luni, ianuarie 25

Fii om, nu animal

                  Văd în fiecare zi oameni cărora le lipsește răbdarea, care nu își pot păstra cumpătul,oameni cu mulți nervi, ce nu își pot păstra calmul în anumite situații. Motivele sunt numeroase: stres la serviciu, stres acasă, diferite lucruri care lipsesc – spre exemplu banii şi multe altele. Aceste lipsuri se transforma rapid în: neglijenţă la volan şi grabă pe stradă, iar aceste doua lucruri, şi nu numai, ne îmbracă pe toți cu un tricou pe care scrie mare „necivilizați”.
                   Într-o zi, presat de un şef care a terminat cu greu 3 clase, G a ales să traverseze strada printr-un loc nesemnalizat, deoarece sarcina primită trebuia să fie rezolvată cât mai rapid, astfel G a crezut că traversând printr-un loc nepermis va termina mult mai devreme şi mult mai bine. Fiind o oră de vârf, erau destul de multe mașini în trafic, chiar şi aşa, G nu a considerat că ar fi necesar să meargă până la trecerea de pietoni aflată la maximum 3 minute distanţă. S-a angajat în traversarea străzii printre mașinile aflate în coloană la semafor, a trecut cu bine de primele 2 benzi, dar a 3-a bandă, fiind dedicată celor care la semafor virează stânga, era un pic mai libera. G nu s-a asigurat îndeajuns şi când a încercat să traverseze şi a 3-a banda a fost surprins de B, un șofer de taxi grăbit să ajungă la o comandă. B a frânat brusc, iar șoferul aflat în spatele lui B nu a mai putut evita impactul. G, fiind tânăr şi sprinten a reușit să ajungă pe refugiul dintre cele doua sensuri ale bulevardului, a sărit repede gardul instalat de Primărie şi s-a făcut repede nevăzut în parcare, unde s-a urcat la volanul mașinii puse la dispoziție de firma la care lucra. A pornit motorul şi a demarat în trombă, întorcând la primul spațiu amenajat, pentru că sarcina primită, necesita să meargă exact pe banda pe care el provocase incidentul de circulație. În tot acest timp, B a coborât din mașină foarte nervos, realizând că nu mai ajunge să preia comanda şi deci va pierde niște bani, că să nu mai punem la socoteală drumul la asigurator şi apoi la service. Cel care în raportul Politiei, sau al asiguratorului auto va figura că vinovat de incident, D, un tânăr conducător auto, al cărui prea potent tată i-a cumpărat cadou o mașina mult prea scumpă este şi el foarte supărat pentru că tocmai şi-a şifonat aspiratorul de gagici – cu ce o să se mai prezinte el în Dorobanți în următoarele 2 săptămâni?? Or să râdă toți de el că vine cu taxiul, fie el chiar de lux. Mare fiind nenorocirea, el încearcă să arunce vina pe B, acuzându-l că a frânat intenționat – pentru că B nu avea altceva mai bun de făcut decât să genereze un accident ușor. Cearta între cei doi degenerează, iar B își cheamă câţiva colegi în ajutor. D nu stă pe gânduri şi îl cheamă pe tăticu’ în ajutor. În tot acest timp, circulația se blochează pur şi simplu pe tot bulevardul, pentru că din toate părțile apar taxiuri conduse de colegii lui B şi bineînțeles mașini cu… bodyguarzi – să presupunem că tăticul lui D are printre numeroasele sale afaceri şi o firmă de pază şi protecţie şi astfel îi trimite flăcăului în ajutor gorilele. După cum am spus circulația se blochează, iar G nu mai reușește să ajungă la întâlnirea cu partenerul de afaceri al şefului sau, partener care a terminat tot 3 clase şi drept urmare nu poate înțelege situația creată. Şeful lui G își iese din minți când aude că afacerea a căzut şi în felul ăsta a pierdut un profit fabulos de 700 RON, orbit de furie îl concediază pe G, care în semn de răzbunare lasă mașina firmei în mijlocul bulevardului deja blocat de numeroasele taxiuri şi mașini de intervenție ale firmei de pază şi protecție.
Întorcându-se acasă, G îl înjură în gând şi în șoaptă pe D, cel care în mintea lui este vinovat pentru că el a fost concediat. De fapt el nu numai că şi-a făcut singur viața grea, dar a reușit să obţină sancțiuni de la șefi pentru B dar şi pentru câteva din gorilele care au generat scandalul. Toate doar pentru că G a traversat strada printr-un loc nepermis.
                 Fiți mai calmi, respectați regulile, evitați să deveniți angajații unora cu 3 clase.
RESPECT tuturor celor care:
- Respectă culoarea semaforului
- Nu schimbă direcția de mers fără să semnalizeze şi să se asigure
- Acordă întotdeauna prioritate
- Nu încurcă pe nimeni când parchează mașina
- Traversează doar prin locuri regulamentare şi semnalizate
- Așteaptă deschiderea ușilor mijloacelor de transport în comun, acordă prioritate celor care coboară înainte să urce
- Nu ocupă sau cedează locurile pe scaun rezervate din mijloacele de transport în comun
- Plătesc călătoria la autobuz sau metrou
                Astea sunt doar câteva, care mi-au venit în cap pe moment, dar mai sunt multe altele. Şi mie îmi e greu când știu cât de mult m-am chinuit pentru tot ce am, în timp ce altul fură şi ajunge mult mai bogat decât mine, sau multe alte exemple. Dar îmi păstrez de fiecare dată calmul şi îmi spun că daca ne strângem mai mulți şi punem umărul, nesimțiții vor ajunge să lucreze pentru noi, nu invers. 


Nu ceda, FII OM, NU ANIMAL !!!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori