miercuri, martie 31

Premiul întâi… cu coroniță


                Săptămâna Patimilor pe curu’ meu… asta e săptămâna lepşurilor. Ei bine, ghici ce? M-am ales cu încă una… după ce domnișoara Petronela Semafor mi-a arătat culoarea roșie pentru că am determinat-o în mod pașnic să umple tastele calculatorului cu salivă, s-a răzgândit şi a decis să îmi arate culoarea verde (dacă interpretezi iei ban) şi să mă fericească cu o alta leapşă. Ce drăguț din partea ei.
                Acestea ziind fise va trebui să fac următoarele:
1.       Să postez premiul!
Asta e premiu? Rili? Ok… 

2.       Să scriu din partea cui e premiul!
Dar vai… mulțumesc… mulțumesc foarte mult… ce să va zic… mă simt foarte emoționat… nu credeam că am să vorbesc niciodată din aceasta postură… sunt foarte fericit şi aş vrea să îi mulțumesc Petronelei pentru premiul acordat. Mulțumesc!
3.       Să ofer premiul la 12 prieteni!
Eu nu am 12 prieteni… iar ăia pe care îi am nu au blog… deși îl suspectez pe unul din ei că îl citește pe al meu… Ok, fie, am să dau mai departe premiul: doamna profesoară Oana, Magda, Miss G., Miss Wanixa, Florin, Cornelia, Sophie  şi Alis… îmi pare rău, asta-i tot ce am putut să strâng, sunt la început şi nu cunosc prea multa lume… mă rog… eu cunosc, dar nu mă cunosc ei pe mine.
4.       Am afișat deja linkurile…
5.       Să le dau de știre printr-un comentariu pe blogul lor…
Asta nu are să se întâmple, îmi pare rău!
6.       Să fac o lista cu 10 lucruri ce îmi plac
          Asta nu are nici o legătură cu leapșa… dar… mă rog… mă simt generos azi: iată lista

marți, martie 30

Aparent nu pot să fug 2


                Alis m-a prins din nou… Dar îți pot promite că nu va mai exista şi episodul 3 din acest serial. Pe cuvânt!
                Cică trebuie să vorbesc în imagini… o să îmi fie cam greu… dar am să încerc… să vedem ce iese:
1.       Ce mă face să-mi ling degetele? 

Întotdeauna îmi ling degetele după ce mănânc pepene roșu…

2.       Ce-mi încântă ochii?

Ooooo da…

3.       Ce miros mă încântă?

Sau poate era doar… dar nu as găsi poza care să descrie mai bine… va trebui să te mulțumești cu asta.

4.       Ce mă emoționează cel mai tare?
Fără comentarii 
5.       Care e cel mai bun lucru de făcut după sex?

sau

Îmi pare rău, prea amuzant că să mă pot abține.

6.       Ce îmi lipsește cel mai tare în acest moment?

Ei…

7.       Care e cea mai mare fantezie sexuală a mea?
Pai, îmi pare rău, dar nu mai am… 
Şi ca să fiu malefic până la capăt… leapșa asta am să o trimit tuturor celor care îmi citesc articolul! Mu-ha-ha-ha-haaa [râs malefic].
 

Aparent nu pot să fug


                Pentru că sunt prins şi lepşuit în mod constant. Prima e de la Alis, care mă somează să scriu despre cele 10 lucruri pe care le urăsc din adâncul sufletului meu… o să fie mai greu să le aleg pe alea 10:
1.       Formele fără fond: adică vedetele de carton, ziarele de scandal, paparazzi, machiajul în exces… şi aşa mai departe.
2.       Fuga ochilor lași: eu am îndeajuns de multe coaie cât să ţi-o spun direct şi în faţă, ai putea să faci același lucru şi să îți câștigi respectul.
3.       Iarna şi toamna: e frig… şi urât… şi plouă… şi bate vântul.
4.       Urăsc când în loc să îţi accepţi greşeala, încerci să îmi demonstrezi că tot tu ai dreptate… Iubesc să te fac să realizezi că ai greşit, exact când tu îţi susţii nevinovăţia… pur şi simplu îmi place expresia feţei.
5.       Te urăsc din inima când vii să îmi plângi pe umăr… nu mă interesează că te-a părăsit – probabil avea motive… nu mă interesează că nu vrea să ţi-o tragă – poate că arăți respingător… nu mă interesează problemele tale personale – pentru că nu mă interesează.
6.       Urăsc taximetriștii: stimabililor, trebuie să învăţaţi că lumea lasă bacşiş ca data viitoare să conduceţi mai prudent şi respectând regulile de circulaţie.
7.       Urăsc lucrurile comune, cele după care toți se dau în vânt: nu am citit „Codul lui Da Vinci” pentru că toți îl citeau la vremea aia, nu o să îmi iau niciodată iPhone şi mi-am schimbat tonul de apel pentru că s-a „gândit” altcineva să îl preia… copy-cat… şi nu era o melodie comună.
8.       Urăsc cuvântul „niciodată”… ar trebui exclus… şi interzis.
9.       Urăsc şantierismele… şi nimeni nu mă poate obliga să port o discuție cu unul ce le poartă în sânge.
10.   Îl urăsc pe „cel al cărui nume nu poate fi pronunțat pe blogul meu”: Pleacă din GHENCEA!
11.   O să te urăsc şi pe tine dacă ai să îți formezi o imagine despre mine doar după rândurile de mai sus.

Iar acum am să rezolv şi tirul de întrebări abătut asupra mea de către Iuliana, iar dacă nu o cheamă aşa, atunci pe masa de Paste o să pună mielul de la mine. Acum trebuie să alung ura din suflet şi să vorbesc despre lucrurile care mă fac fericit… mai bine denumeam articolul „antiteză”:
1.       Îmi place să conduc fără țintă, fără o oră la care să ajung… îmi place să ajung în intersecție şi să trag de volan fără să mă uit la indicatoarele de direcție. Mă relaxează, simt cum mi se încarcă bateriile, mă rup de tot când am covrigul în mână, nimic nu mă poate atinge în perioadele alea – dacă nu scrie pe el TIR, sau dacă are o masă mai mare de 1,5 t.
2.       Marea… Costineștiul… eeeh… răsăritul lângă epavă… plaja…
3.       Iubesc vinerea… mai ales dacă e ora 17. O asociez mereu cu termenul „liberare” sau „libertate”. Mă face mereu să mă simt bine… şi liber.
4.       Iubesc un zâmbet… fără nici un motiv, sau cu un motiv anume… Mereu îmi dă o senzație plăcută.
5.       Nimic pe lumea asta mare şi… mare… nu mă face să mă simt mai bine decât să fiu în mijlocul prietenilor mei.
6.       Mirosul de iarbă… cosită, la ce te gândeai?? E un sentiment care pentru mine nu înseamnă decât un singur lucru: vine căldura.
7.       Un film bun… întotdeauna mă scoate din amorțeala… întotdeauna mă face să mă simt bine.
8.       Întotdeauna mi-a plăcut să încerc lucruri noi… şi dificile… sentimentul pe care îl am după ce văd că îmi reușesc… este unic. Iar te-ai gândit la prostii… recunoaște… şi eu… hahahahahaha
9.       Pozele… mereu mă apostrofează prietenii… mereu se iau de mine pe motiv că am aparatul foto lipit de mână… dar după ce se uită la poze… peste ani şi ani… ei da…
10.   Cred că cel mai bine mă simt când mănânc înghețată… cine nu vede entuziasmul din ochii mei să își pună ochelari.

11.   Mă simt foarte bine știind că tu citești articolul meu şi nu îți schimbi în nici un fel părerea despre mine.

luni, martie 29

Încă o leapșă


               Din nou de la Alis. Ar trebui să răspund cu A şi F după care să argumentez… hmmm… pot să fac asta, uite:
1.       Există lucruri pe care le regret în trecutul meu şi aş vrea să le schimb:
F: M-am gândit bine, nu vreau să schimb nimic, riscul de a-mi modifica personalitatea odată cu ele e prea mare… iar mie îmi place cum sunt.
2.       N-am tras niciodată țeapă la întâlnire:
F: Pe cuvântul meu…
3.       Mi-e teamă de înălțime:
F: Nici o cale în iad.
4.       Nu am nici o obsesie:
F: Piticii mei se gândesc să își extindă colonia. Eu sper să nu mă cucerească complet.
5.       Nu m-am îndrăgostit niciodată de un prieten:
A: Nu m-am îndrăgostit niciodată de o prietenă.
6.       Cred în minuni:
F: Îl știi pe Toma? E rudă cu mine.
7.       Sunt dependent de ţigări:
F: Nu simt nevoia să dezvolt subiectul.
8.       Ador vinul roşu:
A: În anumite situații este indispensabil. Plus că e de sute de ori mai bun decât orice tip de băutură alcoolică – exceptând Guinness-ul.
9.       Culoarea mea preferată e albastrul:
A: Da, aşa e.
10.   Am să sar peste acest punct… e prea… prea de tot. Nu poți să mă întrebi aşa ceva.
11.   Vorbesc singur:
F: Eu nu vorbesc niciodată singur. Vorbesc cu prietenul meu imaginar.
12.   Plâng din orice:
F: Ultima oara când am verificat nu aveam nisip în păsărică… de fapt nici păsărică nu o aveam… deci: NU!
13.   Cea mai bună prietenă a mea este o fată:
Hmmm… nu știu ce să zic… sunt confuz.

                Eu nu vreau să supăr pe nimeni, deci nu am să nominalizez pe nimeni mai departe.

Tricoul norocos


                 Într-o zi frumoasă, am decis că este cazul să spăl, pentru că nu prea mai aveam haine curate. Am decis asta cu o seară înainte, când venisem acasă şi am observat raftul cu haine curate gol şi cel cu haine murdare plin. Drept urmare, dis de dimineață m-am trezit, am început să bag în sacoșă toate hainele murdare şi la sfârșit m-am gândit că ar fi bine să nu merg chiar în curu’ gol la spălătorie, m-am gândit că ar fi mai bine să iau ceva haine pe mine. Spre surprinderea mea… am mai găsit un tricou alb… l-am adulmecat… era curat… l-am tras pe mine. Îmbrăcat cu el m-am dus la spălătorie şi am început să încarc mașina. Acolo nu eram singur, mai era un tip, ceva mai arăbit decât restul broscarilor. Eu am intrat frumos în încăpere şi imediat m-am lovit de privirile curioase ale respectivului. Nu l-am băgat în seamă, deși nu sunt obișnuit să se uite lumea după mine pe stradă, sau prin oricare alt loc public, dar totuși nu l-am băgat în seamă, am remarcat, dar nu mi-a păsat. Am încărcat mașina, am pornit-o şi am plecat liniștit în cameră. Aveam de așteptat vreo 35 de minute. Ce să fac… ce să fac?? Tring… beculeţul ecologic s-a aprins deasupra căpşorului meu… îmi venise o idee. Să fac o tură de cartier cu bicicleta. Prea mult nu am stat pe gânduri, am plecat imediat. Cum prea multe haine curate nu mai aveam, am rămas cu cele de pe mine, plus mi-am pus în cap șapca şi nu am uitat mânușile pentru bicicleta (am fițe, remember?).
                Când pedalam, nu era nimic ciudat, pentru că eram aplecat deasupra ghidonului, însă când opream la vreun semafor, lăsam ghidonul şi mă îndreptam în şa. Ei în momentele alea toata lumea mă privea atent şi foarte ciudat… aveau privirile alea de: „bă cine e ăsta şi ce vrea de la noi?”. Bine, broscarii cu rădăcini arăbești aveau şi un: „ai chil iu” în priviri, în vreme ce broscarii adevărați se pregăteau să se predea necondiționat (tipic).
                Ei se uitau ciudat la mine, eu la ei… ei iar la mine… eu iar la ei… apoi se făcea verde şi plecam. Trebuie să recunosc că mi s-a părut un pic ciudat, dar nu m-am gândit că acele priviri ar fi fost cauzate de ceva ce îmi aparținea.
                După o jumătate de ora am ajuns acasă, am băgat bicicleta în cameră şi m-am dus să scot rufele. Intru în spălătorie, acolo erau alți oameni ce așteptau la rând… din nou priviri încruntate… pe care eu nu le-am băgat în seamă.
                Ajung cu rufele în cameră, le întind pe uscător şi apoi mă duc în baie, decis să fac un duş. Când intru în baie… încremenesc văzându-mi imaginea în oglindă… purtam tricoul meu norocos. O futu-i gura…
                Prietenii mei au fost foarte atenți şi răbdători în vremurile în care blestemam eu ţara broscarilor, drept urmare, de ziua mea a primit cadou un tricou… sugestiv.

                Cică au lucrat la el vreo două zile, au folosit tot felul de programe pentru modificat poze, iar în final s-au semnat pe el şi mi l-au dăruit cu mândrie. Mie mi-a plăcut foarte mult idea şi mai ales produsul final şi am promis că am să îl iau cu mine în broscaria unde am să îl şi port.
                În final doar l-am luat cu mine şi l-am purtat cât eram pe acasă, îmi părea un pic ciudat să ies cu el pe stradă… din motive… subiective. La un anumit moment dat am rămas cu un singur tricou alb curat, cel primit cadou. Cu toate astea am preferat să nu iau nimic pe sub bluză decât să plec cu el. Mă gândeam la toate prostiile… dacă dă mașina peste mine, mă dă cu capul de asfalt, șoferul mă duce la spital iar ăia îmi taie hainele… şi îmi strică cadoul? Daaa… la asta mă gândeam… să nu îmi strice cadoul… de fapt îmi imaginam că văd ăia tricoul şi mă lasă să mor. Deci am evitat să îl port când ieșeam pe afară, dar aparent nu am fost prea eficient în tentativa mea. Ghici de ce? Ghici ce tricou purtam…
                Totuși, să știi că nu mi-a făcut nimeni nimic, doar s-au încruntat la mine, dar nu au îndrăznit să deschidă gura. Oameni de treabă… cam verzi, orăcăiesc ei cat e ziua de lungă… dar de treabă.

joi, martie 25

Oul s-a spart… Trăiască Silver!


               Nu uita să apeşi "play" clipului de mai jos, pentru un efect mult îmbunătățit... 

                     Oul rula sigur pe el, dar pe o sosea alunecoasă… Cu toate că vremea nu era prielnică, căpitanul a lăsat comanda secundului şi s-a retras în cabina lui… Oamenii de veghe au văzut prea târziu culoarea galbenă a semaforului… Secundul a reacționat târziu şi greșit în fața iminentului pericol… Cu doar două discuri de frână şi doi tamburi Oul şi-a remodelat partea frontală după partea dorsală a unul Logan… Ploua mărunt… Oul a intrat în istorie cu capul sus, demn… Chiar dacă avea vopseaua sărită în numeroase locuri a refuzat să ruginească… i-a făcut în ciudă vremii.
                Şi-a păstrat demnitatea, chiar dacă era în imposibilitatea de a se mai mișca singur. Mi-a oferit pe post de suvenir emblema ce stătuse mândră pe capotă timp de 3 ani. Chiar dacă încasase o puternică lovitură direct între felinare, şi-a protejat emblema, precum un general învins, care refuza să predea inamicului steagul unităţii. 

Lovitură în plin.

                Dormeam. Şi pe vremea aia obișnuiam să îmi închid telefonul. Atunci am realizat că această tactică e greșită. M-a trezit soneria telefonului fix. Nu am reușit să ajung la el în timp util ca să răspund. În timp ce mă îndreptam înapoi spre pat, a sunat din nou. Am răspuns… era mama… mă suna de la spital.
-Poftim?!? Unde zici că ești??
-La spital…
-De ce?
-Am făcut accident, sună-l pe taica-tu şi mergi la poliţie.
                M-am panicat doar un pic în momentul ăla. Imediat m-am calmat pentru că mama s-a bucurat când am întrebat-o dacă a pățit ceva, aia m-a făcut să cred că nu era nimic grav.
                Ajuns la secție căutam prin parcare Oul ciobit. Dar nu l-am găsit… Intru înăuntru, îl găsesc pe tata cu declarația în mână:
-Ce s-a întâmplat?
-Păi ce să se întâmple? Am frânat… şi nu s-a oprit, decât într-un Logan.
-Şi unde e mașina?
-Am lăsat-o acolo, nu am mai mișcat-o.
                Atunci m-am enervat… rău. Cum adică? Oul meu? Mi-ai spart Oul?!? Dar era Oul meu… de ce ai făcut asta?? Am mers într-un suflet la locul crimei.
                L-am găsit pe jumătate mort. Era în agonie. Cu o ultimă răsuflare mi-a cerut să îi curm suferința, să îl casez… apoi a leșinat… de durere… şi de rușine… nu își dorea să îl vad aşa.
                L-am tractat până acasă. Pe drum era să lovesc un troleu, pentru că m-a tractat unchiul meu, militar de carieră, general… el e obișnuit să se suie pe cal, să ordone oamenilor să îl urmeze şi să nu se mai uite în urmă, astfel cu mine legat de el a început să facă slalom prin trafic… eu eram un pic în dificultate, nu puteam decât să controlez direcția. Am așteptat până în ultima clipită şi atunci am tras de volan… L-am evitat la mustață… la mustața unchiului meu… aia cu mulți epoleți.
                Ce s-a întâmplat de fapt? Ai mei au plecat în provincie la o nuntă, tata urma să se întâlnească cu vechii prieteni şi avea să petreacă cu ei, deci era entuziasmat. Eu semnalasem unele probleme la sistemul de frânare, cauzate de uzura plăcuţelor, dar sesizarea mea a fost ignorată. Căpitanul a ignorat de asemenea şi starea carosabilului şi în preajma lu’ nenea Băsescu (adică Palatul Cotroceni) a forțat stopul, căpitanul susține că a trecut pe verde, eu sunt sigur că a forțat galbenul. În dreptul porții, Loganul din faţă s-a trezit să îngheţe frânele… căpitanul, care distras de probabilitatea unei băute devenise secund, a încercat să evite. Nu a reușit… abia atunci s-a adus aminte de sesizarea mea. Lovit în plin, Oul a preluat forma dorsală a Loganului.
                Partea nasoală nu a fost că mama a ajuns la spital, pentru că a plecat de acolo după un timp foarte scurt, fără nici o problemă. Partea nasoală nu a fost nici măcar că Oul se spărsese. Partea nasoală a fost că în Logan erau 4 puști… 2 cupluri, 2 ei şi 2 ele, care mergeau la munte… ghici de ce?? Pentru că acasă la ei nu şi-o puteau trage din cauza părinţilor… săracii… Cu alte cuvinte tata a fost cock-blocker atunci. I-am spus şi lui asta… a zâmbit cu jumătate de faţă. Cealaltă era îngândurată, calcula câţi bani trebuie să scoată din buzunărelul lui ăla magic… de la piept.
                Oul reparat a fost vândut. Ultimele lui cuvinte au fost: „Brrrrum-bruuum-brum..m… Cranc… Cronc… Bip-Bip”
                Mi-a fost dor de el aproximativ o lună. Cam până în Ajunul Crăciunului. Atunci l-am primit de la Moș Crăciun pe Silver. După o tură cu Silver aproape că am uitat de Ou, cu toate astea încă îi păstrez emblema… adică am uitat de el, dar nu am uitat de el.
                De atunci fundul meu se aşează pe scaune cu tapiserie din piele… tot fundul meu își setează temperatura interioară de la buton, nu de la rotiţă… comenzile pe volan sunt foarte utile la drum lung, se setează ușor viteza de croazieră… tot de pe volan pot schimba melodia de pe discul mp3, iar sistemul audio cu 6 boxe reacționează foarte rapid… noaptea farurile se învârt după cum sucesc eu volanul… jantele din aluminiu au forma unei stele… volanul se învârte cu ajutorul unui motor electric, nu hidraulic ca la marea majoritate… oglinzile se încălzesc şi se rabatează de la buton… iar în spate, senzorii îmi indica exact existenta obstacolelor… Da… ţi-ai dat bine seama, noua mea mașina e de femeie. Motorul foarte nervos produce un cuplu impresionant şi folosindu-se din plin de cele trei cifre din dreptul cailor putere îl propulsează pe Silver de la 0 la 100 km/h în 11.3 s (potrivit constructorului) timp ce în realitate este 12.4 s (după testele efectuate de mine). Acest mic detaliu tot nu poate inclina balanța în jumătatea masculină a mașinilor… adică totuși: direcție electrică? oglinzi electrice? senzori de parcare? faruri adaptive în viraj?!?! What The Duck?!? Mașinile astea nu ar trebui să se vândă decât vopsite în roz.
                Hai că mănânc căcat… Silver e cea mai frumoasa mașină… EVER. Faza cu „mașină de femeie” e pusă de la mine din burtă, ca să nu te oftici prea tare… știu că mă invidiezi. Am găsit şi un clip… 3 mașini… ghici care e Silver… Şi Alis, fără indicii… tu știi deja… lasă-i şi pe ceilalți să ghicească.
                Şi nu uita: azi e VINERI!!!!
 
Să presupunem că e un concurs… cel ce ghicește primul… va fi premiat. Premiul va fi… un post dedicat lui pe blog-ul meu. Voi scrie viziunea mea despre el… o să îmi imaginez şi o poveste. Concurenți?