vineri, martie 12

Poveste cu pescari: „Operațiunea Peștele”


                Pentru început, cel mai mare pescar din toată lumea… sunt eu. Cei mai mari pești i-am prins… eu. Şi chiar dacă văzusem la un laborator foto o poză cu doi tipi ce țineau amândoi de un pește cât ei de mare… tot eu l-am scos pe ăla mare… „ză” pește. Era un pic mai mare decât palma, să zic că îi ajungea coada cam până unde ar trebui să fie ceasul pe mână. Şi era caras, sau crap… am înțeles că sunt cam aceeași… mâncare de peşte.
                Ei bine, iată că… a fost o dată că niciodată, într-o vară, un voinic pe nume Dragoș (aka armin) şi era el la bunicii lui, unde își petrecea vacanţa. Şi cum era miezul verii, toți prietenii lui erau şi ei în vacanţă şi în plus, acolo sosise şi unchiul, mătușa şi verișoara lui Dragoș (aka armin). Şi cam pe atunci s-a întâmplat cea mai poveste pescărească din lume, hai că schimb persoana – ca să te induc în confuzie – şi apoi îți povestesc:
                Unchiul meu pe lângă faptul că e cel mai colonel dintre colonei – dar nu a pus milităria niciodată pe mine, ce fericire – mai este şi pescar. Mare pescar. E pasiunea lui, are cele mai șmechere scule, merge în fiecare an în Delta Dunării şi cam în perioada aia creşte prețul pentru peştele de proveniență autohtonă, pentru că îl scoate unchiu’ pe tot din baltă. Cum prin locurile alea învățase el să pescuiască, bineînțeles că a vrut să mergem la pescuit, astfel ne-a strâns pe toți de pe strada bunicilor, mici, mari, pescari sau nu ne-a luat pe toți… Plănuia o intervenție în forță împotriva peștilor, cred.
A făcut planul cu o zi înainte, am pregătit echipamentul, el mi-a pregătit şi un cârlig de rezervă, legat cu nailon şi cu un cap de nod la celalalt capăt, pentru că eu mă chinuiam un pic, dar într-un final tot rupeam cârligul şi nod la cârlig nu știam să fac, știu să fac nod pescăresc şi pot să leg doua bucăți de nailon, dar nu știu să leg un cârlig – cel mai pescar sunt. Ne-a strâns pe toți în curte, ne-a expus planul lui, ne-a împărțit în grupuri de câte doi-trei şi fiecare echipă a primit câte o sarcină precisă: unii au plecat la adunat râme, alți doi au fost trimiși să facă rost de câteva… știi despre ce vorbesc, nu? că eu nu știu cum îi zice, chestia aia din plasă în care un pescar își ţine peștii capturați… e făcută din plasă şi poate fi băgată în apă, pui peștii în ea şi ei nu pot fugi pentru că are ochiurile foarte mici… mă rog, o închisoare pentru peștii capturați, o altă echipă a fost trimisă să facă mămăligă, dar nu de aia cum se face în orice casă bătrânească, ci de aia la cazan mare. Pe mine m-a trimis să îi cumpăr bere… dar nu m-am supărat, pentru că mi-a dat bani să îmi iau şi eu un suc… inventiv din fire am supra-evaluat valoare sucului şi mi-am luat şi o înghețată cu banii rămași. Țin minte perfect că nu am apucat să mă bucur prea mult de ea, pentru că eu intenționam să o mănânc până să ajung acasă – ca să acopăr urmele trădării – dar planul meu diabolic a eșuat, pentru că eram suflabil de orice adiere de vânt, trebuia să trag serios de plasa în care aveam 3 sau 4 sticle de bere şi una de suc, motiv pentru care mergeam pe stradă foarte înclinat într-o parte. Mergând înclinat nici nu mi-am dat seama că înghețata mea o ia la vale… bine, nici tăntica aia de la magazin habar nu avea să pună înghețată în cornet, dar nu am să dau vina pe ea. Ea e de vină… trădătoarea…
Înainte de apus unchiul avea berea pe masă şi se ocupa numai de pregătirea bagajelor pentru a doua zi. Fiecare a avut de dus câte ceva, undiţe, rezerve de nailon, plută, plumb, cârlige şi alte chestii pentru reparatul „armelor” dar şi câte ceva de mâncare, câteva sticle cu apă şi bineînțeles nici un recrut nu a fost acceptat în comando-ul alcătuit de unchiul meu fără o șapcă în cap şi încălțări cu șireturi. Șlapii de orice fel nu erau acceptați. După ce a terminat toate pregătirile unchiul meu a răsuflat ușurat şi a mai deschis o bere… „Operațiunea Pestele” era gata de start.
                A doua zi nici nu se trezise bine soarele că noi deja pornisem la drum. Am ajuns repede, pentru că balta pe care o alesesem era aproape de casa bunicilor şi comunica direct şi cu Mureșul, deci avea peste din belșug. Cum am început să ne apropiem de baltă, unchiul s-a întors la noi şi ne-a spus:
-Băi gata cu glumele, acum faceți liniște că speriați peștii! Cine nu tace, îi leg gura!! nimeni nu a îndrăznit să mai scoată vreun sunet… înafară de mine… ce dracu… eram nepotul lui, ce avea să îmi facă?? Pe mine nu putea să mă lege la gură… că îl spuneam lu tuşa… ce dracu…

                Balta aleasa de unchiul meu pentru „Operațiunea Pestele” era denumită prin locurile respective „La Pompe” pentru că de acolo se trăgea apă din Mureș pentru un combinat din apropiere. Scriind asta încep să mă întreb dacă nu cumva trăgeau ăia apă cu tot cu peşte… dar mă rog… treaba lor. Imediat după ce am despachetat materialele necesare demarării operațiunii, unchiul ne-a repartizat fiecăruia o parte din baltă, cum eu eram cunoscut pentru faptul că făceam ce făceam şi la un anumit moment dat dădeam cu bâta în baltă sau şi speriam toți peștii, unchiul m-a trimis să stau pe partea diametral opusă a bălţii faţă de  locul lui, dacă tot sperii peștii, măcar să vină la el – bine gândit. Ne-a pus fiecăruia în vedere că părăsirea locului repartizat pentru orice alt motiv înafară de „nu trage dom’le, ce să îi fac, dacă nu trage…” va fi considerat act de trădare iar respectivul va deveni dezertor şi astfel vom întoarce undiţele împotriva lui, iar după asta şi-a luat locul pe cel mai bun loc de pe balta aia, pe pontonul ce susținea conducta prin care trăgea combinatul apă. Pontonul ăla intra destul de mult spre mijlocul bălţii, deci era un loc perfect pentru pescuit şi cum unchiul meu organizase toată operațiunea, el avea dreptul la acel loc.
                Undiţa mea era de fapt o mini-undiţă, era făcută tot de unchiul meu, dintr-un băț de alun… era destul de micuță, nu cred că avea mai mult de 1.80m, dar era perfectă pentru șanțurile alea mici unde pescuiam eu de obicei, din păcate pentru mine eu practic plecasem la război cu un briceag, dar m-am descurcat, că de aia m-am făcut băiat mare… şi frumos… şi inteligent… şi frumos. Când am ajuns eu pe cealaltă parte a bălţii, în locul ce îmi fusese repartizat, unchiul își instalase deja două undite şi se pregătea să arunce lanseta cu care spera să prindă un monstru ce stă doar pe fundul bălţii. Pentru că el era piua întâi între noi, avea și un ciorap de damă în care băgase o bucată de mămăligă, pe care a scufundat-o fix între cele 4 undiţe cu care pescuia. Ca să vina peștii, să încerce să mănânce mămăliga din ciorap, să nu reușească şi să se redirecționeze spre momeala din undiţa unchiului meu. Deci el momise locul lui, iar noi urma să ne uitam la el cum scoate tone de peste, mă rog, nu cred că se inventase vreun mod de comunicare ca să se poată anunța între ei peștii cum că pe lângă ponton e multă mâncare, deci speranța mai aveam.
                Părea a fi o zi bună, pentru că țin minte perfect şi acum că a început să mi se miște pluta imediat de am scufundat-o în apă… ceea ce nu se întâmplă prea des. Chiar reușisem să prind destui pești (adică 3, tot ce e mai mult de unul e catalogat de mine că fiind „destui”) când operațiunea noastră super-secretă şi plănuită cu mult timp înainte s-a dus la dracu… sau mai bine spus… a căzut în baltă.
                Ce s-a întâmplat de fapt? Păi ţi-am spus că unchiul meu era mâna întâi între noi, avea cele mai lungi undiţe şi cele mai multe, noi aveam câte una iar el 4, 3 la plută şi una la fund. Ei şi cum momise şi locul, au venit peștii… au început să tragă şi acolo şi la cealaltă… a scos unchi doi-trei pești (pentru el acest număr nu era asociat cu „destui”) dar la un moment dat au început nenorociții să tragă la toate unditele. Unchiu era cu o undiţă în mână când a văzut-o şi pe cealaltă că „se cerea afară” şi a făcut ce ar fi făcut orice pescar, a luat-o şi pe cealaltă în mână, doar că… înainte de acest gest a trebuit să dea drumul țevii de care se ținea, practic rămăsese în picioare pe un schelet metalic cu două undite în mâini. Imaginează-ți că nu i-a luat foarte mult timp ca să se dezechilibreze şi să cadă în baltă. Hahahaha!!! S-a auzit un: „hoooooop” apoi un „pleosc” şi în final un „băgami-aş picioarele”. Eu fiind pe partea cealaltă a bălții am văzut scena perfect… a fost perfectă, a luat ambele undițe în mâini, s-a dezechilibrat, nu a vrut să lase niciuna din mână – un soldat bun nu își abandonează niciodată arma în lupta – a încercat să își recapete echilibrul, s-a sucit un pic, s-a răsucit invers, apoi a constatat că e în pericol să strice toată operațiunea, chiar dacă îl neutralizase pe cel cu șansele cele mai mari de a face asta, îi dăduse o undiţă mică şi îl trimisese pe partea cealaltă parte a bălţii. A lăsat să cadă una din undiţe, încercând să își recapete echilibrul ajutându-se de mâna rămasă liberă, executând muscari calculate de găină leneșă pe un gard, care încearcă să evite o căzătură şi deschide doar o aripă, cam aşa era şi unchiu. Dar, din păcate, unchiu era militar de carieră, nu găină sau altă pasare, deci a încercat el, dar în final a căzut în apă. Eu am profitat de poziția mea strategică, m-am aruncat între stuf şi am râs pe săturate. Ceilalți nu au fost aşa de norocoși… au fost nevoiți să își stăpâneasca râsetele… frate, nu poți râde de un colonel, te poți chinui, poți încerca, dar nu ai să reușești.
                Unchiu a ieșit din baltă şi a dat semnalul de retragere. Am strâns echipamentul şi am plecat spre casă… eu mergeam liniștit, pentru că râsesem pe săturate, dar ceilalți se mai opreau, chipurile să își mai lege un șiret… dar al dracului șiret se desfăcea în mod regulat la fiecare 3 minute. Rămâneau ei în urmă, dar de pierdut nu se pierdeau, pentru că rămâneau pe drum urmele unchiului meu, curgea apa de pe el… nu puteai să-i pierzi urma…
                Cum am ajuns acasă unchiul a intrat direct în casă, nu a scos nici o vorbă, tușa era afară pe băncuţă cu vara-mea, amândouă erau proaspăt trezite şi trăgeau în piept aer proaspăt dis de dimineață. Imediat după ce a intrat unchiu în casă, tușa m-a întrebat pe mine ce s-a întâmplat. După ceva timp unchiu a ieșit afară cu hainele ude în mâini şi a spus:
-Dacă nu va opriți din ras le întind pe voi!!
                Deci? Ce am învățat azi? Zicala: „un plan bun te aduce înapoi în viață la bază” doar când e vorba de misiuni militare, nu pescărești.





P.S. După lupte seculare cu un server care mă urăște… iar eu îl consider un ingrat… am reușit să îmi fac cont şi să votez la RoBlogFest… ieeeei…
 

3 comentarii:

anelise spunea...

in timp ce citeam mi-am amintit de ziua cand am fost la pescuit. ne-am trezit pe la ora 4 dimineata, am coborat jos sa ne adunam toti dar am asteptat vreo ora si era un friggg. pe drum ne-am cam pierdut noi dar nenea care conducea si-a dat seama ca primisem indicatii gresite despre locul unde era balta, ajunsi acolo am avut ceva probleme pentru ca nu puteam trece cu masina pe pod ,iar noi trebuia sa ajungem pe partea cealalta a podului asa ca am inceput sa caram toooate ustensilele de pescuit plus gratar, bauturi si restul. dupa ce ne-am instalat nenea cunoscator intr-ale pescuitului ne-a dat pentru fiecare cate o undita, am zis ma bag si eu :D ce? fetele nu pot pescui?? am primit undita iar dupa vreo jumatate de ora vad ca se misca ceva in apa si trag de undita si ce vad? am prins un pestuc!! primul! au mai urmat inca 3. toti ramasesera masca pentru ca ei nu prea au avut noroc :D. am stat pana tarziu pe balta, am facut si gratar , ne-am si bronzat putin, unii dintre noi au cazut si in balta cu tot cu telefon in pantaloni :)) mi-a fost mila de amicul meu, l-am ajutat doar cu cv de imbracat. per total a fost foarte frumos prima mea zi pe balta

armin spunea...

ce ai prins?? un ce?? un... "pestuc" hahahaha asta ca marime e intre pestisor si peste?? hahaha

anelise spunea...

eii nu te lua de pestucul meu :D ce sa mai zic ca pentru tine mic inseamna "era destul de micuță, nu cred că avea mai mult de 1.80m" 1.80 m nuuuu e mica deloc :->

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori