marți, martie 2

Bețiile! Bonus: leapșă


                În ciuda zilei de rahat, în care un broscoi cu steag alb în buzunar mi-a spus el că nu e nevoie să faci nici un fel de introducere când faci o prezentare ppt… intri direct în subiect, m-am hotărât să nu zăbovesc prea mult pe fundul butoiului. Cea mai la îndemână metodă de ridicare la suprafață pe care o știu este să îmi aduc aminte de prostiile ce le făceam acum câțiva ani.
Aceasta fu introducerea, fără de care ai fi citit doar niște episoade şi ar fi trebuit să îți imaginezi doar din titlu cam despre ce e vorba în poveste.

1.Palinca ardelenească

                Nu mai țin minte exact câți ani aveam, dar știu sigur că aia a fost prima beție adevărată pe care am tras-o, pentru că a fost anostă… nu prea m-am distrat înainte, doar după ce s-a produs am simțit „fericirea”… pot spune că a fost precum prima experiență sexuală (știu că m-ai crezut virgin… ei bine… surpriză!! Nu sunt) şi astfel pot considera berile dinainte pe post de sărutări în vreme ce paharele cu vin le pot compara cu primele părți femeiești pe care am pus mâna – prin haine, evident.
                Eram la bunici în Ardeal, abia începusem vacanţa iar chestia s-a întâmplat într-o zi de vineri sau duminică, pentru că știu că am fost la discoteca din sat cu prietenii ce îi aveam pe acolo iar distracția s-a terminat pe la ora 1 (doar sâmbăta dura până pe la 3-4). Călin m-a rugat să îl însoțesc până în fundul satului unde locuiau bunicii Claudiei, care la vremea respectiva era prietena lui. Am acceptat, oricum nu aveam prea multe de făcut. Când ieșeam pe poarta discotecii (doar nu credeai că era într-un local special… nu!!! era într-o curte unde un nene construise el o clădire ceva mai mare… Henrich cunoaște şi el locurile, dacă nu cunoaște fix locurile cunoaște pămpălăii), Călin mi-a spus că e mai bine să o luam peste câmp decât să ocolim prin tot satul… acum… nu câștigam prea mult dacă o tăiam peste câmp, dar el a vrut să se dea zmeu în faţa Claudiei, pentru că a trebuit să o ia în cârcă ca să își murdărească pantofiorii prin noroaie.
                Ajunși la Claudia în poarta, eu am început să trag de Calin să plecăm… el… era oarecum blocat buză-n-buză cu Claudia… eu trăgeam de el (eram cock-blocker) şi tot aşa. Într-un final, ca să mai câștige ceva minute, Claudia ne-a invitat în casă. Am intrat, după care… că o bună ardeleancă ce este, Claudia a pus pe masă paharele şi a scos şi sticla de palincă de sub pat – aparent o ținea acolo pe post de medicament contra unor dureri… uatevar.
                Am băut vreo două pahare cu Călin, iar la final în paharul lui încă mai rămăsese palinca. Nu fusese prea voinic. După ce am băut binișor as zice, ne-am luat tălpăşiţa. Pe drum spre casă, eu… simțindu-mă în formă i-am propus lui Călin să o luam la pas, el a făcut fotbal şi mă gândeam că e bine să mă mențin în formă, doar că el era un pic mai ieșit din forma decât mine, motiv pentru care am început să alerg singur spre casă. Bine, Călin ar descrie scena aşa: „era lângă mine, mi-a propus să fugim până acasă şi până să apuc eu să îl refuz el o zbughise de lângă mine” dar eu te-aş ruga să crezi ce zic eu, deoarece Călin era beat.
                Am alergat eu fără probleme până acasă… am intrat pe strada bunicii iar de acolo au început să apară problemele: nu mai nimeream trotuarul, eram tot un pas pe trotuar şi celalalt pe iarbă, ajuns în faţa ușii am băgat de trei ori cheia în ușă şi nu am nimerit-o pe aia potrivita deși aveam doar două chei la breloc. Bunica mea cred că era obișnuită cu un astfel de comportament, pentru că imediat a venit şi mi-a deschis – ani şi ani lângă tataie – iar atunci, la cât de beat eram i-am urat „noapte buna” şi am mers direct în camera... fără să mă clatin. Am închis uşa şi m-am trântit în pat. După foarte puțin timp a început să se învârtă camera cu mine şi am fost nevoit să iau poziția de atac: cu fundul pe recamier şi cu capul pe geam. Imediat după ce am început să vomit s-a trezit iar bunica mea, a dat buzna peste mine în cameră şi m-a întrebat ce am păţit… răspunsul meu?? Logic as zice eu:
-Nu am nimic, mamaie… îmi este rău pentru că am băut cola expirată!! te rog să recunoști că am ales o scuză extrem de bună…

2.Două degete la mine, două la tine

                Meri. Ce poveste lungă ar fi Meri… Se făcea că era o dată un bairam la Meri… nimeni nu mai știe care, pentru că au fost o groază. Spre deosebire de marea majoritate a bairamelor sponsorizate de Meri, la ăla eram şi eu printre invitați. Atmosfera era relativ ok, locația era prin Colentina – Meri sigur nu mai știe, pentru că schimba casele destul de des. Știu că la un moment dat a venit Meri la mine şi mi-a zis:
-Bă ce faci?? Hai să bem!!
-Haide!!! am încuviințat eu
                Am mers în bucătărie unde a deschis Meri ușa frigiderului… cred că doar vreun club de prin Regie putea avea mai multa băutură disponibilă la momentul respectiv. Cu multă greutate a scos Meri o sticlă de vodcă şi rostit fraza la care eu nu am să mai pun botul în viața mea:
-Două degete la mine… două la tine
Aşa punea în pahare, doar că atunci când punea pentru ea ținea degetele orizontal iar când ajungea la mine le ținea vertical… Praf m-am făcut.
                A doua zi m-am trezit pe balcon. Sughițam (oare de ce??). Atunci am făcut cea mai tare fază de când mă știu: m-am ridicat în fund, am studiat un pic zona, am văzut că nu seamănă de loc cu camera mea, am încercat să îmi aduc aminte cum am ajuns acolo… nu am reușit… după care… mi-am zis: „frate, ce dracu e asta? e un vis, închide ochii şi ai să te trezești acasă!!!” zis şi făcut, am închis ochii, doar că după ce i-am deschis eram tot acolo… mi-am zis iar: „frate… trebuie să te concentrezi, închide ochii, concentrează-te, pune şi faţa în palme şi are să meargă”
                Din păcate a trebuit să o iau ușurel pe jos spre casă. În timp ce mă pregăteam să plec, Meri îmi povestea prostiile pe care le-am făcut. Refuz să cred că am făcut chestiile alea şi nici nu am să le povestesc pentru că sigur nu sunt adevărate. Am făcut un calcul şi îmi lipseau vreo 8 ore din seara respectivă.

3.Una scurtă, de încheiere: „La mulți ani mie!!!” cu Tuborg

                Era ziua mea şi mi-am invitat toți prietenii la o terasă unde avea să aibă loc sărbătoarea. Am băut doar bere atunci… Tuborg… încă nu descoperisem Guinness-ul…
                Spre finalul serii am simțit nevoia să merg iar la toaletă… pe drum înspre şi înapoi mi-am dat seama că ar fi bine să închid nota şi să plec. Surprinzător pentru mine a fost că nota de plată a fost mult inferioara celei pe care o așteptam eu, dar asta nu înseamnă că poți merge să bei bere până mergi precum șarpele şi apoi poți da vina pe mine că te trimit chelnerii acasă în chiloți pentru că nu ai avut destui bani la tine.
                Norocul meu a fost că îl chemasem şi pe Creţu – un fost coleg de facultate – care venise cu mașina. Când m-am ridicat eu să plec el s-a oferit să mă duca acasă. Foarte dragat din partea lui. Mi-a deschis larg geamul şi mi-a spus să îl anunț dacă cumva mi se face rău. Eu l-am asigurat că aşa ceva nu are să se întâmple.
                Cam cu 150m înainte să ajungă în faţa blocului meu, l-am rugat să oprească… am mai avut timp să deschid portiera doar. Crețu mă susținea de la volan:
-Aşa frate… da-i să sară… Bă dacă îmi vomiți pe portieră mâine vii şi speli!!
-Stai liniștit, că o dau cu direcție… iar mâine oricum nu plănuiesc să mă ridic din pat!! am replicat eu…

                Momentan doar astea îmi vin în cap… dar o să îmi mai amintesc… cu siguranță va exista şi episodul 2.
                Şi cum nimic pe lumea asta nu e gratis, am să confecționez o mică leapșă – am văzut eu că se poartă – şi am să o dau mai departe cititorilor mei fideli pe care am să îi rog să își povestească 3 beții, adică lui AdinaClaudiaPaula şi lui Magda – știu eu că şi ea are tricou cu mine în navigator… Alis, pe blogul tău nu prea se potrivește… Florin şi Cornelia sunt de asemenea invitați!
Aștept să râd începând cu pauza de masă!!!





Mai vrea cineva să se lepuşiască de la mine?? Să scrie iar apoi să lase un comment ca să pot râde!

9 comentarii:

anelise spunea...

pai iti zic aici de prima mea betie. s-a intamplat cand aveam varsta de...hmm mai bine nu spun asta, spun doar ca eram mica. eram la tara, in ziua cand unchiul meu drag s-a casatorit. am fost la biserica toate bune si frumoase, ajungem acasa unde s-a tinut petrecerea. ei aici eu si varul meu stateam frumos la masa, de baut nu ne-au dat ca nah, eram prea mici si am asteptat sa plece lumea pe la casele lor iar atunci ce ne-am zis noi: i-auite cate bautura a ramas, hai sa vedem si noi cum e. si am inceput sa bem un pahar, 2, 3...8, 10 ,precizez ca am baut doar vin , nu le-am amestecat. si am tot baut noi pana spre miezul noptii , cand, de beti ce eram am inceput amandoi sa mergem ca niste bebelusi in patru labe, pe nisip, era rece, bine. avem dovada betiei noastre intr-o poza,mirii frumosi si noi doi - beti :D.

Magda spunea...

Ca sa vezi chestie:))..numa ce mi-am deschis o sticla de vin si m-am hotarat sa citesc noutatile de pe aci...Nici de vroiai nu puteai avea un subiect mai potrivit!
So..let's begin(o sa le iau in ordine descrescatoare...sau macar pe alea de mi le amintesc):
1. 7 Ianuarie 2010(care se intampla sa fie si ziua mea onomastica)
Find mare petrecareata de felul meu si evident mare consumatoare de alcooale..m-am hotarat sa dau un private party in a 2 mea casa-apartamentul din Cluj.Mi-am invitat frumusel toti prietenii din copilarie care zabovesc prin Cluj, care de asemenea imi sunt buni tovarasi in ale bauturii.8 baieti si 2 fete(je si buna mea prietena).Am inceput usurel...cu rachiu/tuica/palinca:)), aveam 2 sticle una in camera in care se petrecea evenimentul si una in bucatarie(asta era rezerva).Si dupa cum ziceam am inceput usurel, o gura de rachiu in camera una in bucatarie si tot asa...era strategica treaba...in bucatarie nu ne puteau critica baietii si plus de asta stingeam rachiul cu clemetine(tu realizezi ce reactie a fost in stomacul meu?!)...usurel am terminat rachiul, in jurul orei 12...aici a fost deja o problema, prietena m-a lasat balta...dar eu dupa cum spuneam mare consumatoare de alcool, am continuat cu bere neagra.Undeva intre astea administratorul ne-a amenintat cu politia, asa ca m-am simtit nevoita sa-mi continui bairamul intr-un club(nu pe gustul meu, dar in clipa respectiva nu dadeam nici un ban pe lucrul asta)...Ne-am impartit strategic in taxiuri, 4 taxiuri...nush cum naiba m-am trezit in taxi cu un verisor de-al meu, amandoi cu berea in mana, zambareti mama focului.Am ajuns cumva in za club:))...la intrare eu foarte happy, ia-mi haina, da-mi haina,pune-mi haina(am aflat a 2 zi ca l-am disperat pe fratemio cu haina aia si ca aveam ceva "fani" foarte mirati de comportamentul meu).., si povestea ar avea ince ceva patanii, dar nu vreau sa va inspaimant.

Stai sa-mi pun vin...
2.Ziua unui verisor...Am baut ceva vin, ceva prea mult vin si lucrurile a luat o intorsatura cel putin bizara...n-ar fi frumos din partea mea sa povestesc ase ceva, poate citesc si minorii:))...


3.Candva anul trecut....Rachiu din nou, bere, povesti a dracu de plictisitoare, contraziceri intre marii roacari...ma plictiseau...ase ca m-am hotarat sa dorm.Asta n-ar fi ase ciudat, daca nu s-ar fi petrecut intr-un club...

CU toate astea...sunt mandra de mine:))

P.S.: Bun vinu' asta domne, a dracu ungurii !!!

aiacuparu.wordpress.com spunea...

Am rezolvat!Mie imi place de Meri, my kinda woman. Tu...sa zicem ca sper ca guinessul o sa te inspire mai mult :P

armin spunea...

Alis: ODM... si... hahahaha
Magda: cu un verisor?!? sange din sangele tau?!? OOOODDMM
AdinaClaudiaPaula: daaa, Meri era tare... stai sa citesc si sa ma minunez

anelise spunea...

ar trebui sa spun ca varul meu avea pe atunci dooar 4 ani?? :D l-am intrebat aseara , mah esti sigur ca aveai 4 ani?? cum naiba ai putut sa bei in halu asta? mi-a confirmat ca toata povestea asta s-a intamplat in '95 si ca nu avea nevoie de foarte multe pahare.
a doua betie a fost in vama , acum vreo 2 ani, cand am hotarat sa vad si eu cum e cand te faci manga... am inceput sa beau bere..cred ca am reusit doar vreo 3 sticle sa beau si tin minte ca am inceput sa dansez destul de lasciv cu o amica, fapt ce, treaza fiind nu cred ca l-as putea face :D. nu am vomitat , dar a doua zi m-am trezit cu o senzatie fooarte nasoala pe gat si de atunci am hotarat ca mai bine beau mai putin , cat sa ma amorteasca.

Magda spunea...

:))Oh, hell no!Cu cel mai pun prieten al lui,
in propria lui casuta, de draguta lui zi de nastere...Happy birthday, cuz!:))

asteptandlasemafor spunea...

Faza cu degetele am patit-o si eu. Doar ca de la o bucata de vreme incepusem sa vars paharul meu in ghiveciul de pe masa.
Cat despre partea cu vomatul dupa betie, e singura chestie care m-a facut sa regret ca am facut majoratul acasa. Colegii mei mi-au facut canapeaua de comanda.

armin spunea...

hahahaha... frumosi ani... cred ca a fost un majorat pe "cinste" hahahaha

Coffee spunea...

Da-o mai departe :D http://sweetcoffecup.blogspot.com/2010/03/joc-leapsa-cu-armin-dau-mai-departe.html

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori