luni, ianuarie 25

Legenda Grătarului

                  Se făcea că într-o zi de vară (mai spre seară), fratele Roger ne-a chemat pe la el cu scopul de a pregăti un grătar... ceva mici... ceva bere... un joc de societate după (a se citi "Mimă pe perechi": băieţii contra fetelor). Nimic extraordinar în asta. Ajungem la locul faptei şi ne împărtim sarcinile în mod echitabil: băieţii să treacă la golit sticle de bere şi încins grătarul iar fetele... ei bine e o listă ceva mai lungă cu lucrurile ce trebuiau făcute de echipa fetelor... cartofi de curatat...carne de dezghetat... intr-un cuvant: nimicuri.
                 Ei şi ne chinuiam noi să facem jarul pentru grătar... şi nu ne ieşea de nicio culoare... am dat cu descântece, am închinat rugăciuni... nimic... nu se aprindeau carbunii şi pace. Într-un moment de maximă inspiraţie Roger ne spune: "Băi fraţilor, ştiu...EVRIKA... I got it... ştiu de ce nu se aprinde!!!" noi toţi, plini de mirare întrebăm:"De ce?" iar raspunsul vine oarecum aşteptat: "Nu a fost udat" Acu... fiecare poate întelege ce vrea prin "udat" iar in cele ce urmeaza îţi voi povesti ce a crezult Mighty-Ovi prin "udat". Eram noi, 4 bucaţi de băieţi în putere aranjaţi în jurul grătarului după cum urmează : 3 la miazănoapte şi Ovi la miazăzi. Roger îşi termină ideea stralucită, ia sticla de palincă şi dă un gât... o pasează mai departe lui Dodo care îi urmează exemplul... ceea ce urmează s-a desfăşurat în aproximativ 2 secunde... aşa că o să povestesc cu încetinitorul (o invenţie de-a mea - povestitul cu incetinitorul) Eu îmi aşteptam rândul, ca să fac sacrificiul necesar aprinderii grătarului... intind mâna dupa sticlă, cââând... cu coada ochiului îl zăresc pe Ovi... ce facea Ovi? îşi indrepta ameninţăor sticla de bere, cu gâtul orientat spre cârbunii semi-aprinşi şi părea că urma să toarne... Jur că am făcut tot ce era omeneşte, tot ce se putea face ca să îl opresc... m-am azvârlit asupra lui, riscându-mi viaţa - pentru că puteam să cad peste carbunii ăia semi-încinsi - dar nu am putut să îl opresc.... de sărit… am sărit... de prins… nu l-am prins... Dodo a scăpat sticla din mâna, care s-a spart.... După aceste 2 secunde, eu mă găseam întins pe jos, Dodo şi cu Roger erau efectiv îngheţaţi privindu-l pe Ovi... a urmat una bucată linişte mormântală după care cineva a intrebat: "Ce  plm ai facut bă?" raspunsul a căzut precum ghilotina, irosind orice speranţă: "Am udat gratăru, nu aţi spus voi că trebuie udat???" iu insignificant bastard...
                 Eh... şi cum norocul nu vine niciodată singur... fetele s-au intins la poveşti în bucătarie.... motiv pentru care am mâncat nişte mici cu proprietăţi reologice (adică care curg) şi nişte cartofi carbonizati (adică arşi). Adică dacă facem un total: mici neprajiţi + cartofi prea prajiţi = o masă OK.
                  Cu toate astea tot îl iubim pe Ovi...

2 comentarii:

aiacuparu.wordpress.com spunea...

Il bateam cu toata dragostea de care dispuneam in momentele alea de foame. E bine ca inca mai e in viata, si iubit pe deasupra!

armin spunea...

de ce sa folosesti forta fizica cand poti face nenumarate glume pe seama lui?

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori