil. Ce face? Confecționează cercei şi alte podoabe feminine pe care mai apoi le vinde. Şi le vinde al dracului de scump. Şi pe lângă asta, şi-a făcut un blog unde le vinde. Şi nu știu dacă ţi-am zis că le vinde al dracului de scump, dar îți zic acum: le vinde al dracului de scump. Pentru că anul trecut, de Crăciun, trebuia eu să mă mai întâlnesc cu niște prietene, cărora nu le luasem nici un cadou… se terminaseră cadourile până la ele. Era închis peste tot… ce să fac… ce să fac… aaa știu:
-Miruna, dă-mi şi mie două perechi de cercei de-ai tăi!
-Nu pot! I-au comandat deja fetele!
-Haide măi, ce naiba, nu pot să mă duc cu mana goală…
-Şi eu nu pot să ţi-i dau, pentru că i-am promis prietenelor mele
-Dar îmi trebuie…
-Bine, îți dau….
-Perfect, îi vreau pe ăștia…
-Ok, face 30 de lei!
-Auzi? Dar de ce scrie pe ei 10 lei?
-Lasă… tu ești fratele meu, pentru tine au un preț special…
-Mulţumesc!
                I-am dat 50 de lei… a zis că nu are să îmi dea rest. De ce nu mă miră?! Pentru toți ceilalți costă 10 lei, dar pentru că eu sunt din familie… pentru mine costă 15 lei. Şi nici nu are rest… deci 25 de lei.
                Ia ideea de afacere, neamuleee…

7 comentarii:

doaroDIANA spunea...

looool...imi place mult sora ta!!!!!

armin spunea...

nu te acuz! hahahaha

Mere Paduretze spunea...

eu nu primeam bani,primeam cate un bravo, rostit din coltul buzelor pentru notele de 10 pe care le luam...cred ca singurul lucru ce m-a facut sa invat in scoala a fost orgoliul..
ca sa nu fiu foarte off topic..da, imi place sora ta! stie sa se descurce nene...

armin spunea...

pai...nici pe tine nu te acuz...

Anonim spunea...

Cine are noroc are!!!

Anonim spunea...

a si app sunt eu sora-ta

armin spunea...

bine ca stii tu sa gugalesti...

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori