vineri, aprilie 9

Când spui Stop – Ghid practic


               Am să presupun că tu ai mulți prieteni, îți place să te întâlnești cu ei, doar că uneori lucrurile iau o întorsătură ciudată care se transformă într-una periculoasă şi astfel ca să nu te rănești (fizic sau psihic) am să te învăț cum să trasezi limita. Ca să îți pot explica mai bine, am să descriu două întâmplări trăite de mine, pe care am să le folosesc ca să exemplific.

Beția

                Eram noi la moșia Rogereasca – locația default, ca să îi zic aşa – şi ne minunam de sticlele de bautură ce le cărasem cu noi. Pentru început am deschis una, nu am fost calici să le deschidem pe amândouă deși am fi putut. Şi am început să bem din acea sticla… cate un pahar… fără grabă. Având în vedere ritmul deloc alert, acea sticla a ținut mult timp… practic când s-a terminat am strâns masa şi ne-am culcat – fără probleme de echilibru sau altceva.
                Ei bine, a doua zi ne-am trezit fără dureri de cap, fără fata de „nu mai beau niciodată…jur”, deci practic nimic notabil. Ei asta a fost momentul în care Doruleţ (e un motiv pentru care folosesc un diminutiv) a spus:
-Băi, deci dacă e să facem treaba treabă, punem în pahare şi într-o oră o terminam pe toată, că altfel pățim ca aseară, când parcă nici nu am simțit că am băut!!
Eu am încercat să protestez – cred că asta e motivul pentru care mă acuza ei mereu că sunt hap-sân:
-Frate, dacă o facem pe asta… deseară ce mai bem? m-am plâns eu…
-Frate, dacă bem aşa… deseară nu are să mai fie nevoie să bem! mi-a replicat Doruleţ.
                Am acceptat… de parcă puteam să mă opun. Şi în timpul grătarului am făcut să dispară cea de-a doua sticlă… dar într-un timp mult mai scurt, aproximativ 45 de minute. Evident că rezultatul nu s-a lăsat așteptat… a ajuns fix după ce am terminat de mâncat.
                Am luat noi o păturică pe care am întins-o pe iarbă, ne-am așezat la o tacla… cââând… eu am simțit cum micii proaspăt mâncați dau din coate. M-am semi-ridicat de jos şi i-am cerut un mic favor lui Roger:
-Bă, adu ligheanul!
-De ce? Vrei să îi spui ceva? Ai ceva de împărțit cu el şi nu cu noi?? mi-a răspuns Roger neîncrezător în puterile mele
-Da frate, exact, ai ceva să îi spui lui şi nu nouă? a adâncit rana Doruleţ…
Eu atunci m-am transformat într-un băiat simțit şi nu am mai stat la discuții… m-am ridicat de jos şi am pornit drept spre păstrăvărie (adică un fel de cutie din lemn cu un fel de bancă dotată cu o gaură în mijloc… uneori are şi un capac de wc pe ea, dar uneori). Problema a fost că nu am mai ajuns până acolo, pentru că micii ăia deveniseră nerăbdători… motiv pentru care am înființat două puncte de control pe drumul înspre.
Când a avenit Roger să vadă ce s-a întâmplat cu mine – dacă am căzut au ba în păstrăvărie – eu l-am avertizat să nu mai înainteze, pentru că oricum va fi întors înapoi, dacă nu la primul atunci sigur la al doilea punct de control. Ei şi cum mă simțeam oarecum dator să nu îi las pe ăștia fără un drum sigur către păstrăvărie, i-am cerut o sapă ca să pot desființa punctele de control.
Toate bune şi frumoase, nu? Ei bine ghici ce? Sapa pe care ăsta mi-a dat-o nu era dotată şi cu lunetă… iar în starea în care mă aflam… o lunetă ar fi fost utilă. Fără lunetă i-am arat ăstuia o bucată din gradină… când a venit să constate starea lucrărilor nu a putut decât să constate pagubele:
-Băi știi… acolo sădise taică-meu niște flori…
-Lasă frate, că acum or să crească mari şi frumoase, le-am mutat doar dintr-o parte în cealaltă şi în plus privește partea bună, poate cresc şi niște mici în ele! l-am calmat eu.
                Adică pe scurt, ce făcusem? Simplu, am tras punctul de control din drum, l-am mutat cu tot cu un mic strat de potecă, după care a trebuit să acopăr cu ceva… şi am excavat de unde îmi era mai la îndemână, adică din răsadul cu flori.

Nebunul de la volan

                Toate bune şi frumoase dar a trebuit să mai şi plecam acasă. Ne-am urcat în mașină şi am pornit la drum. Cum zona e plasată bine între dealuri, drumul șerpuiește, motiv pentru care foloseam destul de des frâna. După câteva curbe, din spate se aude vocea Dorului:
-Frate, dacă nu vrei să îți fac o aroganţă şi să îți pictez mașina cu tot ce am mâncat azi, te rog să conduci mai prudent… şi când zic prudent zic că ar fi mai bine să nu mai frânezi, când accelerezi şi virezi sunt ok, dar când frânezi îmi aduc aminte ce am mâncat şi e posibil să ţi le întind prin toată mașina!
                Ce era să fac? Să îl dau jos şi să îl pun să vina cu trenul? M-am gândit la asta… dar am decis că e mai bine să reduc mai mult viteza şi astfel am să pot frâna mai din timp şi nu o să mai resimtă aşa de tare nevoia de a răscoli în ceea ce tocmai mâncase. Inițial am lăsat viteza cu 10 km/h mai jos decât limita legală, dar destul de rapid am observat că oricum ceilalți participanți la trafic circulă cu mult peste limita legală deci dacă eu aş folosi pentru deplasare fix limita legală senzația tuturor ar fi că merg încet. Şi exact asta am şi făcut… ce a urmat? Am să încerc să reproduc câteva reacții:
Deodată, ca şi cum ar fi văzut ceva extraordinar, ceva impresionant, Roger a sărit de pe scaunul din dreapta şi a început să arate cu degetul spre marginea drumului:
-Băi ești nebun, frate… fii atent, tocmai ne-a depășit un melc… şi nu e de ăla radioactiv!!!
                Prinsesem o porțiune de drum mai liberă, cei ce trecuseră de mine calcaseră şi pedala la podea şi abia se mai vedeau în zare, iar din spate, cei ce se apropiau erau destul de departe:
-Băi, incredibil… deci chiar ne-au depășit toți… oficial o să fim ultimii care ajungem înapoi acasă, or să închidă ăștia porțile după ce intrăm noi în București.
Imediat după, a mai trecut unul de noi:
-Aaaa, uite frate, mai era unul… a plecat mai târziu, acu vreo câteva minute… de la Oradea!!
                După ce am trecut de Ploiești şi am intrat pe porțiunea modernizata a lui DN 1 (aia unde e limita 70 în localitate) eu m-am postat liniștit pe prima bandă şi mergeam cu limita legală… de 74 km/h. Știu că pare aproape imposibil, dar l-am ajuns pe unul din urmă şi a trebuit să mă înscriu în depășire. Am efectuat toate manevrele, toate asigurările, toate semnalele precum e scris în carte, dar când am schimbat benzile… ei bine, atunci s-a dezlănțuit iadul:
-Uite-l pe ăsta frate, unde te grăbești bai?? Vitezomanule… descreieratule… vrei să ne omori?? Ia uite, mergi cu 74, ai înnebunit?
Cam pe când eram în dreptul celui pe care îl depășeam, ăștia au lăsat geamurile jos au scos capul pe geam şi l-au întrebat pe celalalt șofer, folosind un ton al vocii nu îngrijorat ci disperat:
-Băi frate, tu ai auzit de marca Renault?
-Da! le-a răspuns cel pe care îl depășeam
-Şi unde au ăștia frâna frate? Că descreieratul ăsta vrea să ne omoare, ia uite… merge cu 74 km/h!!
-…
                Am ignorat uimirea celuilalt șofer, am ignorat şi glumele „prietenilor” mei şi mi-am continuat drumul cu viteza legală. Practic, după spusele lui MoFo, eu tocmai utilizam „stilul melc”. Da, dar am ajuns acasă în condiții de maximă siguranță şi chiar nici nu am prins aglomerație, mulțumită pasajelor de la intrarea în București dinspre Ploiești – să va aud, cârcotașilor: La noi nu se face niciodată nimic, de ce la nemți se poate şi la noi nu! Ia să vedem, acu ce mai aveți de spus?

                Aşa, despre ce vorbeam? Aaa da, încercam să te învăț cum să tragi linie, să nu te înhăitezi cu descreierați ca să te rănești (fizic sau psihic). Bun, adevărul este că eu am încercat să te învăț ceva, dar nu prea mi-a ieșit, de fapt mi-am pierdut ideea pe drum… de fapt nu am găsit nici eu metoda potrivită încă…
                În încheiere, ca să nu pleci cu mâna goală de pe blogul meu: când conduci, folosește limita legală de viteză, ai să ajungi la destinație în siguranță şi nici nu dai de aglomerație – doar ăia care se grăbesc intră în aglomerație. Şi a doua chestie: să nu bei mult… într-un timp scurt. Poți bea mult într-un timp lung… să zicem… 60 de ani.

4 comentarii:

aiacuparu spunea...

Hmmm te-am lepsuit odata, stii tu...leapsa aia despre betii, dar pe asta ai omis-o!Ma intreb de ce? :P
Cat despre condusul cu 70 la ora...siiiiguuur eu eram de partea lui Roger in filmul asta...are replici genialeeee :D
Week-end de pomina, tot esti in Romanica

armin spunea...

am sa il informez pe Roger asupra admiratiei pe care o porti catre replicile lui... hahahahaha... si sper sa fie un sfarsit de saptamana de pomina...

aiacuparu spunea...

Paaaaaai daca tot m-ai starnit, zi-mi ce si cum! Unde, cand cu cine si de ce :D Lauda-te cum numai tu stii s-o faci! :D
(Iti port o interminabila recunostinta pentru marinimia de care dai dovada transmitandu-i lui Roger cele mai sus expuse )

cdszx spunea...

Nimic n-a zis.. NIMIC !!!

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori