luni, ianuarie 25

Aventuri cu vărul Emil

                  Pe care de fapt îl cheamă Alexandru. Nu știu de ce i se spune Emil… cred că se trage de la prietenii lui… am auzit destule poveşti cu ei, dar doar una mi-a rămas în minte: Emil şi-a cunoscut colegul de cameră din facultate la administrația căminului… şi-au dat mâna şi au urcat în cameră. Ajunși în faţa ușii, unul din ei a băgat cheia în broască, moment în care ușa a căzut cu totul… s-au uitat câteva secunde unul la celalalt… au intrat în cameră şi 5 ani cât au stat în camera aia nu au făcut nimic pentru a remedia problema ușii… cum au găsit-o aşa au lăsat-o… au stat 5 ani practic fără ușă.
                  Ei, au trecut aproximativ 7 ani de la momentul în care aceasta întâmplare s-a petrecut… dar încă mi-o mai amintesc ca şi cum s-ar fi întâmplat… acum 7 ani. Se terminase școala (ce vremuri băi frate…) şi căutam să plec la mare şi să stau cât mai mult acolo. Moment în care mă suna Emil:
-Ce faci băi băiatule??
-Băi Emile… ce să fac… uite pe acasă, tu?
-Uite, pe la firmă, tocmai mi-am programat o livrare la Constanţa pentru vineri… ia zii mergi la mare?? Că uite în weekend este Liberty-Parade (pe vremea aia se ținea încă în Vama-veche), am mai vorbit cu un coleg din facultate şi o să meargă şi el cu noi… plecam vineri dimineață şi ne întoarcem duminică seară. Iar de dormit… o să ne căutam ceva prin Costinești… ce zici? Mergi??
                  Bine, din nou, eu doar presupun că a spus aşa ceva, deoarece după ce am auzit că pleacă la Constanţa în weekend, nu am mai stat la discuții… am trecut direct la făcut bagaje. Toata lumea știe că în anumite situații nu merită să pierzi timpul aiurea, iar eu exact asta am făcut atunci… nu am pierdut timpul.
                  Vineri dimineață nu s-a lăsat prea mult așteptată… m-am întâlnit cu văru’ Emil, m-am urcat confortabil în mașină… şi am pornit… spre sediul firmei... De unde varul Emil a luat câteva aparate medicale ce trebuiau să ajungă la beneficiarii din Constanţa… tot de acolo l-am pescuit şi pe colegul lui Emil, porecla lui era „colegu”. Eu am evitat să stârnesc un conflict şi m-am așezat liniștit pe bancheta din spate, în stânga, lângă o cutie maaaare cu un laser în ea. Laser, frate… nu altceva. Trebuie să mai zic că varul Emil efectua transportul cu o SuperNova… da… pe vremea aia exista mașina asta… acum nu prea mai există, dar atunci era în vogă.
                  Şi plecăm la drum. Eu admiram liniștit priveliștea pe geam… totul era normal… ieșeam din București, parcă să zic că erau construiți 30-40 km din A2 şi am luat-o pe acolo… parcă… nu mai știu sigur… Oricum nu mai contează. Ideea e că stăteam eu liniștit pe banchetă, priveam pe geam… totul era în regulă, ne depășeau aproximativ toate mașinile...muzica era ok… totul în regulă. După puțin timp, nu ne mai depășeau aşa multe mașini… muzica era tot ok… totul era încă în regulă. După încă puțin timp am observat că Emil a început să aplice clasice manevre de depășire, dar nu mi s-a părut nimic ciudat, pentru că eram depășiți la rândul nostru de alte mașini… ce-i drept ceva mai puternice… dar totuși… şi bineînțeles muzica era în continuare bună.

                  La un anumit moment dat, mi-am aruncat un ochi la cutia aia mare care călătorea alături de mine pe banchetă – văru’ mi-o lăsase în grijă pentru că nu o cuprindea centura de siguranța – când… ce vad… varul Emil tocmai depășea alta mașină… şi de data asta era una destul de mare şi destul de puternica, era un VW Passat asta țin minte şi nu o să o uit prea curând. Trebuie să recunosc că inițial mi s-a părut un pic ciudat, dar nu i-am dat importanţă, pentru că muzica era în continuare bună… dar după numai câteva momente, Emil a țipat la mine:
-Bă, ia vino să vezi cum merge SuperNova cu 180km/h!!!
-Ce-ai zis?!? Mă ridic ușor de pe banchetă… mă poziționez strategic între scaunele din faţă şi mă uit direct în bord la vitezometru… într-adevăr indica 180km/h şi chiar trecuse un pic de valoarea respectivă. La momentul respectiv nu mi-am dat seama ce înseamnă 180km/h într-o mașină care nu e dotată cu servodirecție… după ce mi-am luat permisul am aflat… that’s right… 180km/h, deși cam pe la 175km/h mi-am luat ochii de pe vitezometru şi am apăsat în continuare accelerația… cred că viteza a ajuns până pe la 185km/h, probabil.
                 Cum nu îmi dădeam eu prea bine seama câte pericole pândesc la o astfel de viteză, m-am bucurat… ce mama dracu’, mergeam cu 180km/h, eram regele lumii… Doar că… în boxe a început să sune o melodie foarte pe placul varului meu… reacția lui?
-Bă ce îmi place melodia asta… woooow… A luat mâinile de pe volan şi a început să le agite sugestiv în aer… cum o altă poreclă a lui Emil este „Shaq” de la celebrul baschetbalist, pentru că era foarte mare…şi…maare, am cam simțit mașina dansând un pic pe şosea în momentul în care Emil „iubea” melodia… Imediat după, Emil şi-a dat seama de imensa greșeală, a lăsat melodia să cânte în boxe şi a pus iar mâinile pe volan… în timpul ăsta eu şi Colegu’ rămăsesem muți de uimire… Emil a încercat să spargă liniștea:
-Ce bă? Nu vă place muzica?
     Reacția lui Colegu’:
-Shaq, oprește acum… eu vin pe jos!!!
                Varul Emil e un tip foarte calculat, niciodată nu riscă aiurea… nu știu exact ce s-a întâmplat în momentul respectiv… cert este că prietenul lui, Colegu’ era destul de traumatizat… şi chiar insista să meargă pe jos…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori