joi, februarie 25

Iar XI H?!?


                      După de m-am umplut de inspirație citind aici, mi-am amintit prostiile ce le făceam noi prin liceu. După ce ţi-am povestit de doamna Prună, Jhon şi de tovarășul Orha cred că a venit vremea să spun şi fazele dure şi… aş putea să le spun şi „nesimțite”… dar cu ghilimele. Mai toate s-au petrecut în clasa a XI-a… de acolo şi titlul.

Dobreasca

                Numai amintiri plăcute am cu ea. Ei ar trebui să îi mulțumesc pentru că am deprins tainele chimiei. A acționat simplu, m-a lăsat corigent pe primul semestru, deși şi acum țin minte că îl ultima lucrare îmi era îndeajuns un simplu şi sfânt 5 ca să trec… şi scrisesem de 5… dar…
                Se apropia vacanţa de Crăciun şi noi eram cu morcovul în fund plus un iepuraș care încerca să mănânce morcovul, vis-a-vis de chimie. Nu știu cine a venit cu ideea de cadou de Crăciun pentru Dobreasca, dar știu sigur că Iulia s-a oferit să strângă banii şi să cumpere cadoul. Pe mine nu mă deranja, eu nu vroiam să mă bag, încă nu concepeam că este posibil să rămân corigent la vreo materie. Mi-a trecut la sfârșitul primului semestru – am rămas la două. Colega noastră, Iulia, era doar un pic mai sărită de pe fix decât restul, adică de cât era normal, iar acel pic se revărsa în totalitate pe câte o persoană. Norocul nostru a fost că atunci i s-a pus pata pe Dobreasca. Am strâns toți banii… Iulia i-a luat… s-a dus la cumpărături şi în ultima zi de școală înaintea vacanţei de Crăciun am chemat-o în clasă pe doamna dirigintă, aka Dobreasca. I-am oferit cadoul… l-a deschis, a fost foarte plăcut impresionată, chiar a sărit şi m-a îmbrățișat, pentru că se întâmplase ca eu să fiu prin preajmă.
                După ce a plecat, Iulia a început să râdă cu poftă. Noi am devenit curioși. Ce se întâmplase? Iulia îi cumpărase un cadou… mai… special. Îi cumpărase o cupă ornament ce putea fi confundată cu o vază… e ceva ciudat în asta?? aproximativ nimic… ei bine… iată, surpriză… i-o cumpărase de la o firmă de pompe funebre.

Domnișoara Dirigintă

                Clasa a XI-a a fost poate cea mai frumoasa din toți cei 4 ani, atunci am făcut toate prostiile… apoi în a XII-a am băut şi am petrecut până am căzut pe jos. Clasa noastră devenise oaia neagră a liceului, nu exista consiliu profesoral în care să nu fie discutată „problema clasei H” şi astfel, bănuiesc eu, că profesorii mai făceau şi ei glume proaste prin cancelarie şi profesorii noi erau trimiși automat să profeseze „la H”. Şi astfel îi treceau pe ăia prin „focurile iadului”.
                Printr-o potrivire de Marte în Venus cu ascendent în Fecioară în al treilea pătrar s-a întâmplat să avem nevoie de o nouă dirigintă, pentru că cea veche nu mai putea profesa – nu am avut nimic de-a face cu asta. Şi ne trezim cu madam… tânără, aproximativ frumoasă şi foarte determinată să facă treabă. Am calmat-o repede. Am făcut câteva chestii nasoale pe acolo, dar… eram mici, nu aveam prea multă minte. Poate şi ăsta a fost unul din motivele pentru care 4 ani de liceu am avut faţă de masă pe catedră doar de două ori… şi de fiecare dată s-a terminat prost… pentru profesori.
                Îmi aduc aminte şi acum – şi râd în hohote, chiar acum râd… ai să razi şi tu imediat – îmi aduc aminte de parcă ar fi fost acum… câțiva ani, era momentul ăla în care ne săturasem de glumele de genul: „doamnă, am o întrebare… pot să v-o pun?? Da!” aveam nevoie de o schimbare… nu prea aveam inspirație. Ne-a salvat… din nou, Dodo. S-a întâmplat… întâmplător să apară o faţă de masă pe catedră… nu îmi mai aduc aminte exact cum şi de unde, dar a apărut. Ultima oră era cea de dirigenție. Dodo era pregătit. Avusese în ghiozdan toată ziua o ceapă… maaare. A scos-o, a mers calm, cu pași calculați, până la catedră. S-a așezat la catedră. A așezat ceapa sub faţa de masă după care a măcinat-o în pumni –Dodo e mare, el poate. După asta a avut grijă să o şi răspândească cât mai bine sub faţa de masă, dar fără ca locul de la catedra să iasă din raza de acțiune a cepei. După ce a terminat a plecat şi s-a așezat cuminte în bancă. Eu eram absolut sigur că domnișoara dirigintă are să remarce ceapa şi nu are să cadă în plasa noastră. Dar… spre fericirea mea şi a ta… nu a remarcat. S-a așezat la catedră, a făcut prezenţa după care i-au dat lacrimile. Dodo exact asta aștepta:
-Haideţi doamnă, nu mai plângeți… că dacă vă iubește… se întoarce!!!

Domnul diriginte Popa

                Îmi cam pare rău şi pentru ce i-am făcut domnului Popa, exact precum cazul doamnei Prună. Ne-a fost diriginte un semestru, dar câte i-am făcut… Era profesor de fizică, acum știi şi tu cum e, la MCF e mereu pericol de corigenţă, ei bine îmi aduc aminte că am avut o viață la fizică semestrul ăla… fără stres. Deja începeam să venim toți la oră ca să nu irosim aiurea absenţe. Domnul Popa încerca să ne responsabilizeze cu câte un 2 câte un 3, dar nu reușea… toți aveam medii peste 8 în primul semestru, doar un prost ar fi putut rămâne corigent în acele condiții.
Prima fază amuzantă pe care mi-o mai amintesc s-a petrecut în laboratorul de fizică… care era amenajat la subsol iar în general era necesar să fie aprinse luminile pentru că geamurile erau destul de mici. Dar atunci când s-a petrecut chestia asta, afară era o zi frumoasă, soarele era sus pe cer şi după ce a intrat în laborator domnul Popa nu a simțit nevoia de a aprinde luminile. Ora a început şi după ceva timp pe cer s-a ivit un norișor… care pe lângă faptul că era el foarte dens, mai era şi sprinten şi a acoperit soarele în două sau trei secunde. Totul s-a petrecut aşa de repede încât domnul Popa a crezut că noi am stins lumina, motiv pentru care a aruncat creta din mână şi a țâșnit spre banca care era cel mai apropiată de întrerupătoare. Ghinion sau nu era exact banca în care stăteau Dodo şi Roger, ăștia erau persoanele potrivite pentru aşa ceva, când sunt împreună parcă sunt Căpitanul Planetă, salvează lumea… nimic nu le stă în cale… şi vine domnul Popa într-un suflet şi se răstește la ei:
-De ce aţi închis lumina?? Ce fel de prostie mai e şi asta??
Ăştia doi chiar rămăseseră blocați… mă așteptam la ceva mai amuzant, dar tot ce au spus a fost:
-Nu am închis noi lumina!!
-Cum nu?? Ce?? Mă credeți prost?? Credeți că eu nu vad că nu mai e lumină?? şi-a continuat Popa tirul…
-Nu am închis lumina, a intrat soarele în nori!!
-Cum să intre soa… moment de liniște… momente de liniște… timp îndeajuns încât să se gândească… după câteva momente şi-a dat seama că ar putea fi adevărat, după care s-a întors şi s-a dus înapoi la tablă unde şi-a continuat lecția ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
                Dodo şi Roger nu s-au putut abține din râs şi după încă câteva secunde au fost dați afară de la oră. Iar pe când se îndreptau spre uşă se tot prefăceau că sting lumina.
                Iar în încheiere am să aștern povestea romanței la care am avut plăcerea să asistam. Iar asta nu a fost făcuta la amenințarea parului, deși recunosc că dacă mă amenința aş fi scris-o mai curând.
                Era din nou ora de dirigenție, iar domnul Popa încerca să ne sensibilizeze cumva, încerca să ne atragă de partea lui, tocmai din acest motiv a părăsit pupitrul catedrei şi a intrat în rândurile noastre, s-a şi așezat într-o bancă şi ne-a invitat să ne așezam în jurul lui. Şi cam cum se întâmplă de obicei atunci când oferi un deget la fel şi noi, am pus stăpânire pe toată mâna domnului Popa. Gavroche a preluat inițiativa şi l-a provocat la o discuție despre vremurile de mult apuse, despre comunism, despre anii de dinaintea comunismului, după cunoștințele mele de istorie deja ne apropiam de 23 august iar domnul Popa încă povestea amânunte ce nu puteau fi găsite în cărțile de istorie. Eu mă minunam şi în același timp mă întrebam ce vârstă ar trebui să aibă domnul Popa… Am uitat să precizez, era foarte bătrân… deja avea faţa palidă iar hainele erau vizibil demodate. Glumeam pe seama ceasului, eram siguri că îl are în buzunarul vestei. Nu scria la tabla decât foarte rar, iar atunci când o făcea reușea să îi facă invidioși pe egipteni, hieroglifele lui erau mult mai frumoase decât ale lor. Acest lucru se întâmpla doar din cauza faptului că avea un tremur necontrolat în mâini, tremur care se întindea aproape în toate extremitățile corpului… inclusiv capul îi tremura. Părea destul de atent cu acest bagaj dobândit odată cu vârsta, îl ascundea cât putea de bine, din păcate în acel moment vroia să ne vrăjească şi ar fi încercat orice, drept pentru care a uitat de tremur şi s-a lăsat păcălit de vorbele lui Gavroche care l-au îndemnat să ne cânte… o romanţă!! Domnul Popa a ales, din vastele lui cunoștințe muzicale, romanța „Căsuţa noastră”. Bănuiesc că o știi deja, dacă nu dă clik pe ea şi ti-o prezintă iutub.
Ei, eu nu am avut profesor aşa de dur la muzică precum… aiacuparu? Nu pot să îi zic aşa… o să îi zic ACP – AdinaClaudiaPaula. Revenind, eu nu am avut un profesor de muzică aşa de dur precum AdinaClaudiaPaula, dar pentru mine e absolut clar că în momentul în care interpretezi romanța, trebuie să ridici substanțial tonul când ajungi la partea cu „noastră”, ei imaginează-ţi cum ridica el vocea şi cum îi şi tremura capul. Pentru că e știut că marii artiști tind să capete un mic tremur când ridică tonul vocii… iar el avea deja tremurul. A fost biblic, eram la 20 cm de el, am văzut totul perfect… mi-a rămas întipărit în minte… trebuia să ne ținem cu mâna de nas că să nu râdem.
                Imediat după aceasta chestie domnul Popa şi-a dat seama că ne folosisem de bunătatea lui, s-a ridicat fulgerător din bancă – mă rog… fulgerător… vorba vine – şi pe drumul spre catedră a anunțat o ședință cu părinţii… Vroia să ne pârască!



Mulțumesc lui AdinaClaudiaPaula pentru inspirație! Şi sper să nu se supere pe mine pentru că i-am pus poreclă – obicei dobândit în anii de liceu când toți aveam porecle.

6 comentarii:

aiacuparu.wordpress.com spunea...

deeeciiii..'neata!
ACP zici mataluta?! Bine, atunci te botez si eu aminush :P
Vezi tu ce alint iti trag peste 36 de zile, te astept cu paru' pe aeroport! Pana una alta ati fost si voi niste diabolici...da da-o naibii de treaba sa ii luati femeii " vaza?"

anelise spunea...

cel mai tare a fost Dodo cu ceapa

armin spunea...

AdinaClaudiaPaula: nici nu stii pe ce aeroport aterizeaza avionul. Deci nu ma poti boteza! ha-ha... si e adevarat, am fost niste dracusori mici si rosii...

Alis, ai perfecta dreptate... Dodo e cel mai tare :)) si cel mai mare :))

anelise spunea...

si cel mai mare ! :D

aiacuparu.wordpress.com spunea...

BANEASA - stiu sigur!
Si in zilele noastre, ce face Dodo cel tare si mare? :)))

armin spunea...

ai paria ceva pe asta? nu bani... altceva... parul tau, spre exemplu?

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori