joi, februarie 11

Amintiri de când… cream

                Acum vreo… 3-4 ani eram eu decis să mă fac cel mai cunoscut blogger ever şi m-am apucat să scriu, problema e că nimeni nu îmi citea articolele. Acum am dat peste un capitol din vechiul meu blog. Îți prezint partea 14 din serialul „Mircea se hotărăște să moară”:

14.Răni din trecut
A trecut ceva timp de când Mircea nu m-a mai vizitat… mă simt un pic ciudat, dar doar un pic… cât avea ceva de descărcat mă vizita frecvent, acum că s-au inversat rolurile şi nu mai este el cel călcat în picioare se poate spune că a uitat că exist. Parcă s-a folosit de mine. Din câte știu acum au plecat amândoi pentru un week-end într-un oraș foarte frumos, mie însă, a uitat sa îmi spună, sau să mă invite… sau orice. Dar ce mă bag eu în treaba lui? Dar el de ce îmi irosea timpul când nu i se mai opreau lacrimile?? S-ar părea că oamenii care fac lucruri bune sunt uitați foarte ușor… cei care rămân veşnic în amintire sunt cei care fac lucruri rele. Daaa… cu siguranță asta se întâmplă. Plus, cine a mai văzut bărbat să plângă?!? Pfff… Mircea e un fătălău, nu ar trebui să mă mai oftic pentru că nu mă sună. Totuși… e cam greu să ieși la o bere cu cel pe care tocmai l-ai lăsat șomer… Poate de aia îl consider important pe Mircea. Oricum e bulangiu, când a avut nevoie am fost lângă el, dar acum el a uitat de mine. E naşpa.
Câteodată aş vrea sa o iau de la capăt… aş vrea ca viața mea sa fie un fel de joc… să pot da „save” sau „restart level”… bine, eu am tot căutat butonul de „save” dar nu prea îl găsesc… Uitându-mă un pic în urmă sunt cam multe lucruri care s-au schimbat… şi nu mai îmi plac… Înainte, ieșeam cu jucăriile pe uliță si toți copii vroiau sa fie prietenii mei –  pentru ca eu aveam cele mai frumoase jucării – iar acum e aproximativ la fel, toți vor să colaboreze cu mine pentru că proiectele inițiate de mine au cel mai mare succes, iar în cercul în care mă învârt acum… succesul e precum aerul. De aici îi putem exclude pe prietenii mei adevărați, pentru care felul în care m-am schimbat nu contează… cu ei încă pot încinge o partidă de cărți chiar dacă ei sunt șomeri, iar pe mine mă așteaptă șoferul în faţa blocului şi avionul personal pe un aeroport privat. Glumesc… încă nu am aeroport privat… Îmi aduc aminte cum ieri eram dat afară de la oră în liceu pentru că pantalonii mei erau prea largi sau prea scurți… acum… dunga costumului e impecabilă. Şi încă nu am uitat cum am încasat o amendă în autobuz pentru că nu aveam bilet, dar nici bani sa îmi cumpăr unul nu aveam iar pe jos nu puteam merge… acum mă gândesc să schimb mașina pentru că un nene care vrea să se asocieze cu mine mi-a zgâriat pielea de pe scaunul din dreapta. Un pic prea repede a trecut perioada în care plecam la mare… neștiind exact unde… dar știam că mergem la mare… stăteam la cort… mâncam conserve… iar acum… mai bine nu mai spun unde  m-am bronzat ultima oară, suma pe care am cheltuit-o acolo nu mi se pare mare… dar cu ea as fi putut construi lejer o pensiune într-o stațiune draga mie de la Marea Neagră.
S-ar părea că banii chiar nu aduc fericirea… sau poate nu am eu destui… rămâne să mă mai gândesc la asta… momentan sunt supărat pentru ca m-a uitat Mircea… de fapt… cine naiba e acest băiat? Că nici nu îl cunosc de prea mult timp să îl pot cataloga drept prieten şi nici…. Ei bine… cam prin momentul în care mă gândeam la asta… a sunat telefonul… a fost un ring-ring discret, care să nu atragă atenția unei săli de bal dar care să mă anunțe că sunt căutat – doar de aia am plătit banii ăia pe el, nu? Era Mircea… the good old Mircea… deja simțeam de ce îşi aruncă tricoul de pe ei fotbaliștii după ce dau gol… vroiam să alerg şi eu spre peluză ca să salut publicul…
Răspund… alo! De la celălalt terminal (capăt al firului) se aude o voce tremurată şi scăldată în lacrimi… I’m back in buisness… acum știu de ce la diferite buletine de știri apar femei care se plâng… m-a bătut, m-a desfigurat… reporterul: aveți de gând să îl părăsiți?? NU!.... de ce? Pai… dacă îl iubesc… stupoare… evident… dacă îl părăsești poate dai de unu care o să te respecte… la ce-ţi folosește ţie respectul?? Tu vrei să fii altoită… pfffff…. Sunt un pic de femeie…. De aia l-am şi expediat rapid pe Mircea… i-am zis ca sunt într-o ședință… după care am realizat că e duminică şi e ora 8 seara…
Mie mi-a sunat bine… poate când rămân fără idei o să public şi primele 13 episoade. Povestea era destul de frumoasă… eu am inventat-o.

5 comentarii:

Alis spunea...

cine-i mircea? mie imi pare ca nu e cineva ci ceva...

armin spunea...

Mircea e un personaj fictiv. Nu este un lucru, e un tip pe care l-am inventat eu.

Miss Wanixa spunea...

:)) nu crezi k ai exagerat .. cu "feminitatea" in coacerea acestui Mircea?! :)

armin spunea...

hahaha... e pe jumatate fata... asta asa e...

Miss Wanixa spunea...

Mircea defapt este " o tip" :)

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori