duminică, ianuarie 31

Taximetriştii episodul 5

                  Se făcea că plecam la Roma. Avionul decola pe la ora 11, eu am ceasul biologic setat pentru ora 7.30 şi indiferent de ora la care mă culc la 7.30 mă trezesc… iar apoi, după caz, mă culc la loc sau nu. La fel m-am trezit şi în ziua aia, 7.30… dar în loc să sar din pat şi să încep să mă pregătesc de drum… am rămas acolo… mai un episod din Simpsons… mai un tur rapid al ziarelor să verific dacă nu cumva a crăpat Dumnezeu cerul şi l-a trăsnit pe becali (nu am avut noroc, dar o să se întâmple). Apoi… cu mult miserupism m-am ridicat şi am început să mă pregătesc de plecare. M-am îndreptat spre stația navetei către aeroport cu muuulta lejeritate şi fără grabă. Cu toate că am mai zburat cu avionul, la momentul respectiv, eu aveam impresia că avionul de Roma e precum trenul, dacă pleacă la ora 11 înseamnă că eu trebuie să fiu cel târziu în aeroport la 10.55 ca să îl prind.
                 Ajung eu în stația navetei, tocmai pleca una… nici nu m-am sinchisit să alerg după ea… aveam timp, nu îmi făceam absolut nici un fel de problemă, mă așez liniștit în stație, mi-am aranjat valizuţa lângă mine (valizuţa, pentru că atunci când vin acasă am un valizoi – pentru că sunt român) şi mi-am aruncat un ochi pe orar ca să vad când vine următoarea. Am făcut un scurt calcul şi aş fi ajuns în aeroport cam pe la 10.25, ceea ce din punctul meu de vedere era chiar perfect, cu mai bine de o jumătate de oră înainte de decolare. M-am gândit apoi să verific iar ora la care decolează avionul. Ora nu se modificase pe biletul imprimat cu o zi înainte, era tot 11!!! Dar, un rând mai jos… scria mare: chek-in-ul se închide cu 40 de minute înaintea decolării. Dacă întârziați nu o să va așteptăm. Şi un mic smiley-face lângă. Calcul rapid… ora la care pleacă următoarea navetă plus 35 de minute cât spun ei că face naveta până la aeroport egal 10.25. Ora decolării minus 40 de minute egal 10.20. Hopa… Huston, avem o problemă! De obicei naveta ajunge cam cu 3-4 minute mai devreme, dar nu puteam să risc. Chiar şi cu alea 4 minute tot depășeam termenul limită. Ce să fac? Ce să fac? Opțiuni prea multe nu aveam aşa că am fost forțat să iau un taxi.

Arabul vitezoman

                  Cu valizuţa în mână am fugit până în stația de taxi… când am ajuns acolo m-am uitat rapid la mașini – obicei dobândit acasă, pe principiul un Logan e mai ieftin decât un Mercedes – numai mărci de renume: Mercedes-Benz, Audi, BMW, Lexus şi Ford. La dracu! Sunt mâncat. Or să mă usuce ăștia de bani. Dar nu am ce să fac, dacă stau la navetă sigur pierd avionul şi o să plătesc pentru alt bilet – dacă mai găsesc – de cel puțin 3 ori mai mult decât mi-ar lua un taximetrist. Deci dintre două rele l-am ales pe cel mai puțin rău. Am luat taxiul. Prima mașină era un Ford Mondeo, modelul nou, dar în care nu era nimeni. Am mers la următoarea mașină, care era un BMW seria 5, modelul vechi şi break. M-am gândit că dacă tot îmi las toți banii acolo, măcar să merg cu un Mercedes, nu? Şi i-am bătut în geam celui de-al treilea șofer, care avea un superb E-Klass nou… şi negru… cu piele crem. O frumusețe. Oarecum nedumerit, tipul mi-a spus că mă duce oricine la aeroport, doar că nu o poate face el, deoarece nu e el primul la rând, ci colegul din faţă, cel cu Mondeo. Mă gândesc „Ce dracu, frate, eu le ofer ăstora posibilitatea de a mă duce la aeroport, ca să își scoată banii pe o lună şi ei refuză pe motiv că nu e rândul lui să ia client?!? În ce morți de ţară am aterizat?!? Ăștia parca trăiesc în junglă!!!” Merg înapoi la prima mașină din stație şi observ că între timp apăruse şi șoferul, era poziționat lângă mașină cu mâna pe ușa de la portbagaj, m-a salutat, m-a întrebat dacă poate să mă ajute… eu gâfâind i-am zis:
-Vreau la aeroport, în cat timp ajungem?
-Păi, ajungem cam în 30 de minute!
-E bine… cât face cursă până acolo??
-Cam 40 de euro, nu sunt exact sigur, dar cam pe acolo…
                Mă gândeam, 40 de euro?? Surprinzător de ieftin se vinde ăsta… mă uit mai bine la el… mustață arăbească, ten măsliniu… aaa perfect, asta îmi mai lipsea, un arab cu butoane magice în mașină. Dar după calculele mele, dacă a zis omul 40 putea să o umfle maxim până la 80. Iar un bilet nou luat cu o oră înainte de decolare m-ar fi costat cel puțin 250 de euro. Astfel încât nu am avut de ales. A trebuit să mă urc cu el în mașină.

                 Tipul mi-a luat valiza din mână, a urcat-o în portbagaj, iar apoi mi-a spus că trebuie să mă urc în spate şi să îmi leg centura – la ei e obligatorie şi pentru locurile din spate; o idee foarte bună. A demarat imediat, după care m-a întrebat la cât se închide chek-in-ul, eu nu îi spusesem nimic, dar tipul bănuia care e problema… bine… nici nu era greu de ghicit, vine un tip alb la faţă, gâfâind şi cu o valizuţă în mână care vrea să meargă la aeroport. Doar nu merge să aștepte pe cineva, nu? I-am spus la cât se închide iar el a spus că încearcă să ajungă la timp. Pentru moment am fost un pic contrariat: cum adică „încearcă”??? pai eu te plătesc ca să încerci?? Eu te plătesc ca să ajungi acolo la timp. Mă rog… având în vedere că înainte să plec am stat să citesc ziarele, nu prea aveam dreptul să ridic pretenții – m-am gândit eu. Am început să mă uit liniștit pe geam – din acel moment nu mai ținea de mine dacă ajung sau nu, era problema lui. Dar indiferent dacă ajungeam sau nu, eu tot trebuia să plătesc.
                  La primul semafor, șoferul m-a întrebat dacă sunt mulțumit de temperatura din mașină, iar dacă nu sunt poate să o modifice. Am fost un pic nedumerit… apoi m-am uitat prin mașină… piele, climă bizonală sau „bizonică” (adică pentru bizoni)… zic… woooooow... Adică, ar fi meritat vreo 40 de euro.
                  Pe drum m-am panicat un pic şi i-am sunat pe cei cu care trebuia să mă întâlnesc acolo să îi anunț că e posibil să fie nevoiți să îmi trimită prin poştă un tricou imprimat cu „am fost la Roma pentru că NU am pierdut avionul”. După ce am terminat convorbirea, șoferul m-a întrebat de unde sunt… cu vocea tremurândă i-am spus că sunt român. După care mi-am aruncat ochii pe aparatul de taxat, ca să vad cum se dublează suma de pe el. În mintea mea, eram ferm convins că cetățenia mea avea puterea magică de a dubla suma înscrisă pe aparatul de taxat. Dar nu s-a întâmplat aşa. Șoferul mi-a mai zis doua trei vorbe, nu mi le mai aduc aminte exact pentru că în acel moment am ieșit pe autostradă, iar eu stăteam în spate pe locul din dreapta, adică vedeam direct vitezometrul. De ce am tăcut? Pentru că acul era la 190 şi urca. Şi urca… şi urca… ajunsese la un moment dat la 230. În momentul ăla m-am uitat pe geam, era ceva nou pentru mine… mașina era lipita de asfalt, motorul nu se auzea, casetofonul era oprit şi tot ce se auzea era aerul care aluneca pe lângă mașină… zic… woooooow… Acela este sunetul vitezei… Imediat după ce am auzit viteza pentru prima oară, am depășit naveta pe care o ratasem eu când am ajuns în stație. Atunci m-am liniștit. Eram sigur că ajung la timp. Înainte să iasă de pe autostradă, arabul taximetrist m-a mai întrebat cu ce companie aeriană zbor, ca să știe la ce terminal să mă lase… zic… woooooow….
                Am ajuns la terminal, m-a lăsat exact în faţa terminalului, mi-a explicat pe unde intru în timp ce îmi dădea jos valiza din mașină. Preț final: 42.50 Euro. I-am dat 50. Nu i-am cerut rest. Eram fericit că am ajuns la timp.
               Cu câteva minute înaintea închiderii chek-in-ului am intrat în sala terminalului, la birou mai erau două persoane şi un imens labirint făcut din benzi de siguranță cu însemnele companiei aeriene pentru ca lumea să nu se îmbulzească. Cu valizuţa în mână am alergat cu paşi mărunți – pentru că trebuia să iau viraje dese şi înguste, mă foloseam din plin de toate forțele pe care le-am studiat la fizică ca să îmi pot grăbi sosirea la biroul de chek-în.
               În timpul zborului spre Roma mă gândeam… acasă orice șofer de taxi mi-ar fi arătat tot orașul înainte să mă ducă la aeroport. Şi-ar fi scos norma pe două luni cu mine, mai ales că nici nu știam orașul. Nu aş fi ajuns niciodată la timp dacă eram acasă. Sau poate că sunt prea dur cu taximetriștii?? Nu cred. În continuare, acasă las bacșiș pentru că tipul m-a adus întreg acasă, nu rapid. Dar aici i-am lăsat bacșiș omului pentru că m-a dus la timp, în siguranță şi în condiții de maxim confort, plus adrenalina. Mă gândeam să iau un taxi şi la întoarcere… apoi mi-am adus aminte că sunt zgârcit. Şi am luat naveta.

1 comentarii:

Antonela spunea...

iti multumesc mult pentru comentariu
imi pare bine ca esti de acord cu mine:D
imi place mult cum scri
foarte multa actiune

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori