miercuri, martie 10

S-a ars… din nou… morții lui


                Tind să cred că toate becurile de care trebuie să mă folosesc eu se ard doar ca să îmi facă în ciudă. Exact când iubesc eu mai mult lumea ce mă înconjoară… poc… se mai arde un bec. Îmi vine să mă iau cu mâinile de cap şi să îl izbesc de toți pereții.
                Prima dată când mi s-a întâmplat asta de când sunt în ţara lașilor leneși, ce refuză să facă valuri pe stadion pe motiv că acel procedeu este considerat a fi tactică militară, nu mi-a păsat prea mult. Mi-am zis: „frate, căcat se întâmplă, asta e, acum pune mâna şi schimbă-l că doar ești inginer, ce mama dracului”. Nimic mai simplu, am oprit curentul de la panou, am verificat să fiu sigur că am oprit siguranța pentru iluminare, apoi am luat singurul scaun pe care îl aveam în cameră - ţi-am mai zis că broscarii sunt oameni reci, ei nu înțeleg conceptele de prieteni şi socializare – m-am urcat pe el şi am încercat să scot becul ars din dulie. Şi am făcut foarte bine, până atunci eu fusesem obișnuit ca în casă să ai becuri normale, nu star trek-uri, astfel am pus mâna pe el şi l-am manipulat cu grijă pentru că dulia era deja coaptă din cauza că acel bec stătea prea mult aprins. Imediat după ce am încercat să îl deșurubez s-a rupt dulia… cu mult calm ardelenesc am spus o vorbă din capitală: „băgami-aş pula!!” După ce am smuls becul din dulie am observat că nu era unul normal, era fix precum becurile de mașină, dacă ai schimbat vreun bec la mașină ști deja, dacă nu, uite, am o poză: 
                Acum știu că acel mic cârcotaș din tine are să zică:
-Păi bine bine, de lăudat în stânga şi în dreapta cum că ești inginer… te lauzi, dar nu ai putut să te uiți să vezi dacă ăla e bec cu filet sau cu conectori… ce fel de inginer ești?
-Sunt unul tânăr, băi cârco!! Încă nu le știu pe toate… repet: ÎNCĂ!!!
                Deci nu mă așteptam să fie bec cu conectori, drept urmare a trebuit să merg la nenea instalatorul şi să îi spun să vină să îmi schimbe becul plus dulia, iar acest lucru s-a întâmplat, cârco, doar pentru că la momentul respectiv în cameră nu aveam decât instrumente pentru inginerit teoretic, pe hârtie… dacă aveam măcar o șurubelnița potrivita m-aş fi descurcat să schimb dulia, dar nu aveam şi nu vroiam să mă chinui cu un cuțit sau cu coada de la furculița… oi fi eu inginer… dar sunt şi leneș.
                După ceva timp am părăsit acea cameră şi am luat una ceva mai mică şi mai frumoasă, mobilată exclusiv de la IKEA – 3 zile mi-a luat până am îndoit primul scaun, în timp ce încercam să îmi dau seama dacă mi-am rupt ceva am văzut următorul însemn pe fundul scaunului:
Pai cine aia mea stă frate să se uite pe fundul scaunului înainte să se urce pe el? Aparent nu inginerii… buun…
                În cameră am o veioză destul de mare şi folositoare, pentru că am poziționat-o lângă pat, iar seara când mă culc nu mai trebuie să mă ridic ca să sting lumina. Ei bine, când am intrat în cameră nu avea bec, mare pagubă nu a fost, am mers la magazinul de becuri pentru veioze de la IKEA şi am căutat un bec pentru veioza de la IKEA. M-am întors fericit acasă cu becurile cumpărate – se vând doar în seturi de 2 – şi am instalat becul, nu am oprit curentul de la panou, am fost un inginer inteligent, am scos veioza din priză.
                O vreme am trăit fericit, până într-o zi fără soare când vin acasă, intru în cameră şi aprind lumina pe hol că să mă pot descălța în siguranță, deoarece tot acolo e parcată şi bicicleta. Cum am aprins lumina pe hol a făcut flamă şi s-a ars becul… morții lui… După ce am găsit eu alte lumini de aprins prin cameră ca să evaluez situația am observat că pe minusculul meu hol am o aplică fix pe tavan. Camera e destul de înaltă, deci situația era cam încâlcită. Un scaun îndoisem deja… lucrurile se complicau şi mai mult. Ce să fac? Ce să fac? Am analizat eu chestiile de prin cameră şi din vitrina cu produse de la IKEA am ales masa. Product of IKEA cum este, e un mare blat din rumeguș presat plus 4 picioare metalice – deci e un produs de lux. Mi-a fost cam frică să mă urc pe ea şi din acest motiv îmi tremurau serios semnele distinctive masculine când m-am încumetat. În facultate, la cursul de Rezistenta Materialelor (futu-i gura lui) am învățat eu că orice detaliu contează, drept pentru care am încercat să ușurez sarcina ce urma să o aplic mesei… cum crezi tu că am făcut eu asta?? M-am dezbrăcat! Sunt inginer, mintea mea funcționează precum Titi, pe căi misterioase, nu vreau să îți explic raționamentul urmat pentru aceasta alegere.
                Îmi transpiraseră tălpile pentru că îmi era foarte frică ca nu cumva să pun un picior pe mijlocul mesei şi să o rup. Văzusem lista cu tarifele percepute pentru stricăciunile ce le fac în cameră… iar preturile erau făcute de unul ce consuma mult piper, las-o la dracu' de treabă, 58€ ca să îmi schimbi un bec… pleacă dracului de aici, dependent de piper ce ești, iar dacă schimbatul unui bec costă atât, o masă ruptă ar fi valorat greutatea ei în aur. Deși, nu cred că as fi dat nici 3€ ca să îmi schimbe altcineva un bec, ar fi trebuit să merg să îi spun, să fac programare, să îl aștept pe ăla… pula… știu şi eu să îl schimb. Era să scap de vreo două ori capacul din mână, care până jos s-ar fi făcut bucăți, dar am reușit să schimb becul în condiții de nuditate maximă, pardon, siguranță. După ce am coborât de pe masă, am cuplat siguranțele şi mi-am dat seama că nu am înșurubat becul îndeajuns de mult.
                Altă zi, altă aventură… vin acasă, intru în liniște şi pace şi când să aprind veioza… pooc… flamă, toate siguranțele sărite şi bineînțeles becul veiozei ars. Cu o doză foarte mare de miserupism, m-am dus la panoul electric, am cuplat siguranțele la loc şi m-am dus din nou la magazinul cu becuri pentru veioze de la IKEA. Cumpărat bec, întors acasă, scos veioză din priză, înșurubat bec, băgat veioză în priză şi aprins lumina. Evrica… aveam lumină!
                Fericit nevoie mare m-am dus în baie ca să mă schimb şi să mă spăl. În baie la mine sunt două surse de iluminare, am două spoturi deasupra oglinzii care luminează perfect toată baia, pentru că lumina lor se reflectă în oglindă plus încă o aplică în tavan pe care nu prea am folosit-o… mi se pare mai chioară decât spoturile de deasupra oglinzii. Aprind lumina, intru în baie, mă așez pe tronul regelui… totuși… ceva era în neregulă… mă uit mai atent… un spot ars. Băgami-aş pula! Din nou cu calm ardelenesc, calm dobândit când eram copil mic şi mama m-a trimis la bunicii din Ardeal. Mă ridic de pe tronul regelui, mă apropii de oglindă, studiez spoturile… nu se vedea nici o urmă de șurub sau vreo mască care să acopere șurubul. Totuși nu puteam ajunge la bec pentru că aveau şi o bucată de sticlă în scop de protecție. Un pic ofticat, mă duc în bucătărie, iau cuțitul pe care îl folosesc exclusiv la tăiat ambalaje şi remodelat ceara din lumânare (oooo da, am lumânări), vin cu el în baie şi cu mișcări exacte şi sigure scot spotul din suportul de lemn. Mi-am zis în gând: „Ha! În your face, proprietar mâncător de piper şi rahat!” De acolo mi-a fost relativ ușor să desfac tot spot-ul şi să îi scot becul. Cu acel bec în buzunarul de la piept al gecii mele inginerești (adică cu multe buzunare în care să poți pune șuruburi şi piulițe) am mers la magazinul de becuri pentru spot-ul oglinzii IKEA din baie, unde cu stupoare am constatat că nu au becuri pentru spot-ul oglinzii IKEA din baie. Morții lor de broscari. A trebuit să umblu jumătate de oraș până să găsesc un bec potrivit. Am venit acasă, cu mult calm ardelenesc în mâini am montat becul, pe cât de mic pe atât de sensibil – dacă vrei să schimbi şi tu un bec de spot, ai grijă că nu trebuie să îl atingi. După care m-am așezat din nou pe tronul regelui şi mi-am savurat succesul.
                Acum, adevărul adevărat şi spus pe bune este că sunt capabil. Știu să fac o groază de lucruri, printre care se numără şi schimbatul becurilor. Pare banal, dar am auzit eu pe o doamnă ce se plângea în metrou de soțul dumneaei care nu vrea să schimbe nici măcar un bec, pe motiv că nu vrea să se curenteze. Deci ce s-o mai lungim, sunt folositor la casa omului. De preferabil ca omul să fie o fată… şi aş vrea să fie şi medic – am o pasiune ascunsă pentru doctorițe, pasiune ce nu are nimic în comun cu fanteziile din dormitor.



P.S. După ce am recitit articolul ca să îl corectez, am realizat că eu doar mi-am făcut reclamă cu acest post… dar dacă stau bine să mă gândesc, e blog-ul meu, public ce vreau pe el… deci... clik pe „Publicați Postare”

7 comentarii:

anelise spunea...

in fiecare dintre noi zace un mester reincarnat. mai greu e cu calmul de care dai dovada, aici...nu toti am avut parte de bunici in ardeal. eu ador sa fac lucrurile ce tin de renovarea casei: sa pun parchet, sa scot faianta veche, sa pun faianta noua, sa refac peretii, sa dau cu glet, amorsa.... e un sentiment misto sa vezi ca poti sa faci ceva tu singur.

roxana spunea...

Cred ca cel mai probabil tie iti trebuie un doctor in medicina veterinara, sa aiba grija de tine..:P

armin spunea...

hahahaha... bună asta...

aiacuparu spunea...

îmi tremurau serios semnele distinctive masculine când m-am încumetat LOOOOLLL!
Le zici super! Mah, nu-s inginer, nici macar doctor, desi la criminalistica asisti la multe autopsii...si al naibii daca nu ma pricep mai bine decat tine la schimbat becuri,schimbat sigurante ( d'alea cu lita), schimbat butucul de la usa, demontat montat diverse....pfoaaiii cat sunt de priceputa...si nici macar nu's inginer! Traiasca tataie care fu maistru!

armin spunea...

pai imi tremurau ca imi era frica sa nu rup masa nu ca nu stiam ce e de facut cu becul... trebuie sa rescriu articolul... nu se intelege ce vroiam eu sa spun... mi-am facut reclama proasta... o sa imi scada ratingul... o sa moooor... hahahaha

aiacuparu spunea...

NU ai surprins ideea principala : EU SUNT mai priceputa decat tine...si nu am nici chestii atarnatoare care sa ma faca barbata!

Magda spunea...

Vad ca esti tare priceput nenea ingineru'..vb aia esti bun la casa omului:))
Deseori tind sa cred ca tu esti fratemio:)), am mai multe chestii in comun cu tine decat cu el(da, eu schimb becurile prin casa->am asteptat o saptamana sa vad daca macar se sinchiseste al meu frate sa schimbe becul in camara,de mai stateam dupa el si amu eram cu laterna in mana;)))
In coclusion:)) si eu sunt buna la casa omului:))..amu imi ramane sa gasesc omu':))

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori