joi, aprilie 29

Despre cum am devenit alcoolic


                    Eu ţi-am mai povestit ție despre aventurile mele prin lumea lui Bachus (aici şi aici) deci chiar străin de lichidele cu mulți radicali –OH nu eram, dar până ieri seară m-am încăpăţânat efectiv să le consum singur. Am privit mereu chestia asta ca pe un gest ce îi definește doar pe alcoolici, mereu m-am gândit că cei care beau singuri vor ajunge în mod sigur alcoolici. Şi au fost destule momente în care simțeam eu că s-ar potrivi un vin broscăresc cu mâncarea mea… dar am refuzat să îmi încep declinul către prăpastia alcoolului. Ei bine, ieri seară s-a întâmplat… ieri seară am căzut în păcat… bineînțeles din cauza unei femei – evident nu? ele strică tot. Știu… toți or să îmi zică că sunt misogin. Dar nu e adevărat.
                Cum sunt eu student vrednic m-am înscris la o groază de cursuri… dar nu foarte grele, pentru că sunt român şi sunt leneș prin naștere. Ei şi la aceste cursuri am cunoscut diferite persoane cu care am mai schimbat o vorbă, am mai băut o bere, am dat add pe facebook… chestii uzuale. Printre toate feţele noi s-a strecurat şi Suzane. Chiar dacă numele nu o sugerează, Suzane este arăboaică (adică musulmană – citește-mi blogul meu des ca să te obișnuiești cu prescurtările). După ce ne-am împrietenit noi trei, adică era şi Antonio cu mine, Suzane ne-a invitat să luam cina la ea acasă. Urma să ne gătească mâncare specific libaneză (pentru că ea se trage din Liban). Înainte să ajungem la ea, ne-am vorbit noi doi, eu cu Antonio, care cu ce să vină… căci nu puteam veni cu mâna goală. Antonio a adus vin şi eu a trebuit să iau bere. Mie mi-a părut cam ciudat, căci eu aş bea doar vin la masă, dacă ar fi după mine. Dar nu am comentat, m-am executat şi am luat un pachet de şase.
                Ajunși acasă la Suzane am fost anunțați că meniul s-a schimbat un pic, pentru că din neatenție a luat din supermarket alte ingrediente de cât cele de care avea nevoie… mă rog, ea ne-a explicat ce anume nu se potrivea, dar eu nu am fost foarte atent pentru că nu prea mi-a păsat. Mie nu îmi plac schimbările aproximativ de loc şi eram foarte fericit știind că urmează să mănânc ceva obișnuit, adică o friptură şi cartofi prăjiți… nu… știu eu ce pulpă de cămilă cu garnitură de ouă de crocodil prăjite.
                Ei, de mâncat am mâncat… de băut am băut… dar fiind doar trei, nu am reușit să terminăm nici măcar toată sticla de vin. Aşa de vrednici am fost. Bine… aici poate a fost şi vina mea, pentru că… mă rog… ce să zic… trebuie să recunosc… am o gură cât o şură. Se știe că cei cu credință în Allah nu prea pun gura pe alcool… mai ales femeile. Dar totuşi Suzane a servit cu noi un pic de vin… un pic de bere… nu a băut toată cutia de bere şi nici nu a băut un pahar întreg de vin… doar cât a gustat. Eu nu m-am putut abține:
-Auzi Suzane, sigur nu te trăsnește Allah pentru că bei alcool? Pentru că dacă există posibilitatea asta eu aş vrea să plec!
                Acum nu știu cât de proastă consideri tu replica asta, dar judecând după mărimea iataganului cu care a alergat Suzane după mine apoi… eu aş zice că a fost destul de bună. Apoi a dat şi Antonio o replică… aproape la fel de proastă cât un sfert din a mea… şi în final a fost ok. Chiar a fost ok, pentru că adineauri am vorbit cu ea la telefon… şi mi-a răspuns... şi îmi cunoștea numărul… deci e ok.
                Ei după cum îți spuneam, nu am reușit să consumăm tot alcoolul, motiv pentru care Suzane ni l-a împachetat frumos şi ni l-a dat să îl ducem înapoi acasă. În mod normal aş fi protestat… şi nu aş fi plecat cu berea sau vinul înapoi sub nici o formă, dar având în vedere că există posibilitatea ca Suzane să fie trăsnită de Allah pentru că ţine alcool în casă… am acceptat (nu e proastă gluma, nu ai tu simțul umorului dezvoltat… tu ești problemă, nu glumele mele).
                Şi aşa s-a făcut că frigiderul meu s-a pricopsit cu câteva cutii de bere. Ei şi cum stăteau ele dragele acolo… aşa frumos stăteau ele în frigider… foarte frumos. Şi erau şi cuminți… Doar că aseară a fost meciul meciurilor din toată lumea. Aseară a omorât Mourinho fotbalul. Eu mă așteptam să văd spectacol… dar de fapt am primit anti-fotbal. A copiat arogantul ăla într-un hal fără de hal modelul patentat de Cârţu şi s-a aparat cu autocarul. Enervat la culme că nu vad nici măcar o fază de poartă… am desfăcut o bere… şi am băut-o.
                M-am simțit… murdar imediat după ce am luat prima gură. Nu îmi pot explica de ce. Plus că nici berea nu mai avea același gust, era foarte amară… ba mai mult, după ce am terminat-o deja mă simțeam de parcă aş fi băut încă patru înaintea ei. Deci ce să mai încoace sau încolo… am fost atins… Nu a trăsnit-o pe ea Allah, dar m-a trăsnit pe mine Bachus. Şi cred că trăsneala lui Bachus e mai nasoală de cât a lui Allah.
                Deci vezi, acum mă înțelegi? Femeile strică tot! Şi asta nu e mare lucru, să vezi când se mută cu tine în casă… atunci începe deranjul ăla mare, să vezi cum nu ai să îți mai găsești nici o șosetă pe lângă pat, o să fii forțat să le cauți pe toate în dulap. Să vezi cum are să te forțeze încetul cu încetul să îți așezi toate hainele în cufărul cu haine murdare imediat ce vii de la serviciu. Ce mama dracului frate, dacă port tricou şi peste îmi iau o cămașă… pai seară când vin acasă nu simt nevoia să pun la spălat cămașă, dacă o scot pe umeraș afară la aer… mâine e ca nouă, o pot purta iar, nu? Şi toate ca toate… dar să vezi când are să te pună să îți schimbi chiloții în fiecare zi… aia are să doară, garantat. Şi asta e la suprafață… să vezi ce e sub stratul ăsta: nu te bagi cu mine în pat până nu faci duş! Pai las-o dracu de treabă, oricum transpir peste noapte, mâine în zori trebuie să fac duş iar… consum apă degeaba... moare planeta. Sau: nu mă interesează că e meci, vreau să vad nu știu ce emisiune. Sau: dragule, du gunoiul că eu îmi fac unghiile… dar nu e plin sacul… păi nu, dar am aruncat eu caca de la pisică… avem pisică?!?
                Acum, am să fac un mic sumar: Am băut ca un alcoolic? Check! Am dat vina pe altcineva pentru asta? Check! Mi-am denigrat singur naționalitatea instigând alte minți naive să facă la fel? Check! Am mâncat usturoi? Nu!

                Deci, în concluzie… sunt 75% român. Ceea ce e fals, pentru că sunt 100% român… deci trebuie să mănânc repede niște usturoi. Cine lasă comentariu o face pe propria-i piele, pentru că am să răspund la ele… cu aromă de usturoi în gură!

Lecţia de Istorie: 3


Episodul 3: 29 aprilie

·         1624: Cardinalul Richelieu reuşeşte să devină „şeful ministrilor” din guvernul lui Louis al XIII-lea, inventând practic funcţia de prim-ministru.
·         1868: se înfiinţează Filarmonica Română, care în prezent poartă numele „George Enescu”.
·         1945: Hitler se căsătoreşte cu Eva Braun în Furerbunker. Tot atunci îl desemnează pe Karl Dönitz ca succesor, pentru că el avea de gând să folosească „ieşirea de incendiu” chiar a doua zi.
·         1999: avioanele NATO (purtând steaguri cu stele şi dungi) distrug (din greseală, cică) turnul TV Avala din Begrad, Yugoslavia.
·         2004: Dick Cheney (vice-preşedintele SUA) şi George W. Bush au depus marturie în faţa comisiei de anchetă a evenimentelor din 9 septembrie 2001. Cei care cred că la noi acasă e căcatul mare sunt rugaţi să plece la americani.
·         1879: se năştea Gala Galaction (Grigore Pisculescu).
·         1980: moare Alfred Hitchcok.

miercuri, aprilie 28

Pizza poliglotă


                    Spre seară am constatat printr-o simplă dare de seamă efectuată prin deschiderea ușii compartimentului de sub chiuvetă, că al meu coş de gunoi este plin. Nu am stat pe gânduri şi am ieșit afară să îi arăt eu sacului de gunoi cu câtă dezinvoltură mă pot eu lipsi de serviciile lui. După ce am încheiat cu succes operațiunea „gunoiul” am dat să intru înapoi în cămin, dar trecerea mi-a fost blocată de un vecin de-al meu (pe care nu îl cunosc) care se grăbea acasă ținând în mână o pungă cu ceva mâncare de la Quik – concurenții celor de la McDonald’s.
                Brusc mi s-a făcut poftă. De fapt am început să bălesc înainte să ajung în cameră. Cei ce mă cunosc știu deja că eu cedez rapid tentației… ăsta este principalul motiv pentru care nu m-am făcut spion… dacă mă capturau inamicii, mă țineau nemâncat două zile, după aia îmi arătau ceva mâncare şi le spuneam tot. Deci, meseria de spion… nu e pentru mine. Am gugălit eu repede pe gugăl să văd dacă e vreun Quik de ăsta pe lângă mine… era unul, dar cel mai scurt drum până acolo era pe un bulevard periferic pe care se circulă în regim de autostradă, iar bicicletele nu au voie pe acolo. Plus că nici nu cunosc prea bine partea aia a orașului… aş fi hoinărit aiurea pe străzi şi într-un final aş fi murit de deshidratare din cauza balelor. Deci am decis să rămân acasă. Dar pofta nu mi-a trecut… aşa că a trebuit să o schimb într-o altă poftă… imediat m-am gândit la pizza. Bună idee, doar că nu mai aveam toate ingredientele ca să îmi prepar eu pizza acasă şi astfel mi-am adus aminte că îmi tot înfundă ăștia cutia de scrisori cu pliante, lăudându-se cu faptul că livrează la domiciliu pizza şi alte chestii. Am scotocit un pic după prospectul ăla, l-am găsit, am sunat… am comandat… tipul de la telefon m-a anunțat că domnia mea pofticioasă mai are de așteptat aproximativ 35 de minute până va putea să savureze mâncarea sa preferată.
                Băi şi stau… stau şi aștept… cu ochii pe pereți… mă uit în dreapta, mă uit în stânga… mă uit la ceas… la dracu! Trecuseră doar 15 secunde. Avea să fie o așteptare luuuungă. Eu trecusem deja de pază lângă interfon încă de la 25 de minute de așteptare – poate vine băiatul mai repede, nu? Nimic… Deja îmi imaginam scenarii apocaliptice când trecuseră 34 de minute şi ăsta nu mai venea… deja mă gândeam că a izbucnit vreun război nuclear… altfel… de ce nu ar veni??
                Deci… vreau să îți spun că am așteptat după pizza aia o oră şi jumătate. Ţin eu minte că erau mulți romani care pur şi simplu se îndrăgostiseră de fraza: „trăim în ţara în care pizza vine mai repede de cât salvarea” chiar dacă cei de la distribuție veneau cu mașina, nu cu scuterul cum vin ăștia aici. Ceea ce este pur şi simplu absurd şi imposibil… probabil că de aici a ieșit şi prostia aia cu trăim aici şi din cauza asta nu mai avem timp liber.

                La un anumit moment dat m-am gândit să sun iar la băieții ăia să îi întreb dacă nu cumva au uitat de mine. Dar îmi era cam greu, pentru că nu am fost destul de mofturos încât să îmi cumpăr telefon fără fir, deci ca să îi pot suna trebuia să plec de lângă interfon… ceea ce era inacceptabil, dacă fix atunci suna băiatul cu pizza?!? Iar pe lângă asta, îmi plasasem telefonul mobil fix lângă geam, ca să prindă cât mai mult semnal de la releu… să nu cumva să fie direcționat către căsuța poștală posibilul apel al responsabilului cu distribuția. Şi cam prin momentul în care mă gândeam eu că un atac nuclear nu e chiar aşa de greu de ratat, deci poate nu s-a întâmplat asta… atunci m-a lovit… o altă teoremă: Pizza poliglotă! Care sună cam aşa:
Eu sunt în broscaria, am comandat mâncare specifica italienilor, care este probabil gătită de vreun bucătar polonezo-german, care folosește ustensile produse de către o mână de vietnamezi subnutriți în SUA, ustensilele sunt trimise peste ocean într-o navă sub pavilion grecesc dar condusă de un căpitan armean şi având un echipaj format doar din africani. Ustensilele sunt instalate într-o clădire proiectată de un arhitect chilian, angajat de o firmă portugheză şi patronată de un brazilian. Ingredientele pentru pizza mea au fost crescute tocmai prin Asia, împachetate de chinezi şi trimise cu un vapor condus de un japonez şi în final îmi este adusa acasă de un arab, călare pe un scuter produs în Turcia sub licența unei firme din Italia. Iar apoi… pizza este mâncată de un român…
Şi iată… în acest fel reușește o banală pizza să vorbească extrem de multe limbi! Din păcate, acea pizza poliglotă a murit nu pe limba ei... şi pe a mea.

marți, aprilie 27

Lecţia de Istorie: 2


Episodul 2: 27 aprilie
·         1840: nevasta lui Sir Charles Barry pune piatra de fundaţie pentru Palatul Westminster în Londra.
·         1944: Palatul de la Mogoşoaia este închiriat Ambasadei Elveţiei la Bucureşti. Ca să fie clar pentru toată lumea: nazistii NU şi-au pus la adăpost averile în Elveţia.
·         1945: Benito Mussolini este arestat de partizani la Dongo. Împreună cu amanta lui încerca să fugă deghizat într-un soldat german.
·         1981: compania Xerox PARC introduce conceptul de interfaţă grafică integrat într-un computer desktop controlat prin mouse.
·         1993: toţi membrii componenţi ai echipei naţionale de fotbal a Zamibiei îşi pierd viaţa după ce avionul cu care calătoreau spre Dakar, Senegal se prăbuşeste lângă Libreville, Gabon.
·         2005: cel mai mare avion de pasageri construit până în prezent, Airbus A380, efectuează primul zbor decolând de la Toulouse, Broscaria.
·         1791: se naşte Samuel F.B. Morse, inventatorul codului cu acelaşi nume.
·         1521: exploratorul Fernando Magellan moare în lupta de la Mactan, I-le Filipine.

luni, aprilie 26

Leapșa sub amenințarea parului

Şi când mă gândeam eu cum să lenevesc precum elefantul în pânza de păianjen… zdrang!... o leapșa… De la Iuliana. Păi din seninul cerului cum a căzut, nici să fi vrut şi nu m-aş fi putut feri…
Ia hai să vezi ce am răspuns:

1. Ai o poreclă? Poreclă zici? Voltron… Volty, pentru prieteni… plus: Miron Mitrea Mitraşcovici Mitrovici Mitrovievici Mitric… la dracu… le-am uitat… Doru le știe pe toate.

2. Unde locuieşti? București, România… sunt mitic de meserie… momentan posed rezidenţă în altă parte, dar este temporar.

3. Ce înălţime ai? Depinde de momentul zilei: dimineața măsor mai mult decât seara. În medie măsor cam… 1.65… cred?

4. Ai zi onomastică? Bineînțeles că am… doar că am uitat când este… şi ai mei prieteni uită şi ei în mod sistematic de ea.

5. Ce ocupaţie ai?  Pe diplomă scrie inginer. Şi scrie mare de tot. Şi după cum ai aflat deja, un inginer știe să facă de toate. Deci de profesie sunt inginer… ocupație? Orice… tu dă-mi de lucru că eu le rezolv.

6. Ai fraţi sau surori?  Posed una bucată soră mai mică. Cu care mă certam când eram mic pentru că se juca cu mașinuțele mele, în vreme ce eu nu aveam nicio atracție pentru păpusile ei. Acum conflictul s-a mutat şi ne certam pe dulap, care din noi să controleze partea mai mare a dulapului din camera noastră. Înainte ne certam şi pe calculator, dar tatăl nostru (care ne este în sufragerie) mi-a cumparat laptop, apoi am cumparat eu un router şi gata conflictul, Cu dulapul nu stiu cum facem.

7. Limba maternă? Da, am… de la mama mea…

8. Limbi vorbite? C++ şi puțin Pascal

9. Colecţii? Da, colecționez monede. Dacă ai pe acasă monede vechi, te rog eu nu le arunca… le vreau eu.

10. Număr la pantofi? Dar această mitrifică (asta vine de la mirific, dar a fost transformat după porecla mea) întrebare la ce o să ajute? Asta e precum aia cu înălțimea… la vreme o să vină şi o întrebare legată de capacitatea cilidrică a… vezi articolul cu legătura dintre ele.
11. Şcoli absolvite? Am început de la grădiniță… sper să le termin pe toate posibile… sper să nu sper degeaba… după ultimele calcule cam sper degeaba.

12. Materia preferată? Tu nu îmi citești blog-ul deloc observ… Istoria!!!

13. Ce hobby-uri ai? Îmi place să îl conduc pe Silver… deși recunosc că uneori îl cam las pe el să mă conducă.

14. Bani de buzunar? Îmi sună cunoscut conceptul… unde am mai auzit de el?? Parcă să zic că se refera la ceva ce ar trebui să am… dar…
15. Dorinţă? Îmi doresc să câştig mulți bani la Loto. Imediat după asta am să îmi cumpăr cea mai scumpă mașină cu motor pe combustie internă din lume iar apoi am să îi montez un sistem de alimentare cu GPL. Astfel sper ca porecla mea să se transforme în „scoțianul”.

16. Vise? Nu ţi le zic că poate ai învățat cum să îmi citești temerile în ele.

17. Număr norocos? Nu știu… nu cred că am… dar îmi place de 7 şi 13.

18. Ai vrea să revezi… îmi pare rău, sunt greu de impresionat. Nu vreau să revăd nimic.

19. Ai animale de casă? Eu nu am, dar are mama o pisică… se pune?

20. Sentimentul cel mai preţuit? Ăsta e alt concept ce îmi sună cunoscut… trebuie să am aşa ceva?? Dacă nu am ce se întâmplă? O să mor? Pentru că dacă se moare din asta presupun că îmi pot găsi unul… cred că aş alege extazul…cel care vine imediat după agonie.

21. Care a fost cea mai frumoasă zi din viaţă? Sunt tentat să indic ziua de 17 aprilie 2009… şi sper să conteze dracului la ceva, pentru că mi-am cuplat hardul extern pentru asta… muncă grea domnule.

                Cam asta a fost… Mai departe? Să o dau eu mai departe? Păi… cui să o dau? Păi… am să o dau tuturor care au citit-o până la final… deci atenție, sunt 21 de întrebări, dacă ai citit până la 20, nu o faci… dacă ai citit până la final… o faci şi tu. Clar? Eu zic că da.

Lecţia de Istorie: 1


               Ţi-am mai povestit eu despre pasiunea mea pentru istorie, ai mai citit şi tu articole scrise de mine cu diverse referiri la evenimente întrate în istorie. Astfel, înaugurez serialul „Lecţia de Istorie”. Am să îţi spun aproximativ în fiecare zi cam ce chestii interesante s-au petrecut cu ani în urmă. În felul ăsta am să îi impac pe cei care mi se plâng că nu scriu destul de des cu grupul celor care îmi reproşează că scriu romane, nu articole.

Episodul 1: 26 aprilie
·         1877: Ca răspuns la permisiunea dată de către Regele Carol I trupelor ruseşti de a traversa teritoriul României în încercarea lor de a se angaja în luptă împotriva Imperiului Otoman, turcii bombardează oraşele Româneşti de la Dunăre. Reacţia este percepută drept un act de atac şi Regele Carol I ordonă asaltul asupra Vidinului. Începe Războiul de Independenţă.
·         1986: imediat după miezul noptii s-a produs accidentul nuclear de la Cernobîl. Norul toxic degajat a fost de 10 ori mai puternic decât „Little Boy-ul” aruncat de americani peste Horoshima.
·         1933: se înfiintează Gestapo, poliţia secretă de stat a Germaniei naziste. Până pe 8 mai 1945 a activat ca instituţie închizitorială provocând moartea a mii de oameni.
·         1931: la New-York are loc prima emisiune televizată
·         121: se năştea împaratul roman Marcus Aurelius
·         1945: medicul nazist Sigismund Rascher este executat în lagărul Dachau de către forţele armate americane.
Ăsta a fost primul episod. Probabil vor mai fi încă 365.

joi, aprilie 22

Legătura între organ şi mașină


               Știu că mulți s-au chinuit să găsească o teorie care să unifice teoria mașinii scumpe şi teoria penisului, dar toți au eșuat în vreme ce eu am descoperit-o. Având în vedere că sunt un om de știință în devenire am, să o împart totuși şi cu tine, ca să o știi şi tu iar la nevoie să o poți aplica.
„O mașină scumpă îți adaugă centimetrii în plus. Întotdeauna. Reciproca nu este adevărată”
                Da, asta este teoria unificatoare între penis şi mașină. Acum, aş putea să las teorema aşa cum este, dar știu de la școală că nu am să primesc decât nota 5 pentru asta, iar eu am vrut întotdeauna să iau 10, nu 5. Bine, recunosc că în anumite momente m-am rugat la toți Sfinții şi toți Dumnezeii Pământului pentru 5, dar asta e altă teoremă.
                Așadar, permite-mi să îți demonstrez teorema mea:
                Uite să zicem că ai tu… să zicem… k cm, da? Şi nu ești mulțumit. Absolut de loc… deși nu ai auzit nici o fată exclamând: „dacă pun apă creşte mare?”… dar tu tot ești nemulțumit… ăla e motivul pentru care când mergi la baie aștepți mereu să se elibereze o toaletă şi nu faci niciodată la pisoar, ca să nu râdă ceilalți de tine. Ce faci ca să remediezi acest aspect? Mergi la medic şi îi spui să facă el un pic de magie de aia magică şi să îți pună câţiva cm de la altcineva? Nooooo… cum ai să faci asta? Să pună alt bărbat mână pe talismanul tău norocos? (aka „oracolul” după schema Petronelei) Asta nu are să se întâmple niciodată, toți bărbații se nasc cu același concept: „dacă alt bărbat pune mână pe oracolul meu… se ofilește… şi cade”. Deci asta iese din discuție. Păi bine şi atunci ce faci? Este foarte simplu: îți cumperi o mașină scumpă. Cu cât e mai scumpă mașină, cu atât devine mai lungă…
                Ei şi îți tragi frumos pe tine pantalonașii – ăia mai largi, nu cumva să se uite vreo domnișoară la tine şi să exclame: „Ce faci fată? Ţi-a crescut barbă şi mustață?” – apoi cămașa aia „de ţinere” pe care o închei până la ultimul nasture – nu ai nici un motiv de laudă, încă o ai mică – şi în buzunarul de la cămașa plasezi atent ochelarii de soare. Echipat în felul asta mergi frumos la reprezentanţa auto, unde te întâmpină zâmbitor vânzătorul:
-Bună ziua domnule, îmi permiteți să vă vând o mașină?
-Daa, bineînțeles doar pentru asta am venit! Îi răspunzi tu, deja simțind cum oracolul începe să crească...
                După care tipul începe şi îți arată o mașină mai urâtă, una prea scumpă pentru buzunarul tău, alta prea ieftină, după care tu îl oprești şi îi șoptești la ureche:
-Auzi, dar mașină din aia cu γ cm în plus aveți?
                Ei şi în momentul ăsta tipul se oprește din prezentat mașini, se uită atent în stânga, apoi în dreapta, verificând dacă locul este liber şi nu este nimeni prin preajmă care ar putea trage cu urechea. Apoi se apropie şi el de urechea ta si în șoaptă te îndeamnă să îl urmezi. O porniți aparent spre unul din pereții sălii de prezentare pe care o are firma respectivă. În tot acest timp tu te întrebi dacă nu cumva reprezentantul firmei a înnebunit, pentru că totuși vă îndreptați spre unul din pereții clădirii. Ei tot misterul se risipește când tipul duce ceasul aproape de gură şi șoptește în el:
-Recepţie, aici alfa 32… Cod Roșu! Repet… Cod Roșu!
                Băi şi imediat ce zice asta, peretele se deschide şi în faţă îți apare mașina aia care îți dă mult râvniții γ cm în plus. Tu o cumperi, imediat… cu banii jos… practic trântești banii de capotă… dăi banii cu capul de capotă (pentru că… momentan altceva nu poți să dai cu capul de capotă) te urci în mașină şi atunci se înfăptuiește miracolul… atunci începi să simți magia… „pachetul” se umflă simțitor, cămașa își deschide singură 2 sau chiar 3 nasturi – în funcție de mașină – şi în ultimul rând, ochelarii ies singuri din buzunar şi se așează pe nasul tău.
                Pleci la drum… prima oprire: Farmacia. Cobori din mașina parcată la 3 m de intrarea în farmacie, dar totuși faci 15 minute până la intrare. Pentru că mergi agale… să vadă toată lumea ce mașină șmecheră ai tu. Intri în farmacie călcând rar şi apăsat… Bălăngănindu-te… Ajungi la tejghea, nu îți scoți ochelarii de soare de pe nas, plasezi pe tejghea cheia mașinii, cu emblema către farmacistă – pentru că tu știi deja ce mașină ţi-ai luat – după care îți pui pe faţă jumătate de zâmbet – adică zâmbești doar în partea dreapta a feţei – îți inclini capul tot spre dreapta şi îi spui farmacistei plin de tine:
-Don’şoară… prezervative XXXL… aveți? Abia apoi zâmbești larg.
 
Ia uite, îi vezi pe ăștia doi… vezi cum parcă le iese pe afară?? Vezi? Vezi??

                Inevitabil ai să agăți pe vreuna… o duci acasă, o arunci în pat pe spate… o arunci aşa pentru că pe tavan ţi-ai pictat emblema mașinii şi prețul plătit pe ea, apoi îți tragi pe faţă o mască pictată tot cu emblema mașinii… băi şi atunci să vezi cu cât spor ai să i-o dai ăleia.
                Şi cam asta ar fi… cu cât e mașina mai scumpă, cu atât e încrederea mai mare – deci cu atât e oracolul mai lung. Iar acum ai să știi cât de încrezători erau înainte cei ce conduc mașini scumpe… şi cât de atotștiutor era oracolul lor.
                Acum… o întrebare mă macină… eu mi-am cumpărat mașina înainte de Crăciun, la reduceri… oare… pot? sau nu prea?


Şi acum… cadou! Învățături învățate de mine şi împărțite cu tine ca să înveţi şi tu:
1.       Dacă porți lentile de contact nu lucra cu acetonă, pentru că până şi vaporii de acetonă pot dizolva polimerul din care sunt făcute.
2.       Dacă trebuie să urci la etaj un tub de azot, urcă-l pe scări, pentru că dacă se blochează liftul într-o jumătate de oră ești mort din cauza scurgerilor de azot. Presupunând că se blochează liftul şi tubul nu este securizat.

De neînțeles


                    Îmi este extrem de greu să înțeleg un lucru pe care îl știi şi tu, ai văzut numeroase știri despre el, ai citit prin ziare sau chiar ai fost martor: suporterii echipelor de fotbal. Absolut nici un sens nu au pentru mine. Reprezintă o necunoscută aşa de mare încât nu cred că am să o pot descifra nici după ce descifrez femeia (doar eu pot să fac asta, dar încă nu vreau să încep, sunt ocupat cu alte treburi).
                Am vreo patru prieteni buni care sunt toți dinamoviști… niciodată nu m-am bătut cu ei când s-a jucat derby-ul. De fapt m-am uitat cu ei la meci, eu i-am înjurat pe ai mei, ei pe ai lor apoi eu am făcut mișto de ai lor, ei au făcut mișto de ai mei… şi tot aşa… bai dar nu ne-am bătut. Nici măcar nu ne-am schimbat replici tăioase… nici măcar nu au fost manifestări euforice pline de „haha șterge-te cu asta pe faţă… fraiereeee” când una din cele două echipe marca. În plus, după ce se termina meciul mergeam împreuna şi goleam o bere (toți, o singură bere că nu suntem alcoolici), jucam o carte... chestii pe care orice intelectual le face.
                Mă uit la televizor, citesc prin ziare… nu văd decât acte de violenţă, injurii şi degete ridicate. Păi pentru ce vă spargeți capul, oameni buni? Voi cei din peluză, care cu două ore înainte de meci, pe toată durata lui şi încă două ore după meci nu faceți altceva decât să înjurați şi uneori vă mai şi luați la bătaie între voi sau cu alții… voi… voi ucideți spectacolul.
                Jucătorii intră în teren sub un cor de fluierături, dar ceea ce mi se pare ciudat, atunci când joci în deplasare, fluierăturile galeriei gazdelor nu prea sunt luate în seamă, în vreme ce atunci când joci acasă şi știi că te fluieră ai tăi… băi frate, atunci parcă îți cade cerul în cap. Pe jucători nu îi acuz, pentru că ei au chiulit de la școală ca să se facă fotbaliști… şi au chiulit cam de pe la 14 ani. Puţină carte înseamnă puţină minte, deci nu au cum să aibă un psihic prea dezvoltat ca să ignore corul de fluierături, dar suporterii? Ei ce scuză au că nu au fost la școală? Sau ce? În ziua de azi se câștigă bine din a fi suporter? Dacă da, spuneți-mi şi mie, că mă fac şi eu suporter înfocat, diala care se dă cu capul de pereți când pierde echipa.

                Deci acest fenomen este peste puterea mea de înțelegere… mă depășește. Eu înțeleg, îți susții echipa, trăieşti meciul la intensitate maximă, te bucuri la gol, înjuri când răteaza… dar să te bați după meci?!? Hai frate, nu ţi se pare că depășiți un pic măsura? Doar un pic… Şi eu sunt suporter… aaaahhh Fuck you boro!!! [scrâșnet din dinți] Mascalţone Maccarone!!! [alt scrâșnet din dinți] Dar nici chiar aşa… Sau hai să zicem, că îi înjurați… bine, fie, mai merge [pe necurat puteți să îl înjurați] dar să va luați la bătaie după meci?
                Nu, îmi pare rău, nu pot să înțeleg fenomenul. Din punctul meu de vedere acei suporteri care merg pe stadion doar ca să se ia la bătaie ar putea să se înscrie la un sport cu bătăi iar în felul asta o să avem mai mulți Bute, Moroșanu sau Sora… sau chiar şi Zmărăndescu, deși l-a aparat pe necurat, dar totuși este sportiv [l-am văzut într-un supermarket… moaaaaa câta pumnu’ are].

marți, aprilie 20

Bârna din ochiul broscarilor


                   Făceam eu blogging liniștit în pauza de masă… când… ce crezi? Uite peste ce dau:
 
                Păi, adevărul adevărat este că de la Louis De Funes încoace, umorul vostru a fost din ce în ce mai prost. De fapt exceptându-l pe Louis (şi încă vreo doi sau trei) trebuie să recunoaștem cu toții că aţi avut numai glume bune:
·         Gluma din 1916 când Romania fluiera a pagubă în timp ce restul Europei era ocupată cu spartul capului vecinului. Regele nostru era austro-ungar şi i-ar fi fost cam greu să spargă capul fraților lui, poporul vroia eliberarea Ardealului şi uite aşa fluieram a pagubă… şi atunci ce a zis ea Broscaria? Citez: „Alo? România?... Aici Broscaria (adică Franța)! Auzi băi Românio, nu vrei tu să spargi capul austro-ungarilor? Că uite, dacă vrei, eu îți trimit muniție, arme şi tehnică militară… Haide, vrei? Noi am acceptat şi după ce tancurile austro-ungarilor au… intrat (ca să nu mâniem pe nimeni) în București… ce aţi zis? Aaaa, daa… în legătură cu promisiunea noastră… a fost o glumă!
·         Gluma din 1939 când Hitler a invadat Polonia. Ce a spus ea Broscaria? Bai bulangiule, ce faci tu în Polonia? Nu ne-a fost vorba că nu mai începi alt război? Bineeeee… Intram în război!!! Băi şi s-au luptat… ceva incredibil… băi dar au luptat… cu vitejie… timp de 14 zile. După aia nemții au dat buzna în muzeul unde era expus vagonul de tren în care broscarii îi forțaseră pe frații mai mari ai lui Hitler să semneze acea drastică capitulare în 1918, l-au luat şi i-au pus pe broscari să semneze capitularea în același vagon – asta da umor. Când a semnat capitularea Philippe Pétain a spus: „Noi credeam că glumiți”
·         Gluma de prin anii 60-70 când toți broscarii de rând au spus că lor le este lene să își strângă singuri căcatul, drept urmare s-a decis în mare măsura reinstaurarea sclaviei. Pe post de sclavi au fost aduși algerieni, care făceau toată munca grea, toată munca aia murdară ce era de făcut în Broscaria pentru niște salarii de tot rahatul şi în plus trăiau în niște condiții mizerabile. Dar din nou, adevăratul simţ al umorului a ieșit la iveală când algerienii au spus: „Ce plaiuri frumoase… cred că o să rămânem” Şi aşa a fost.
·         Gluma BroscariaTelecom, când după intrarea în criza economică sinuciderea a devenit o modă în rândul angajaților acestei companii. Motivul? Cică erau presați cu termene limită, erau amenințați cu desfacerea contractului de muncă… Câți dintre voi nu consideră astfel de amenințări ca făcând parte din „rutina zilnică”?? Dar întotdeauna e mai bine să faci o glumă bună şi să alegi cea mai ușoară cale de ieșire din criză, nu?
·         Şi în sfârșit gluma din zilele noastre… când însuși președintele lor, adică broscarul sef, însuși broasca aia are rădăcini prin alte părți ale Europei, mai precis în Ungaria.
Luând în considerare aceste glume… de-a dreptul excelente, tragem linie şi concluzionam: ţară plină de căcat? check! ţară plină de lași? triplu-check! ţară plină de leneși? cvadruplu-check! ţară plină de imigranți din țări sărace? check!
                Hai să ne uitam şi în gradina noastră: căcat… avem! lași? nu știu ce să zic… mâna sus cați şi-au pierdut locul de muncă din cauza crizei… ohooooo, aşa de mulți?… mâna sus cei care s-au gândit să se sinucidă din acest motiv… hopa… nu prea avem! leneși? acum, nu prea îmi place mie această calitate a noastră, dar… adevărul este că foarte mulți ar fi dispuși să își toace coatele pentru mai mulți bani, deci… ne-au luat şi la faza asta! imigranți din ţări sărace? avem şi noi, dar ei se încadrează încă în limitele normale şi putem să le spunem „minorități” în vreme ce în broscaria… broscarii aproape că au ajuns să fie ei minoritate.
                Adevărul ăla adevărat este că aşa a fost dintotdeauna şi va trebui să ne obișnuim cu asta pentru că nu se va schimba. Dar să pui în aceeași oală cu românii niște oameni a căror colecție de concepte nu îl cuprinde şi pe cel al muncii cinstite... e deja prea mult. Ei nu fac altceva decât să vină unul după altul la noi în ţară ca să obțină cetățenia, iar apoi fug în vest unde oamenii sunt mai bogați şi au de unde fura şi cerși. Dacă sunteți aşa de ofticați de ce nu puneți mână să îi educați? Pardon, am uitat, voi sunteți ocupați cu lenevitul.
                Şi în încheiere… oare mai e nevoie să va reamintim că arabii şi africanii (nota arminului: arab=cel cu credință în Mahomed şi Allah, african=cetățean de culoare) v-au depășit numeric? Oare mai e nevoie să vă reamintim că al vostru spurcat grai capătă valenţe arabe pe zi ce trece?
                Oare mai trebuie să vă reamintim că nu sunteți altceva decât o nație de leneși şi nesimțiți? Bârna din ochiul vostru nu o vedeți, dar vorbiți de a noastră… E ușor să vezi o pată neagră pe suprafața albă… Din păcate capacitatea voastră vă limitează la identificarea acelei pete.
Țiganii care va fură şi cerșesc la colţul străzii nu sunt romani… ei au doar cetățenie… exact același lucru îl vor spune arabii şi africanii despre voi în câțiva ani.