sâmbătă, ianuarie 30

Legenda GPS-ului partea 3

Ha-ha, fraiere… râdeai de mine… vezi?

                  După cum spuneam într-un post anterior, mi-am achiziționat şi eu un GPS, care o bună bucată de vreme a stat liniștit în cutie așteptând momentul în care mi se va face util. Ei bine, prima ocazie a avut-o de Revelion. După o consultare de aproximativ 30 de minute cu băieții, am decis că anul ăsta nu mai serbăm Revelionul la una din moșiile Rogeresti… din diferite motive care vor face probabil obiectul altui articol. Am ales locația, am vorbit cu proprietarul, am rezervat, după ceva timp am făcut bagaje şi am plecat la drum. Eu cunoșteam destul de bine drumul, diferența a fost că în Sebeș în loc de dreapta spre Alba-Iulia am mers înainte spre Hunedoara, nu a fost foarte greu… nici nu prea aveam pe unde să mă pierd, dar totuși, frumosul aparat stătea lipit în parbriz. Mai mult l-am folosit în localități ca să apreciez corect viteza cu care rulam – am schimbat cauciucurile cu unele de iarnă, altă dimensiune şi vitezometrul devenise un pic confuz.
                 Am ajuns cu bine, fără probleme, iar într-una din zilele următoare am decis să îmi vizitez niște prieteni din Cluj. Zis şi făcut, ne-am urcat în mașină şi am luat drumul Clujului. Când mă apropiam de destinație l-am sunat pe Cosmin să îl anunț că vin, să aibă omul timp să pregătească o friptură, un vin, o pălincă… cum se obișnuiește prin Ardeal. Tot atunci m-a întrebat dacă știu să ajung la el, eu mai fusesem o singură dată la el iar atunci m-a așteptat el „în Cluj pe dreapta” şi după ce l-am luat mi-a zis pe unde să o apuc ca să ajung. Memoria mea funcționează destul de bine, dar în cazul locațiilor, trebuie să le vad de cel puțin două ori ca să le țin bine minte, deci habar nu mai aveam unde stă… dar… cu harta lipită în geam, mândru de mine i-am zis: „dă-mi te rog adresa ta, că o bag în aparat şi ajung numaidecât”. Foarte mândru de mine i-am zis asta. Mi-a spus numele străzii, numărul iar eu le-am introdus, a găsit locația, a calculat drumul… deja mă gândeam... în gândul meu: „bani bine cheltuiți cu aparatul acesta… another job well done… ţine sus munca bună”.
                 Ei bine în Cluj m-a ghidat foarte bine dar la un moment dat s-a terminat bulevardul şi a trebuit să intru pe străduță. Casc eu bine ochii ca să nu trec de blocul lui Cosmin, mi-a dat ca punct de reper o biserică în construcție şi jeep-ul lui mare cât o zi de post negru… pe lângă numărul la care locuia el. Evident că domnul GPS îmi indica numărul 47 într-un loc unde nu era nici urmă de biserică în construcție, moment în care m-am gândit că poate nu știe Cosmin bine la ce număr locuiește, era practic imposibil ca frumosul meu GPS să se înşele. Îl sun pe Cosmin, îl informez asupra faptului că sunt „pierdut în Cluj pe stânga” şi îi cer ceva indicații, i-am spus că sunt parcat lângă sediul unei bănci ardelenești. Auzind asta, Cosmin mi-a spus că aproape am ajuns, tot ce trebuie să fac este să întorc şi să o iau pe „prima la stânga” şi apoi o să am serioase probleme în a trece pe lângă jeep-ul lui mare cât o zi de post negru… şi argintiu… cu albastru… cam nebuni designerii de la Mitsubishi. Mă rog, întorc eu mașina şi o iau încet înapoi, mergeam încet ca să nu ratez strada… dar totuși „intrarea Cosminului” nu se întrezărea… la un moment dat am văzut o oarecare intrare, dar care nici măcar nu ar fi putut visa să fie stradă, era o biată alee pietonală mai mare, atâta tot. Atunci eu, nerăbdător, am zis că aia trebuie să fie intrarea. Am luat de volan cu multă siguranță şi am intrat pe alee.

                 Toate bune şi frumoase până în momentul în care aleea a început să se îngusteze. Şi să ia diferite curbe pe după blocuri şi locuri de joacă. Am manevrat destul de dificil mașina pe acolo, dar am reușit să scap. M-am îndreptat cu multă speranță spre ceea ce păreau a fi niște garaje sub pretextul că dacă sunt mașini parcate acolo, ele trebuie să iasă pe undeva deci aşa voi scăpa din labirint. Am nimerit pe ceea ce locatarii numeau probabil „strada din spatele blocului” dar de fapt era „scara din spatele blocului” era efectiv o alee pietonală prevăzută cu trepte care prin bunăvoința locatarilor au devenit hop-uri abordabile. Ăla a fost primul moment în care am găsit o întrebuințare enormei gărzi la sol cu care este dotată mașina mea, în rest nu e bună la nimic, decât în a-mi slăbi stabilitatea în curbe. Deci după ce introdusesem adresa în GPS, ajunsesem să merg pe o scară pietonală, undeva în spatele blocurilor fără ca măcar să știu dacă aleea aia dă într-o stradă adevărată. Dar spre liniștea mea sufletească am ajuns la o stradă… singura problemă era că eu mergeam pe trotuar, în dreapta era un gard şi apoi un bloc iar în stânga erau mașini parcate. Mi-am continuat încet drumul până s-a terminat trotuarul. Ţin să mulțumesc pe această cale clujenilor care au luat în calcul probabilitatea apariției unui mitic care confundă aleea cu strada şi astfel au lăsat loc îndeajuns cât să se strecoare o mașină „mitică” printre „ardelencele” lor. Cu multă îndemânare şi cu multe indicații suplimentare am reușit să mă strecor înapoi acolo unde merg mașinile, adică pe stradă. M-am întors la banca ardeleneasca şi l-am chemat pe Cosmin să vina să mă recupereze căci cu tot cu GPS-ul din parbriz, mă dau bătut.
                   În mașină, acei buni prieteni, pe care am să îi reneg într-o zi cu soare, mureau de râs. Depășiseră faza glumelor „soft”, deja dădeau telefoane pe la prieteni şi își luau „rămas-bun” sub pretextul: „ne-am pierdut în Cluj frate… cu GPS… suntem pe o alee îngustă şi o să murim… asta e… mi-a făcut plăcere de cunoștință… să nu ne uiți”.
                  În final pot să spun că nu a fost vina mea absolut de loc. Strada era sub formă de semicerc şi din ea ieșeau mici intrări care, prin mila domnului fost, actual şi viitor prim-ministru Poc purtau aceeași denumire.
                  Auzind de isprava mea, Ovi a râs în hohote şi cu toate că i-am închis telefonul în nas şi în ochi şi în urechi de mai multe ori, nu s-a lăsat până nu mi-a spus:
„Ha-ha, fraiere… râdeai de mine… vezi??”
                 All hail mighty-GPS şi puterea lui specială de a mă ghida cu succes spre destinație şi a mă pierde la 200m de ea.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori