luni, ianuarie 25

Taximetriştii episodul 3

Butonul magic

     Ăsta este doar unul din incidentele cu „oamenii ce conduc Loganuri galbene şi chele”, ce-i drept e unul un pic mai amuzant. Sărbătoream ceva pe la Futre acasă împreună cu toți prietenii. Toate bune şi frumoase până când niște frânturi de raze solare ne-au făcut să sunăm la o firmă de taxi – pentru că nu puteam aștepta să se trezească RATB-ul şi daca am fi făcut asta riscam să adormim în autobuz.
     A fost o mica încurcătura la dispecerat, nu mai știu exact, oricum din punctul meu de vedere lucrurile s-au întâmplat aşa:
   Să presupunem că era ora… 4.32: Dodo pune mâna pe telefonul lui Futre şi sună la taxi – pentru că oricum ăsta era mai înstărit şi avea şi numere de taxi pe speed-dial:
4.33: răspunde dispecera: -Bună dimineața! Vă ascult!
Dodo: -Da, o mașină pe strada Roma, va rog… de fapt… două… ba nu… una… ba nu… două…da, două
Dispecera: Pai una, sau două??
Dodo: Două, sunt sigur…
Dispecera: Am înțeles, dau comanda acum… revin cu un răspuns imediat…

   Ora 4.35: În stațiile de taxi din București era liniște deplină… șoferii moțăiau cu mâinile şi bărbia în piept, alți colegi de-ai lor sorbeau cu grijă dintr-un pahar de plastic o licoare de culoare închisă căreia unii îi spun cafea, personal mă îndoiesc că ar fi sorbit aşa ceva… în tot acest timp soarele se chinuia să înlăture luna de pe cer şi implicit să îi ia locul, iar primele raze aproape că începeau să îi deranjeze pe cei ce moțăiau… moment în care la stațiile de emisie-recepție montate în taxiuri se aude glasul dispecerei:
-Două mașini pe strada Roma, vă rog… Roma în 5…
  Din momentul ăla sunt convins că între șoferi a apărut o adevărată luptă pentru acea comandă, pentru că în mințile lor era o ecuație simplă: Roma = cartier plin de oameni cu bani, ora e destul de aproape de cea la care intră RATB-ul pe traseu, deci e clar că nu vine de la niște puști, atunci e clar că a fost făcută de niște domni cu buzunarele pline, care or să îmi lase cel mai gras bacșiș pe care l-am văzut vreodată, aproape la fel de gras precum un luptător de sumo => trebuie să iau comanda asta… Trebuie. Sunt sigur că șoferii au început să se lupte între ei, cei care sorbeau din cafea au rupt-o la fugă spre mașini – pentru că taximetriștii au urechea formată şi pot auzi comenzile date prin stație de la distanţă foarte mare – iar în goana lor își puneau piedică unii altora, cădeau pe jos, se loveau, dar nu simțeau durerea, pentru că… tocmai aveau o comanda de pe Roma – Mama tuturor comenzilor de taxi… cei care moțăiau s-au trezit instant şi au încercat să plece spre „comandă” doar că au constatat cu uimire şi multă dezamăgire că nu pot să se miște de pe loc, deoarece alți colegi mai iuți de mână le furaseră deja 2-3 piese fără de care mașina nu poate funcționa şi care pot fi demontate ușor de genul: cutia de viteze, transmisia, suspensiile, caseta de direcție… oricum, taximetriștii pot.
    Ora 4.35 şi 37 de secunde: Dispecera îi comunica lui Dodo, aveți mașinile XY şi WZ în 4 minute. Spun XY şi WZ pentru că Dodo a uitat numerele mașinilor imediat după ce a închis telefonul. Ceea ce nouă nu ni s-a părut a fi o problemă, am ieșit pe ușă, Futre a închis ușa – cu siguranță – am coborât în faţa casei şi am așteptat mașinile… după calculele noastre ar fi trebuit să mai așteptăm încă 2 minute până să vină mașinile… deci Dodo şi-a aprins o țigară… nici nu a apucat să tragă un fum că a şi apărut prima mașină…
Taximetrist 1: Bună ziua! La comandă?
Noi: Da!
T1: (oarecum dezamăgit că nu ne ies banii afară din buzunare) bine, urcați-vă cei care mergeți cu mine…
Noi: imediat, stați să ne împărţim…
T1: (oarecum nerăbdător) bine, dar grăbiți-vă…
După nici 30 de secunde apar două taxiuri, care aparent purtau numerele XY şi WZ – cred. În momentul ăla a început cearta între cei 3 taximetriști:
T2: -Ce cauți bă aici, nu ai treabă??
T1: -Am venit la comandă…
T3: -Ce comandă băi băiatule, ţi-a confirmat domnișoara dispeceră comanda, ţi-a confirmat-o ție??
T1: -Da!!
T2: -Cum aşa bai băiatule, ia hai să îi întrebam noi pe clienți ce mașini trebuiau să vină…
T3: -Baieţi, ce numere aveau mașinile care au confirmat comanda??
Noi: -Dodo știe! (a fost că atunci când o mulțime de copii arată cu degetul spre băiețelul ăla retras şi tăcut din colţul clasei care speră să treacă neobservat când doamna învaţătoare întreabă cine e vinovat pentru geamul spart)
Dodo: -Aaaa… pai… nu mai știu… știu că trebuiau să vina două mașini…
T1: -Vedeţi, deci eu sunt mașina unu… unul din voi să îi ia pe ceilalți şi haideți să mergem
Probabil disputa ar fi continuat, dar noi ne-am urcat repede în mașinile cele mai apropiate şi șoferii, doi fericiți şi altul cu spume la gură, au demarat.
  Eu rămăsesem să cobor ultimul dintr-unu din cele două taxiuri, am strâns partea fiecăruia pentru cursă şi urma să plătesc „excursia” când ajungeam acasă. Mi s-a părut mie un pic ciudat că șoferul schimba mereu benzile şi semnaliza, chiar daca bulevardul era liber… mă uit la aparatul de taxat… şi ce vad?? Cam de fiecare dată când punea în funcțiune semnalul de stânga, suma de pe aparat creștea cu 50 de bani… zic… hai frate… o fi mai scump, doar atât… mă uit la toata suma… era destul de mare… evaluez repede finanțele disponibile… şi îl întreb pe șofer:
Eu: -Domnule, dar ce corect sunteți dumneavoastră… semnalizați de fiecare dată când schimbați banda… deși bulevardul e liber…
T1: -Aaaa, nuu, doar că sunt guri de canal în asfalt şi mă gândeam că veniți de la vreo petrecere şi nu vreau să va „deranjez” daca mă înțelegeți…
-Vă înțeleg perfect, dar nu înțeleg de ce nu rămâneți pe banda 2?!?
-Păi sunt guri de canal şi acolo…
-Băi frate, dar ce nebuni sunt ăştia de la ApaNova… cum au pus ei guri de canal… exact ca la raliu… şi totodată, nu pot să nu observ algoritmul exponențial după care transformă aparatul dumneavoastră distanţa în bani… 

      După o scurtă pauză de gândire, probabil: „ce morți o fi ăla algoritm exponențial?!?”
-Adică ce vrei să spui bai băiatule, că am mânărit eu aparatul?
-DA!
-Pleacă băi de aici!!!
-Ok, plec… oprește!
-Cum să mânăresc eu aparatul?? Dacă vrei mergem la Poliţie…
-Ok, pentru secția cea mai apropiată, faceţi dreapta pe a doua străduță şi apoi mergeți drept…
-Dă-te jos bai băiatule, nu vezi că ai ajuns acasă??? Apoi completă cu un glas calm şi ferm: Face 32 de lei şi 49 de bani!
-Nici daca îmi prezentai tot Bucureștiul nu făcea atât…
    După care i-am plătit, am coborât şi m-am dus liniștit acasă… Mă simțeam bine… şi îmi era foarte ușor să urc scările, poate pentru că eram mai ușor… cu 33 de lei mai ușor (visul lui se împlinise, a primit bacșiș gras). Dar pentru că învăţasem lecția din episodul 1, am reușit să ajung acasă întreg şi nevătămat.
    A doua zi, Gavroche mi-a explicat că de fapt mitul „butonului magic” este adevărat. Știa asta de la un amic care făcea un ban în plus cu butonul magic de la semnalizator, iar apoi am aflat că de fapt semnalizatorul doar îți face rost de bani de țigări şi cafea… de fapt butonul cel mai magic e cel de la ștergătoarele de parbriz… ăla plătește cu adevărat facturile în casă.
   Pentru sănătatea dumneavoastră sunați cu atenție la firmele de taxi!

2 comentarii:

STATE.MARCEL spunea...

ma bucur ca inveti....tarziu da inveti...next time...be careful la firmele mici...si ps..vezi ca taximetristi mai de firma te au in baza lor de date
bine de tinut minte mereu nr dat de dispecer...chiar si eu am patit-o de vreo 2x....nu mai stiam ecsat..

armin spunea...

hahaha... omul... din greseli invata... nu o stiam pe asta cu baza de date... memoreaza numarul de pe care suni, nu? ma rog... indicativul masinii e greu de memorat, dar uneori te scoate din cacat... hahaha... mereu rad cand o citesc pe asta si pe aia cu Schumi... hahaha

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori