luni, februarie 1

Mă simt de parcă aş fi acasă…


      Deși nu sunt. Sunt la aproximativ 2000 km distanţă. Dar nu mă plâng, pentru că e mai bine să cerșească la ei decât la noi.

                Prima oara i-am văzut la sfârșitul lui septembrie, am venit cu același avion. Trebuie să recunosc că mi-a fost foaaaaaarte greu să observ că voi calatori cu câțiva oameni un pic diferiți… extrem de greu, chiar. Pe lângă hainele murdare, mirosul specific şi aspectul foarte neîngrijit, mai aveau şi câteva pirande cu fuste colorate, fiecare cu cel puțin un puradel în brațe. Bărbații purtau mândrii cate un instrument muzical şi sunt absolut sigur că deja aveau pregătite cutiuțele pentru monede. Am avut norocul să nu stea lângă mine în avion – motiv pentru care am adresat câteva scurte mulțumiri Cerului… oricum eram destul de aproape, cred că se aude mai bine când ești în avion.

                După ce au trecut cu serioase emoții de controlul de frontieră s-au așezat cuminți lângă banda care aducea bagajele de la avion. Deci, pe cuvântul meu, te rog să mă crezi, au avut ca bagaj de cală un sac de plastic plin cu haine aruncate de-a valma. Nu mi-a venit să cred când am văzut ce înșfacă şi cum pleacă cu el pe umăr.

                După doar două zile am început să călătoresc cu metroul în acorduri de manele. Erau organizați în formații clasice: bărbat + instrument muzical + puradel colector de monede sau pirandă+puradel mic în brațe. Nu vorbeau o boabă franceză, motiv pentru care m-am gândit că ar fi foarte inspirat ca atunci când se urca în metrou să cer calatorilor să nu îi fericească în niciun fel, să nu le dea nimic. Dar mi-a trecut repede. Imaginează-ţi, ei pleacă de acasă cu avionul!!! Şi vin în vest unde cerșesc!!!!

                După încă câteva zile, am citit un articol în ziar care prezenta modul „inuman în care trăiesc aproximativ 800 de țigani români la marginea orașului”. Nu mi-a trezit absolut nici un sentiment de milă… ce plm frate, preferi să cerșești aici când ai putea să mături strada în ţara ta?!? Dar oricum ăştia de fapt nici nu au ţară, ei sunt un popor migrator… rădăcinile lor sunt undeva prin India. Eu unul nu mă consider a fi frate cu ei. Ce-i drept, e mai ușor să cerșești decât să pui mâna pe o matură sau pe o lopata… şi câștigi şi mult mai bine dacă cerșești decât dacă muncești… atunci hai să ne apucam toți de cerșit, nu?

                Mă rog, eu consider că e mai indicat să dai cu sapa pentru ţara ta decât să cerșești în alta. E doar părerea mea. Știu că ar câștiga mult mai puțin dând cu sapa, știu că ar depune un volum de muncă foarte mare, știu că ar fi forțați să lucreze în condiții mizere, știu că un patron semi-analfabet s-ar folosi de ei, dar frate… lucrezi şi pentru frații tăi… nu doar pentru burtosul ăla nesimțit. Pe aici e scris pe toate coclaurile: „dacă fiecare face un pas înainte, toată lumea o să avanseze”. Urmărind acest principiu şi detectând pasul înapoi presupus de baladele țigănești din metrou autoritățile au acționat ferm. Trei luni, atât a durat aventura indienilor în metrou şi prin stațiile mijloacelor de transport în comun. Nu știu ce s-a întâmplat cu ei, dar sigur prin metrou nu mai cântă. I-au adunat, le-au dat de mâncare şi i-au urcat înapoi în avion cu destinația România… via New Delhi – sper.

                Aici îi arătam cu degetul pe cei care la rândul lor arătau spre autoritățile Române, nemulțumiți că la ei se poate iar la noi nu. Date fiind circumstanțele ar trebui să mă arat singur cu degetul… dar nu am să o fac… pentru că de bine de rău, cu paznici sau nu, cerșetorii nu mai sunt prezente uzuale în metrou la noi. Mai sunt câteva rame vechi care încă funcționează şi transporta pe lângă călători, diferite poveşti inventate care generează venituri muritorilor care încă ne țin în loc.

                Am să te rog că pentru un moment să te pui în locul lor… dacă ai rămâne fără nimic… ce ai face? Ai merge în metrou… să cerșești? Sau ai căuta sprijin la rude şi prieteni după care ai încerca să te ridici de jos? Dar dacă nu ai vrea în ruptul capului să lucrezi?? Ce ai face?? Ai inventa o poveste lacrimogenă ca să poți să o arzi zi de vară până în seară într-un colţ de stradă şi din puținul unora ţi-ai duce zilele? Acum ceva vreme am văzut la „Şti-crime-rile Pro TV” sau la „Violurile şi crimele de la ora 5” cum un sărac pensionar a strâns o mică avere pe care apoi a depus-o la CEC numai prin simplul fapt că stătea cu mâna întinsă în plină stradă. Mai ești tentat să arunci fisa aia de 10 bani în paharul aşa-zisului nefericit din colţ?

                E adevărat, sunt şi situații tragice… dar în morți sunt şi autorităţi, cărora tu le plătești lunar bani, după ce un şef cu băţ în cur te fute la creieri o lună întreagă. Pentru ce morți crezi că plătești banii ăia?? Am mai spus-o şi o să o repet până se adeverește şi în momentul ăla o să îmi ridice lumea statuie la rond la Universitate – oricum acolo m-am născut (ha! ofticoșilor, pe buletinul meu, la locul nașterii scrie București – km.0): „Atât timp cât punem toți umărul la treabă şi nu o frecăm aiurea, e imposibil să nu ne ridicăm de jos şi să ajungem să trăim fără grija zilei de mâine!!!”

                Deci, în final şi în concluzie, după cum spunea şi buna mea prietenă, pe care nu o cunosc, aici, nu mai încurajați cerșitul… nu face bine.


L.E: articolele se văd diferit pentru ca word-ul meu are personalitate... şi scrie cum vrea muşchiu' lui... iar eu nu sunt Futre ca să rezolv orice chichiţă pe care nu a rezolvat-o Bill. Cred că e ceva de la copy şi paste... Am să mă documentez ca să îmi satisfac ego-ul perfecţionist.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori