marți, ianuarie 26

Tovarășul Orha


                 Tovarășul Profesor Orha, că să fiu mai corect. S-a prezentat 3 ani la rând la catedra cu un sictir ieșit din comun, aproape dus la extrem. De ce? Pai pentru că eu şi colegii mei eram considerați „oile negre” ale Liceului. Tovarășul profesor Orha deținea recordul pentru sictir şi reușise chiar să ne întreacă la capitolul glume proaste. Şi bănuiesc că știi şi tu cat de proaste pot fi uneori glumele unor liceeni. 
                 Tovarășul încerca să predea Istorie. Sunt sigur că la anumite clase chiar reușea, la noi însă… nu prea. Ceea ce nu îmi explic totuși este că şi în prezent Istoria e una din pasiunile mele, nu îmi pot da seama cum de a rezistat în fata bombardamentului tovarășului profesor. 
                 Purta ochelari mari, cu rama din plastic transparent. Dioptrii destul de mari, nu vedea fără ochelari. Avea părul rar, alb şi aranjat atent, mereu după tiparul Partidului Comunist Român, adică cu cărare în partea stângă a capului. Țigările își puseseră adânc amprenta pe faţa tovarășului, care acum era zbârcita şi cu o culoare maronie. În jurul ochilor pielea era aproape neagră, iar acest lucru era accentuat de enormele rame ale ochelarilor. Probabil tot acest viciu era responsabil de greutatea tovarășului, nu cred că avea mai mult de 60 de kilograme, la o înălțime de 1.75 – aproximativ. Avea două costume de haine, unul negru şi foarte frumos, care îi venea turnat iar al doilea un gri spălăcit. Pe cel negru îl purta de fiecare dată când ajungea cu materia la anii comunismului. Acele ore erau sacre, toți cei cu note mici învățam câteva rânduri la acele ore, dădeam un simplu răspuns şi primeam nota 10. 
               Probabil că încerca să fie amuzant tocmai ca să își acopere imaginea înfricoșătoare pe care ţi-am descris-o, doar că glumele sale erau foarte proaste… să îți povestesc:

Subiectele împuţite

                 Tovarășul profesor anunțase cu o săptămână înainte lucrarea de control. Ora lui era prima în programul acelei zile, de la 7.30. Eram aproape toți în clasă când a sosit şi tovarășul. Ploua afară. Tovarășul a intrat, şi-a lăsat umbrela udă într-un colţ al clasei, după care a început să se uite uluit la noi… a exclamat: „vaai, dar ce mulți sunteți… voi chiar vreți să dați lucrare de control, nu?” Din spate s-a auzit imediat glasul lui Gavroche – care făcea chestia asta la fiecare glumă a tovarășului: „aaa, o glumă, haideți frate, râdeți… aaa ha-ha-ha”. Deci faza era efectiv penibilă, îi răspundeam cu cate o chestie de genul ăsta la fiecare glumă proastă pe care o făcea, nu îmi explic cum de a rezistat să nu ne lase repetenţi pe toţi. Norocul nostru că nu a făcut-o. Tovarășul merge mai departe şi zice: „deci vreți să dați lucrare, bineeee… dar stai… unde sunt subiectele?? Nu mi-a văzut cineva subiectele?? A plouat afară, poate că le-am pierdut… (într-adevăr o minte luminată… câtă logică) ce mă fac??” După care a risipit misterul, a coborât de pe postamentul pe care era plasată catedra, a dus degetul drept la tâmplă şi cu o mimă plină de uimire a spus: „aaaa, gata, mi-am adus aminte, le-am pus bine… aici… la șosetă” Apoi şi-a ridicat manșeta pantalonilor şi a scos de acolo subiectele. 
                Eu nu m-am putut abține… şi am exclamat: „ptuuuu… ce subiecte împuțite!”. Poți face tu comparația între glumele ce le făceam noi şi glumele lui. (dar dacă decizi că el avea glumele mai bune, te banez)

Freza Comunistă

               Oarecum s-a nimerit ca fiecare profesor să rămână cu o „amintire” de la noi. Niciuna din ele nu a fost programată, au fost pur şi simplu idei ce ne-au venit pe loc. Dacă Jhon s-a trezit cu laboratorul plin de cloroform concentrat sau cu mine agățat în cuier şi Prună era pe punctul de a crede că a înnebunit de-a binelea (povestea altă dată), tovarășului Orha i-am îndeplinit o mai veche dorință: l-am făcut să se simtă un adevărat model. Cum aşa? Simplu, ne-a venit o idee genială: ne-am făcut toți freza ca a lui. În ziua respectivă am venit toți la școală cu o jumătate de oră mai devreme, fiecare a adus ce avea pe acasă: gel, spumă, piaptăn sau perie de păr. Cu câteva minute înainte de oră, noi, toți băieții, eram în baie şi ne aranjam freza în oglindă. Bineînțeles eram cu regulamentul PCR în mână şi aranjam freza „la milimetru” ca să fie cum scrie la carte, să se simtă tovarășul important.
                 Când a intrat în clasă noi abia ne puteam abține râsetele. Tovarășul se uita ciudat şi un pic uimit la noi. Parcă totuși nu înțelegea ce s-a întâmplat… parcă vedea ceva schimbat dar nu își putea da seama exact ce. Eu mă gândeam cum să fac să îi atrag atenția asupra acestui lucru. Nu prea am interes nimic din ora respectivă, pentru că tovarășul se plimba printre bănci şi ne admira. La un anumit moment dat s-a aplecat deasupra mea, a schițat că mă ia în brațe şi a exclamat: „puișorii mei!!” (ok, nu mai țin minte exact ce a exclamat, dar sunt sigur că era ceva de genul ăsta).
                După ora de istorie ne-am păstrat freza şi am mers la ora de Chimie, ținută de doamna Jhon. Ciudata coincidenţă era că Bobică – neadaptatul clasei, care nu vorbea cu nimeni niciodată – nu a participat la gluma noastră şi abia atunci am realizat cu toți că freză lui Bobică era la fel cu cea a tovarășului. Ajunși în laboratorul de Chimie, Jhon a remarcat schimbarea de look şi nu şi-a putut stăpâni curiozitatea întrebându-mă (m-a întrebat pe mine, pentru că freza mea era cea mai rebelă la momentul respectiv, în comparație cu freza comunistă): „Dragoş, dar ce s-a întâmplat?? Ţi-ai schimbat look-ul??” Eu am fost un pic luat prin surprindere, nu mă așteptam… dar m-a salvat Dodo: „Nu doamnă, şi-a făcut freza precum colegul nostru Bombărăscu, pentru că am văzut noi că el nu iese niciodată la tablă!!” Bineînțeles, ne așteptam că Jhon să schițeze un zâmbet (ne-am chinuit un an de zile să o facem să zâmbească, povestea aici) dar nu s-a întâmplat asta. În schimb, după câteva secunde, Jhon a ordonat: „Bombărăscu!!! La tablă!!!” 
                După câțiva ani, am aflat că tovarășul Orha a torturat altă generație de elevi cu glumele lui extrem de proaste şi deplasate. Dar acum nu știu nimic de el.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori