luni, ianuarie 25

Urăsc şi iubesc


Urăsc prefăcuţii. Te asigur că nu vreau să ştiu că te-a părăsit… şi dacă tot mi-o arunci în faţă de ce o presari cu lacrimi de crocodil? Nu ai pernă acasă? Crezi că eşti mai grozav dacă vede lumea că suferi? Sau speri să trezeşti compasiune? Urăsc lăudăroşii… sincer, chiar crezi că am ascultat ceea ce ai spus?!? Chiar crezi că o să faci impresie bună povestindu-mi toate aventurile vieţii tale în câteva minute? Dacă eram fată te înţelegeam… dar nu sunt… Urăsc manelele. (punct) Urăsc muzica dată la maxim, dacă mai eşti şi în maşină deja mă simt cuprins de milă şi mă gândesc să utilizez grenada Anti-becali… mai bine iţi pui o reclamă luminoasă pe frunte, cu textul „Uitaţi-vă la mine”. Urăsc complimentele… mi se par a fi cea mai elementara formă de linguşitorie… de ce trebuie să spun: „ce bine arăţi azi” ca să nu mai stai bosumflată pe scaunul din dreapta??? Nu e îndeajuns că te-am luat de la servici? Şi crede-mă…după o zi de lucru… nu arăţi bine… dacă mai stai şi bosumflată deja mă întreb de ce nu am optat pentru scaune ejectabile. Iubesc un zâmbet… pur şi simplu… Apreciez sinceritatea…. Prefer să o aflu de la tine, nu „din târg”… Urăsc sclavangeala după atenţie… vrei să fii remarcat/ă? Nu am nimic împotrivă, te rog fă-o departe de mine… uite un lucru imposibil… oriunde mă uit tot vad pe cineva care se chinuie să iasă în evidenţă cu ceva… Apreciez oamenii corecţi… care acceptă scuze şi la rândul lor îşi cer scuze când greşesc… Urăsc când în loc să îţi accepţi greşeala încerci să îmi demonstrezi că tot tu ai dreptate… Iubesc să te fac să îţi dai seama că ai greşit, exact când tu îţi susţii nevinovăţia… pur şi simplu îmi place expresia feţei… Urăsc taximetriştii… stimabililor, trebuie să învăţaţi că lumea lasă bacşiş ca data viitoare să conduceţi mai prudent şi respectând regulile de circulaţie… Urăsc sa fiu luat de prost… mai bine mă luaţi de p***… Iubesc să mă plimb aiurea cu maşina… Urăsc cuvântul „niciodată”… Urăsc textele şi fazele cu subînţeles… nu poţi să o spui în faţă? Atunci scrie-o într-o scrisoare, e-mail sau sms… încearcă măcar o dată, ai să te simţi mult mai bine după… Urăsc să dezamăgesc oamenii din jurul meu… şi mă simt foarte nasol după… Urăsc filmele proaste, dar le apreciez atunci când le vad în compania unei persoane plictisitoare… aşa, ca să fie mai penibil momentul… Urăsc telefoanele de control… în special cele cu întrebările: „unde eşti?”, „cu cine eşti?”, „când vii?”… fuck off femeie, până nu zic „DA” nu ai dreptul de a mă controla… şi o să mă gândesc bine dacă îţi acord acest drept după ce zic „DA”…Iubesc ciocolata şi aş mânca în continuu… nu-mi pasă că fac burtă… Urăsc şantierismele… cel mai elocvent exemplu: patronii echipelor de fotbal… nu am să îi înţeleg niciodată… staţi liniştiţi, nici nu am să încerc… pe cuvânt…
Şi urăsc din inimă melodia lui Smiley, preocupat cu gura ta… mă zgârie pe creieri…
Urăsc şi iubesc, în acelaşi timp… adică trăiesc, sunt liber şi mă exprim… cui nu-i convine acest lucru să ridice mâna sus… s-ar putea chiar să îmi pese la un moment dat…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori