luni, ianuarie 25

Legenda lui 28. Eroii de la Vărbilău

                 Am ezitat mult înainte să scriu şi să public povestea asta, pentru că este una tristă care evocă faptele de vitejie a 120 de ostași voinici. Din păcate, 67 dintre aceștia şi-au pierdut viața în acea fatidică zi de ianuarie. Aceste rânduri sunt aici pentru ca jertfa lor să rămână proaspăta în amintirea celor care au luat parte la cele întâmplate sau să fie citită de cei ce nu au fost acolo.
                 Era prima zi a lui ianuarie… era frig. Ne-am trezit cu toții destul de târziu şi foarte obosiți. Tocmai petrecusem până în zori. Până ne-am dezmeticit noi bine deja soarele se pregătea să se culce şi să lase luna în locul lui. În aceste condiții nimeni nu a mai avut chef şi putere fizică să iasă afara în frig şi să pregătească câteva bucăți de carne la grătar. Cum foamea nu s-a lăsat prea mult așteptată a trebuit să apelam la bucatele preparate de acasă de care nimeni nu se atinsese până atunci. Aveam la dispoziție, în pivniță, exact 120 de sarmale. Nu știu de ce erau aşa de multe pentru că noi nu eram decât 5 la număr, dar probabil ăsta e alt caz pentru agenții Mulder şi Scully. Astfel am scos cratița cu sarmale şi am încălzit pentru început doar 20 de sarmale. Cum Jac şi Roxana aveau ceva treburi femeiești pe undeva prin casă eu cu Doru şi Roger am trecut la atac:
-4 de căciulă, da? A sunat primul ordin de atac al lui Doru, eu şi Roger ne-am conformat imediat.

                  După câteva minute în care pieriseră aproximativ 9 sarmale – cate 3 de fiecare – Doru mi-a făcut „acea blestemata propunere” care a atras după sine carnagiul:
-Frate, nu ai tupeu, nu ai sânge în coaie dacă nu le mâncam pe toate…
-Pe toate?!? Glumești?? Pot să fac asta fără tine! I-am răspuns eu imediat…
-Nuu, pe toate care le-am adus cu noi, doar nu vrei să le ducem înapoi acasă, trag la greutatea totală şi o să consume mașina mai mult, nu vrei să faci economie la benzina???
                 Trebuie să recunosc că am privit propunerea lui Doru ca pe o provocare, motiv pentru care, încrezător în propriile mele forţe am acceptat. Imediat după am trecut la treabă… între timp au apărut şi fetele care ne-au oferit ajutorul lor la încălzit sarmale… şi lupta a început:
                Fiecare a primit care 4 sarmale pentru început. Săracele nici nu au apucat să aburească cum se cuvine. Au pierit pulverizate.
                Primul atac i-a aparținut lui Doru:
-Încă 4! A comandat el.
                Eu am mărit miza:
-4 indicate de Doru, plus una, deci 5!
-Pune 5 şi la mine atunci! A spus Doru imediat după contra-atacul meu…
                După 9 sarmale mă simțeam mai mult decât plin, Doru la fel şi astfel eu speram că ostilitățile vor lua sfârșit, dar m-am înșelat, pentru că Doru a început să se folosească din plin de „bluff” sperând că mă va determina să renunț:
-Încă 5 de fiecare! A strigat el folosindu-se de o mică porțiune din gură în care încă nu înfundase sarmale.
-Încălzeste-le! L-am aprobat eu, folosind aceeași tehnică de exprimare orală.
                După cea de-a treia rundă scorul era strâns 14-14. Niciunul dintre noi nu vroia să cedeze şi declara că încă poate să mai mănânce, motiv pentru care Doru a recurs iar la metode de intimidare:
-Încă 5 de fiecare, adică 10…
                Eu am simțit faptul că el este un pic sleit de puteri şi am contracarat:
-Hai să facem jocul mai interesant… 10 de fiecare!!!
                Puteam citi lejer uimirea de pe feţele prietenilor mei înafara de cea a lui Doru, pe a lui citeam un pic de disperare şi un puternic sentiment de „burtă plină” motiv pentru care am considerat că atacul meu îl va îngenunchea. Dar am greșit… greșeala mea a însemnat pierderea a încă 20 de sarmale… 20 de suflete… 20 de voinici… Lupta părea că se sfârși cu o remiză binemeritată când scorul a ajuns la 25 de fiecare, dar nu a fost să fie aşa… am mai comandat încă 3 de fiecare – iar ăsta a fost semnul că bătălia se apropie de sfârșit.
Ultimele 3 sarmale s-au jertfit la fel ca suratele lor. Scorul era din nou egal, la 28. Un număr destul de mare. Numărul total al sarmalelor ce au pierit în acea zi… 67, din care 56 în teribila bătălie. Ei au rămas în istorie că fiind „Eroii de la Vărbilău”. De atunci, de fiecare data când Doru îmi spune: „N-ai tupeu” replica mea vine oarecum automat: „Frate, ultima dată când ai spus asta, 56 de suflete au pierit”.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori