luni, ianuarie 25

Voltron, Volty pentru prieteni

                 Plecam la mare acum vreo 3-4 ani împreună cu Moraru „Biletaru”, Lisandru „Georgică”, Florin „Fifi” şi Ciobu’ (lui nu îi știu numele real, sau cred că fix aşa îl cheamă). Eram toți în microbuz şi dezbăteam o arie largă de subiecte. Dintre toți doar eu nu aveam poreclă, nu mai știu exact motivul. Ei şi la un anumit moment dat eu am spus cu o voce foarte fioroasă:
-Dacă vreau îi bat pe toți, dar nu vreau… că am suflet mare şi lupt de partea binelui! Moment în care Moraru mi-a dăruit porecla sub care sunt cunoscut în acel cerc de prieteni:
-Băi ce fioros e ăsta… seamănă cu Voltron! Bai Voltroane, calmează-te băi… vezi că dacă te enervezi, îți creste tensiunea, se umflă vena la cap şi îți dă sângele pe nas… vrei să umpli microbuzul de sânge??
Ei din momentul ăla toți mi-au spus Voltron. Porecla nu m-a nemulțumit, deși era foarte diferită faţă de ce porecle aveau ei… dar am acceptat-o. În scurt timp am râs enorm de pe urma ei…
                După cum am spus, mergeam la mare, unde am şi ajuns. Ne-am cazat bineînțeles în Costinești. Am mers imediat pe plajă şi ne-am întins așternuturile pe nisip. Cam la două secunde după ce ne-am așezat la soare am decis că e cazul să încep să slăbesc. Ce anume m-a determinat? Ăștia trei cu care eram sunt toți atleți, ba mai mult, Fifi e şi slab… când se încordează e mai ceva decât statuile grecilor antici. Dar după ce a ajuns şi Ciobu’ mi-a trecut… avea burta mai mare ca a mea. Atât timp cât am prieteni mai grași, nu e cazul să slăbesc. Sper să rămân prieten pe viață cu Ciobu’.
                În scurt timp am început să „scanam” plaja… marea… şi să alegem victime… exact… am început vânătoarea. Cum Georgica, Moraru şi Ciobu’ erau „sub contract” au insistat să folosim niște texte extrem de proaste, ca să nu fim nevoiți să refuzam… prea mult. Ce idee le-a venit? Să ne punem alte nume… nume de țărani deăia de dau ei cu sapa în fiecare zi. Eu i-am avertizat:
-Frate, dăm peste niște ţărănci dealea cu fuiorul în geanta de plajă şi ne pun alea să arăm tot pe aici… aveți grijă!
               Dar ei nu şi nu. Astfel ne-am însușit identităţi false: Moraru a devenit „Ninel”, Georgică a devenit „Dorel” (a făcut un real efort de imaginație când şi-a ales noua identitate), Ciobu’ a devenit „Silică” iar eu am rămas tot cu Voltron… deși am protestat… credeam că nu o să am parte de distracție. Fifi şi-a ales porecla „Florin” – el era pe bune… el chiar vroia să agaţe.
                 Mergem pe plajă, adoptam tactica „nopții la Roxbury” şi în scurt timp dăm peste un grup de fete dispuse să stea de vorba cu noi. Georgică demarează operațiunea:
-Salut fetele… ce faci??
-Ce faceţi… ţărane! vine răspunsul de la „șefa de trib” – aia care poartă ochelarii de soare cei mai mari, în general ea este.
-Ei, hai că nu suntem chiar țărani, stăm la oraș! Replică ca un cocoş Moraru.
-Zău?? Ce oraș??
                 Nu știu exact dacă trebuie să mai spun din ce oraș am spus că venim… de fapt asupra acestui aspect nici nu ne înțelesesem înainte, dar totuși a sărit din fundul plămânilor noștii la unison:
-Băicoi!!!
                 Evident a trebuit să ne abținem cu toții ca să nu râdem. Discuția a continuat… am mai vrăjit la ele… până când fetele au devenit interesate şi au început să se prezinte:
-Noi suntem….(înşiruire de nume pe care evident nu le mai țin minte)… pe voi cum va cheamă?
                 Ei… partea asta a fost „priceless”. Eu încerc să ti-o povestesc, dar nu merge… trebuia să fii acolo ca să fi văzut pe viu reacția fetelor. Dar mă rog… am să încerc să descriu peisajul:
-Eu sunt Ninel…
-Eu sunt Dorel…
-Pe mine mă cheamă Silică…
                Ultimul rămăsesem eu, pentru că Fifi le-a considerat urâte pe fetele alea şi a plecat spre fete mai drăguțe… când rândul a ajuns la mine, eu am lăsat puțin capul în pământ, am fixat cu privirea unghia mare de la piciorul unei fete – care apropo era extrem de urât crescută – şi mi-am murmurat numele ca şi cum ar fi reprezentat o povară:
-Pe mine… pe mine mă cheamă Voltron…
Toate fetele într-un cor de uimire:
-Te cheamă Voltron?!?
-Da… știți… părinții mei… adică tata… a avut un accident înainte să mă nasc eu şi de atunci nu mai gândește corect… şi când m-a declarat… mi-a pus numele ăsta… (niciuna din ele nu s-a gândit că acel serial de desene animate s-a difuzat cam la 4-5 ani după nașterea mea, dar nu le acuz pe săracele fete)
                 După aceasta scurtă şi tristă povestire am ridicat ușor privirea din pământ şi am privit-o cu ochi lungi, calzi şi umezi pe tipa care era lângă mine… apoi am întors privirea spre „șefa de trib” care stătea bineînțeles în mijloc şi am spus, oarecum cu un mic confort în voce:
-Prietenii îmi spun Volty…
Toate fetele în cor:
-Aaaaaaa…. Ce draguuuuuţ….
                 Faza a funcționat, pentru că fetele ne-au invitat să bem un suc cu ele la una din terasele deschise pe plajă. De fapt tipa care era lângă mine insista chiar să mergem cu ele în acea seara în discotecă. Noi am acceptat imediat şi am spus că o să ne ducem până la cearșaf ca să ne luam ceva bani… Duși am fost… Săracele fete… sper să nu ne aștepte în continuare acolo pe plajă…
                 Înainte de a încheia declar că eu NU consider numele „Ninel”, „Dorel” şi „Silică” că fiind nume „de ţărani” şi că porecla pe care o accept NU este Voltron. E alta… şi are o poveste mult mai scurtă.

2 comentarii:

Alis spunea...

de ce se vede scrisul bolduit?

armin spunea...

uite că l-am reparat. acum arată mai bine.

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori